Centenarul morţii lui Bram Stoker

9 februarie 2012
Autor

 Aflăm că asociaţia Œil du Sphinx va organiza sâmbătă, 21 aprilie 2012, o zi de comemorare a scriitorului – decedat pe 21 aprilie, acum o sută de ani. Ideea manifestării este de a crea o legătură cu Bram Stoker (nu neapărat cu Dracula), într-o culoare… românească!
Li se cere interlocutorilor un text Word pentru publicaţia „Actes de la rencontre”. Manifestarea va avea loc în spaţiul MOTIF (Vila ODS, pasajul Atlas, strada Atlas, 75019 Paris). Din cauza locurilor limitate, organizatorii propun o înscriere prealabilă şi o taxă de intrare de 15 € pentru acoperirea cheltuielilor. Lucrările vor fi prezidate de Alain Pozzuoli, scriitor, autorul Bibliei Dracula.

Programul anunţat este următorul:
10-10,30 – Cuvânt de deschidere de Alain Pozzuoli, scriitor.
10,30-11 – Proiecţia unui scurt-metraj realizat de Jean-Michel Ropers – „Le Dublin de Bram Stoker, Les Fantômes de Dublin”.
11-11,30 – „Bram Stoker, Dracula şi posteritatea sa” de Richard D. Nolane, scriitor.
11,30-11,45 – Pauză.
11,45-12,15 – „Bram Stoker n-a fost în România, şi totuşi?” de Philippe Marlin, preşedintele asociaţiei, editor şi librar.
12,30-14,30 – Dejun liber (ofertă bogată în numeroasele restaurante în zonă).
14,30-15 – Proiecţia unui scurt-metraj de Jean-Michel Ropers – „Whitby, oraşul lui Dracula”.
15-15,30 – „Bram Stoker şi descendenţa sa cinematografică” de Marc Madouraud, conferenţiar specializat în filmul popular.
15,30-16 – „Bram Stoker şi camaradul său Van Helsing” de Patrice Allart, scriitor.
16-16,30 – Pauză.
16,30-17 – „… and Christopher Lee as Dracula” de Yves Lignon, profesor la Toulouse Le Mirail.
17-17,30 – „Bram Stoker ar fi acceptat Bit’Lit ?” de Jean-Luc Rivera, organizator al Festivalului Imaginarului de la Sèvres.
17,30-18 – Concluzii de Alain Pozzuoli şi Philippe Marlin.
18 – Paharul prieteniei.

Organizatorii au propus şi o cină informală pentru amatorii unei seri prelungite. Înscrierile vor fi făcute la faţa locului.
E cineva amator?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 2 = unsprezece

Caută