Festivalul S & F – Râşnov 2016 (II)

30 iulie 2016
Autor

Festivalul din acest an a prilejuit şi o vizită într-un parc inedit, aflat în Râşnov, la doi paşi de cetate. DinoParc pare desprins din „Plutonia” şi „Ţara lui Sanikov” ale lui Obrucev – pentru cei care am avut anumite lecturi în copilărie – şi „Jurassic park” pentru postrevoluţionari. Oricum, stupefiant cât de repede a fost făcut şi cât de în detaliu a fost gândit proiectul. Câteva date: 1,4 hectare, 45 dinozauri cu „note ştiinţifice de subsol” şi întrebări-răspunsuri interactive, 5 milioane de euro, finanţare cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013: Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului. Dinozaurii au fost construiţi în România, cu sprijin tehnic şi ştiinţific din partea unei echipe care conduce un parc similar în Germania.

Entuziasmante: dotare excelentă – spaţii de joacă pentru copii, bar şi restaurant, bănci pentru popas, un traseu foarte lung, sală de proiecţie 9D (?), expoziţii de roci şi fosile, diorame cu viaţa în Antarctica, labirint cu lasere (închis la momentul vizitei mele), atelier de pictură pentru copii, un vulcan fumegând!, o tiroliană şi un parcours acrobatic, suveniruri mii (dinojucării, dinocăni, dinojocuri, dinocărţi, dinocostume, dinotricouri şi dinopălării şi şepci), plasmă-acvariu cu touchscreen.

Mai puţin entuziasmante: preţul unui bilet este de 28 de lei pentru un adult şi de 22 de lei pentru copii. Pentru copiii cu vârsta sub 3 ani intrarea este gratuită. În fine, depinde de pe ce treaptă a scării sociale priveşti lucrurile.

Dar, cum o fotografie face cât o mie de cuvinte, vă las să „citiţi” mai jos un roman întreg! Priviţi şi vă minunaţi.

Un vulcan "adevărat" - fumul anunţă erupţia iminentă!

Expoziţie de roci şi fosile

Expoziţie "Viaţa în Antarctica"

Expoziţie "Viaţa în Antarctica"

Deşi am crezut că e o reconstituire a vieţii în Epoca de Aur, era de fapt o expoziţie despre evoluţia omului.

Deşi am crezut că e o reconstituire a vieţii în Epoca de Aur, era de fapt o expoziţie despre evoluţia omului.

DinoParty

DinoParty

Dinozaurii, cu ochii pe noi!

Dinozaurii, cu ochii pe noi!

Ouă proaspete! Două la leu!

Ouă proaspete! Două la leu!

Piscină virtuală cu peşti sperioşi la tulburarea apei de picioarele copiilor!

Piscină virtuală cu peşti sperioşi la tulburarea apei de picioarele copiilor!

Oasele mamutului de Covasna!

Oasele mamutului de Covasna!

Incubator

Incubator

Ce-a fost mai întâi? Oul sau dinozaurul?

Ce-a fost mai întâi? Oul sau dinozaurul?

Final glorios (şi previzibil). Mulţumiri lui Mircea Liviu Goga pentru fotografie!

Final glorios (şi previzibil). Mulţumiri lui Mircea Liviu Goga pentru fotografie!

Bebe într-un exerciţiu de tiroliană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


şapte + = 11

Caută