BeDeficul, o revoluţie?

14 aprilie 2019
Autor

Născut în mai 1995 din ineditul melanj al literaturii cu artele vizuale, sub semnătura lui Viorel Pîrligras, BeDeficul (denumirea sugerează asocierea Benzii Desenate cu Ficţiunea) îşi vedea “primul născut” în efemera revistă “Altceva”. Deşi autorul îşi arăta atunci optimismul privind viitorul acestui hibrid şi oferea şi altor creatori, individuali sau în tandem creaţional, oportunitatea publicării (vezi “Omega”, nr. 2/2007), iată că au trecut 24 de ani şi rezultatele s-au arătat a fi foarte firave. Drept pentru care suntem îndreptăţiţi s-o amintim mai degrabă ca pe o pagină de istorie. O avangardă fără gardă.

Text şi imagine, text versus imagine, textimagine

de Cristian Nedelcu

Relaţia dintre text şi imagine este definitorie pentru paradigma (post)modernă a culturii. Faptul că în ultimul secol imaginea a câştigat tot mai mult teren a reprezentat un permanent motiv de îngrijorare pentru spiritele care consideră cultura legată în exclusivitate de tradiţie. Aceste voci, constituite în partea „oficială” a staff-ului cultural, au respins în mod constant toate formele de expresie artistică pe care imaginea le-a creat şi continuă să le creeze. Dacă cinematografia a fost în cele din urmă acceptată în rândul artelor, dacă un fotograf poate aspira la rangul de artist, B.D., deja centenară, este încă privită cu superioritatea cu care tratăm un joc de copii. Puţini au fost cei care s-au aplecat cu mai mare atenţie asupra modului în care B.D. re-formează raportul text-imagine. Eroare evidentă atunci când banda desenată este asimilată desenului animat. Până la apariţia benzii desenate, imaginea a însoţit doar textul, chiar dacă împletirea lor era uneori extrem de strânsă (cazul miniaturilor care împodobeau textele scrise cu migală şi osârdie de călugării evului mediu). Cu alte cuvinte, în  tot acest timp, imaginea a jucat rol de comentator al textului, având o acţiune exterioară asupra acestuia şi, uneori, contra finalităţii (în măsura în care un text dă prilejul fiecărui cititor să-şi construiască mental lumea care este povestită, în timp ce ilustraţia impune tuturor aceeaşi normă). Apariţia benzii desenate schimbă radical acest lucru: cele două elemente participă acum împreună la crearea universului ficţional. Mai mult, raportul se inversează şi textul devine comentariu al lumii create de imagine – dovadă că în unele cazuri el lipseşte. Această răsturnare este, de fapt, adevăratul motiv pentru care B.D. se află încă la porţile culturii „oficiale”.

Adevărata simbioză dintre cele doua moduri (atât de opuse de altfel), de re-creere a unei lumi, apare însă odată cu inventarea BeDeficului. Viorel Pîrligras, cel care a creat în 1995 acest nou gen, propune o formulă în care imaginea şi textul concură, în aceeaşi măsură, la structurarea unei poveşti. Dacă am vrea să definim într-un cuvânt BeDeficul acesta ar fi: textimagine. Soluţia este, fără îndoială, spectaculoasă (şi cine a citit un BeDefic nu poate să nu o fi remarcat), dar presupune o tensiune internă intrinsecă ce apare în momentul în care apelează la două elemente fundamental diferite ca tehnică narativă. Viorel Pîrligras evită o astfel de capcană alegând spre ilustrare momentele a-narative, astfel încât BeDeficul să nu se transforme într-o simplă povestire întreruptă din când în când de un fragment de bandă desenată sau un strip.

Ceea ce sporeşte dificultatea BeDeficului este necesitatea ca autorul să fie, în acelaşi timp, şi scriitor şi desenator. Viorel Pîrligras este un caz fericit de îmbinare a celor două talente şi poate că nu întâmplător sub semnătura sa a fost creat BeDeficul. Dar pentru impunerea unui gen este nevoie de mai mult decât un singur autor. Obiecţia poate părea nu suficient de întemeiată, dat fiind faptul că este cunoscută atât înclinarea multor scriitori spre arta plastică, cât şi talentul scriitoricesc al unor plasticieni (în nr. 39/2002, România literară face o serie întreagă de consideraţii pe seama acestui subiect, scriind printre altele: „Relaţia dintre poezie şi pictură sau, mai larg, dintre curent şi forma plastică (…) pare a coborî direct din timpurile primordiale în care toate limbajele artistice se manifestau simultan şi ele nu erau altceva decât limbaje ale existenţei (…)”. Dar BeDeficul presupune mai mult decât posibilitatea de a se folosi de ambele forme de expresie artistică, presupune capacitatea de a le folosi împreună pentru a povesti, că noul gen este prin excelenţă narativ. Conştient de aceasta dificultate, Viorel Pîrligras propune în programul lansat odată cu noul gen o alternativă: BeDeficul poate fi abordat şi în tandem, după o formulă care în B.D. europeană funcţionează cu succes. Dacă acum se află în stadiul de experiment, BeDeficul are şanse să se impună în măsura în care noul raport dintre text şi imagine va fi acceptat. Este ceea ce în cinematografie s-a aplicat cu succes în formula „camera-stilou” care a fost acceptată fără prea mari dificultăţi.

(Fergonaut nr.2, 2002)

 

Din antologia “Gama – Alte ţărmuri” (Editura Reduta, Craiova, 2004)

Un comentariu la BeDeficul, o revoluţie?

  1. [...] personală. Aşa a luat naştere acest BeDefic (dacă nu sunteţi lămuriţi ce este acela vedeţi aici). „Yes, Ness!” a apărut în 1999, ca supliment al revistei „Constelaţia Orion”, cu [...]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


4 + = şapte

Caută