Sâmbătă la Gaudeamus!

25 noiembrie 2011
Autor

Intelectualii români şi Curtea Regelui – lansare Nicolae Coande la Gaudeamus

Sâmbătă, 26 noiembrie, în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus, de la ora 16, va avea loc lansarea volumului Intelectualii români şi Curtea Regelui, al scriitorului Nicolae Coande. Cartea a apărut la Editura Tracus Arte (director, Ioan Cristescu) şi conţine o serie de eseuri şi cronici literare publicate în timp prin revistele Cultura, Timpul, Observator Cultural, Calende, Mozaicul, Acolada, România literară. Cartea şi autorul vor fi prezentaţi de criticul literar Mircea Martin şi de poeta Nora Iuga.

Volumul semnate de Coande, al zecelea din bibliografia sa, este însoţit de un argument al autorului:

Toate cărţile despre am scris mi-au plăcut, n-am nici o ezitare să spun asta, chiar dacă uneori am polemizat cu anumite idei ale autorilor sau cu un anumit defect al lor de ordin moral. Moralitatea artistului nu ne poate fi indiferentă, mai ales dacă este unul recunoscut şi apreciat, iar în operă am putea detecta urme ale unui defect sufletesc. Atunci, şi cuvântul va fi defect. În cele din urmă, cred că este relevant ceea ce spunea Karl Kraus, unul dintre maeştrii lui Wittgenstein: nu putem trece peste faptul că o propoziţie întreagă poate proveni de la o jumătate de om…

Poate că în epoca noastră relativistă – şi relativizantă – aşa ceva pare de-a dreptul injust. Doar s-au mai văzut cărţi bune scrie de canalii talentate.

Continui să cred că un om poate fi judecat, cu intelectul şi cu inima, după fructele vieţii sale. Un autor care nu înşeală în artă, orice ar însemna aşa ceva pentru didacţii supremaţiei esteticului, nu va face asta nici în viaţă.

 Volumul cuprinde, în special, o serie de comentarii pe marginea cărţilor unor autori precum Petre Pandrea, Paul Goma, Ion. D. Sîrbu, Mircea Eliade, Dorin Tudoran, Ileana Mălăncioiu, Vladimir Tismăneanu, Tom Gallagher, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, H.-Patapievici Eugen Negrici, Monica Lovinescu, Vasile Paraschiv, Aleksandr Soljeniţîn, Ernst Nolte, Francois Furet, Allan Bloom, dar şi ale craiovenilor Ionel Buşe, Cosmin Dragoste, Cornel Mihai Ungureanu, ba chiar şi despre autorul “oral” Nicolae Ceauşescu!

 Coande

 Ne vedem acolo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


şapte - 5 =

Caută