Convocator

22 martie 2012
Autor

 Această proză este una de sertar. Are o „etate” de vreo 29 de anişori şi e produsă când dădeam nas cu politica partidului comunist. Marcat de formalismul şi limba de lemn ce dominau şedinţele de partid, incredibile pentru cineva care venea din afară, am comis această schiţă. Fireşte, ea n-ar fi putut fi publicată niciodată în „epoca de aur”, iar mai apoi, după evenimentele din ’89, mi-a fost ruşine să o încredinţez tiparului, sătul de amintirea, obsesivă încă multă vreme de atunci, politicii automincinoase. O fac acum, nu pentru că ar reprezenta o valoare ieşită din comun, ci pentru că schiţa rămâne o ciudăţenie izvorâtă tocmai din condiţiile vitrege pe care le trăiam atunci. E mai mult o confesiune a felului cum se abătea realitatea asupra unui scriitor care căuta orice altceva, în scrierile sale, în afara realităţii. Evadarea din cotidian reprimată chiar pe terenul imaginaţiei.

 

Viorel Pîrligras

Convocator

 

Aburii dimineţii îşi făceau loc cu greu printre trunchiurile copacilor aşezaţi în cele mai neaşteptate poziţii. Se filtra o lumină alburie ce îmbrăţişa tot acel colţ de poiană sălbatică.

– Vă rog, vă rog, haideţi să începem odată că ne-apucă prânzul. Cu toţii am lucrat în tură de noapte şi suntem obosiţi. De acord? Bun. Deci începem şedinţa. La ordinea de zi avem: prezentarea dării de seamă, discutarea programului de activităţi şi probleme de organizare. Cine e pentru? Toată lumea? Mulţumesc. Se abţine cineva? Nimeni. Mulţumesc. Pentru ca şedinţa să decurgă în bune condiţii, propun alegerea unui prezidiu format din trei tovarăşi. Sunteţi pentru? Mulţumesc. Aştept propuneri.

Un ciripit de pasăre umplu poiana. În liniştea dimineţii căpătă o rezonanţă deosebită. Într-un târziu, cineva spuse:

– Eu propun ca din prezidiu să facă parte trei oameni: un bărbat, o femeie şi un bătrân.

– Iata dar că cineva are o propunere foarte interesantă. Ce părere aveţi de ea? Sunteţi de acord? Văd că ezitaţi. Hai s-o luăm altcumva: are cineva vreo obiecţie?

– Dacă spun ce spun o fac nu pentru că aş avea o obiecţie, dar e o propunere discutabilă şi cred c-ar trebui să analizăm atent dacă la capătul unei munci istovitoare merită sau nu să încredinţăm frâiele problemei în mâinile oamenilor. Poate că ar trebui puse în prezidiu nişte cadre calificate care să conducă. Nu credeţi?

– Eu vreau să vă contrazic şi o să vă spun imediat şi de ce, iar la urmă o să vedeţi c-o să-mi daţi dreptate. Dintotdeauna, conducerea cea mai eficientă a fost aleasă din mijlocul maselor, iar experienţa, v-o spun eu, o vor căpăta izbindu-se efectiv de problemele ivite. Nu am dreptate? Sunteţi de acord?

– Văd că s-a votat şi acest punct. Pe cine propuneţi pentru întocmirea procesului-verbal?

– Tot eu propun: ce-aţi spune de un copli? O să vă şi motivez de ce, ca să nu se nască discuţii, şi o să-mi daţi dreptate. Eu cred că numai copiii vor putea face bilanţul, trecerea în revistă corectă, obiectivă, a activităţii depuse de părinţii lor. Am dreptate?

– Vă mulţumesc. Văd că toată lumea a votat pentru.

Punctul acesta odată încheiat, se produse o oarecare rumoare în poiană.

–  Haideţi, haideţi, puţină linişte ca să terminăm mai repede. Toţi vrem să plecăm acasă. Trecem la primul punct al ordinei de zi: Darea de seamă prezentată de Comisia de revizori. O voi citi eu. Deci: în conformitate cu hotărârile şedinţei anterioare, am hotărât să nu fim singuri în Univers, să stabilim un contact civilizat cu alte fiinţe raţionale. Pentru aceasta, în sarcina Biroului Executiv a intrat crearea unei forme de viaţă noi. Ştiţi şi dumneavoastră, lucrul n-a fost deloc uşor, a fost necesară alcătuirea unui ou, unui mediu embrionar propice dezvoltării vieţii. În acest scop, s-a ales această planetă, care a fost plasată lângă o sursă stelară de energie, s-a obţinut chimic bulionul vital şi s-a trecut la opera de detaliere şi finisare a acestuia. Toţi aţi avut câte ceva de făcut şi de cum v-aţi achitat de aceste îndatoriri stă mărturie ce-i în jur.

Se iscă din nou rumoare în poiană. Câteva glasuri se auziră mai desluşit:

– Vezi munţii ăia în ceaţă, din depărtare? Eu i-am făcut. Le-am inoculat un pigment metalifer care să-i coloreze uşor, dându-le o tentă de cobalt grizat.

– Nu, nu-mi place deloc oceanul de care vorbeşti. N-a fost finisat ca lumea şi n-a fost înscris bine pe coordonatele spaţiu-timp. Sunt acolo o grămadă de zone de dispariţii şi tulburări geofizice. Zău că nu-mi pla…

– Vă rog, vă rog, puţină linişte. Haideţi să continuăm. Deci, Comitetul Executiv a avut cea mai grea sarcină, aceea de a cristaliza pe modelul de mediu astfel obţinut viitoarea entitate denumită simplu, ştiinţific, „om”. S-au avut în vedere în materializarea codificării genetice a proiectului principiile etice de conduită, după modelul nostru, astfel încât, în concepţia dialectică a tiparului propus, să existe o sumă de norme menite să dirijeze evoluţia sa viitoare, să i-o canalizeze într-un singur sens de evoluţie. Fără îndoială, aşa cum s-a obiectat în şedinţa trecută, că ar fi fost mult mai interesant dacă am fi acordat formei de viaţă o gamă de posibilităţi mult mai mare, dar, am convenit noi, pentru început e bine să ne limităm la un model mai simplu. Planul economic afectat acestei acţiuni a depăşit cu numai o unitate cumulul de cinci perinari prevăzut iniţial şi asta din cauza unor inerente detalii de execuţie neplanificate. Cam atât ar fi de spus. Dacă cineva mai are de adăugat ceva, rog s-o facă acum, dacă nu, spun eu, să mergem mai departe. Trebuie să discutăm planul de activităţi. Iată ce am propus noi în problemele privind acest om nou. Din punct de vedere profesional, trebuie să amintim aici că mediul în care va evolua el e dotat cu tot ce trebuie, elemente aflate, bineînţeles, în stări naturale, care îi vor furniza materia primă în dezvoltare. Aici, Biroul de Bază, conform Planului de Măsuri, a adus o îmbunătăţire dezvoltării subiectului, insuflându-i câţiva factori stimulatori de evoluţie, precum: invidia, ciuda, ura, furia. Aceste noi componente vor asigura devansarea atingerii scopului propus cu cel puţin jumătate din timpul iniţial prin crearea unei progresii competitive. Din punct de vedere al problemelor de viaţă, asigurăm participanţii la şedinţă că subiectul va avea, până la autoconştientizarea totală, totul la dispoziţie, urmând ca în următoarea etapă să treacă la autogospodărire, raţionalizându-şi materia primă. Pentru perpetuarea speciei s-au prevăzut introducerea unor factori catalizatori, precum: dragostea, teama de singurătate. Din punct de vedere al problemelor ideologice, complexitatea subiectului va permite testarea de către acesta a diferite norme şi principii de dezvoltare. Fiind un deschizător de drumuri, va învăţa din propria-i experienţă şi din propriile-i eşecuri.

Scopul final al dezvoltării sale va fi crearea unei entităţi perfecte: civilizaţia epsilon – forma noastră de existenţă.

Acesta a fost materialul. Discuţii… Are cineva ceva de spus? Nimeni?

Soarele sclipea la orizont, printre brazi, cerul începuse să se coloreze în albastru, iar ceaţa se împrăştiase simţitor.

–  Mai e ceva?, se auzi o voce.  Haideţi, să plecăm şi noi acasă. Suntem obosiţi…

– Bine, bine, deci considerăm că sunteţi de acord cu Planul de activităţi. Trecem la problemele de organizare… Trebuie să remarc pentru început că nu toată lumea a plătit cotizaţia…

– O plătim mâine, deciseră câteva voci. Încheiaţi odată şedinţa! Ne prinde prânzul aici!

– Bine, oftă cel vizat. Mâine, atunci, cu toţii veţi…

Nu termină. Vocile se pierduseră prin peisajul mioritic şi curând fură înghiţite de somnul profund, binemeritat. Venise ziua a şaptea.

În depărtare apăru un om agitând furios în mână un topor de silex, iar în spatele lui, nu departe – abia câteva mii de ani, rachetele intercontinentale umpleau cu şuieratul lor poiana.

Decembrie ’83

(Apărută în Autograf 18-20, 2007)

Un comentariu la Convocator

  1. Marianne on 23 martie 2012 at 10:25

    Chiar si pentru cei care am trait acele vremuri, e greu de crezut ca am rezistat cu mintile intregi…
    Proza ta m-a dus cu gandul la “Page d’ecriture” a lui Prevert:
    “Deux et deux quatre

    quatre et quarte huit

    huit et huit font seize…

    Répétez ! dit le maître

    Deux et deux quatre

    quatre et quatre huit

    huit et huit font seize.

    Mais voilà l’oiseau lyre

    qui passe dans le ciel

    l’enfant le voit

    l’enfant l’entend

    l’enfant l’appelle

    Sauve-moi

    joue avec moi

    oiseau !

    Alors l’oiseau descend

    et joue avec l’enfant”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 - = unu

Caută