Poezia la feminin

31 martie 2015
Autor

Într-o vineri în care îmi propusesem cel puţin patru participări la evenimente culturale, am reuşit să ajung doar la o seară de poezie, ce-i drept una feminină.

Seria „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei” a împlinit un an şi a propus auditoriului o poetă cu vechime – Lorena Păvălan-Stuparu – şi una foarte tânără – Anca Şerban-Constantinescu.

 

Despre invitate…

…n-o să spun prea multe. Există pe undeva, prin spaţiul public, biografiile lor pentru cine e interesat îndeaproape, deşi, atenţie, fiecare poetă are deja în coadă un al doilea nume (dacă înţelegeţi ce vreu să spun!) Cuiul manifestării este în schimb prezentarea pe care fiecare poet o face celuilalt. Şi în cazul de faţă veţi găsi, poate, prezentările lor într-un număr viitor al „Mozaicului”. Un singur amendament aş avea, şi o spun ca unul care a văzut majoritatea manifestărilor din această serie, cam toţi invitaţii au încercat să facă ceiluilalt o prezentare critică şi mai puţin una de impresie personală, iar cel mai bine au înţeles acest lucru Adrian şi Alexandra Bodnaru.

 

Despre manifestare…

…sunt mai multe de spus. În primul rând că, mai mult ca niciodată, se vede că poezia a devenit un segment literar de nişă. În sală au fost prezenţi doar fidelii acestui gen de manifestări şi noroc cu rudele şi suporterii Lorenei care au umplut jumătate din sală! Glumesc, desigur. În al doilea rând, mă uimeşte faptul că nici poeţii Cetăţii, altfel în număr destul de măricel, nu onorează recitalurile confraţilor lor. În al treilea rând, mă nemulţumeşte faptul că marcarea unui an de recitaluri nu s-a concretizat printr-un volumaş care să conţină operele şi prezentările celor care s-au perindat prin Salonul Medieval al Casei de Cultură a Municipiului „Traian Demetrescu”, gazda acestui proiect.

Despre seara cu pricina, în afara sesiunii de recitare, din care puteţi vedea fragmente video mai jos, am putut „beneficia” de un interogatoriu psihanalitic cu care moderatorul Petrişor Militaru a bombardat-o pe Anca Şerban-Constantinescu, dar şi de „indiscreţia” mea (în Oltenia) de a afla cum vede şi simte poezia un autor cu nişte decenii în spate în etapele de la capetele temporale.

 

Despre poezii…

… cred că cel mai bine vorbesc ele însele, adresându-se fiecăruia din noi în parte, pe nivelul de rezonanţă propriu. În plus, poate câteva elemente familiare, poate câteva metafore descifrate, poate câteva emoţii din canonul personal – toate acestea ne apropie de un vers sau altul, de un poet sau altul. Şi până la urmă, cred, sinceritatea lor dezarmantă…

 

 

Lorena Păvălan-Stuparu

 

Trenul circulă fără oprire

și va intra în gară trenul

şi voi spune că acesta e adevărul

la prima staţie

va urca surdomutul galeş

nu-mi va spune nimic

nici măcar nu se va uita în ochii mei

va aranja meticulos obiectele lui inutile

de care am atâta nevoie:

o sferă fosforescentă care pe măsură ce stă

pe banchetă se aprinde în roşu, vernil

turcoaz, albastru voroneţian şi roşu cardinal

pe măsură ce voi închide ochii ea se va stinge

pentru serile-n care stând în fotoliu

sunt mai bune lanternele la nivelul pleoapelor

cansinbantul şi alifia chinezească

nu vor fi niciodată la îndemână

pentru rănile uşoare

din loc în loc se vor zări brelocuri

agende în formă de portofel,

brichete, truse de unghii şi pixuri

care chiţăie ”I love you! I love you!”

cărţi de joc

vor mai fi minute apăsătoare (”I  love you! I love you!”)

şi-atunci mă voi uita pe cărările ninse

direct în pădurea unde nu mă voi pierde niciodată

voi săruta mai departe fotografii şi voi mângâia pixuri

 

 

Dulceaţă de cireşe amare


mi-am dat seama că nu suntem egali nici în faţa morţii

văzând alte văduve care sufereau mai mult

şi aveau nevoie de mai multă protecţie

fiindcă ele trăiau o dramă mediatizată

dar oare sufletele ajunse în slăvi

nu străbat aceeaşi ierarhie cerească

pe care în zadar

o compară unii cu cea pământească

undeva trebuie să fie totuşi o copie după întâmplările

noastre în stare pură şi cred, Doamne,

că nu aş vrea să văd şi să aud îngeri netrupeşti spunându-le

„Să trăiţi!” unui şef de post general senator prefect

ministru sau om de afaceri

comandând la telefon dulceaţă de cireşe amare

în faţa unor copii hrăniţi cu fiertură de cartofi

să nu-mi spună că îngerii adevăraţi

nu plutesc pe nori

 

 

Melancolie

în afară de copii şi

câteva ore de toamnă

între noi n-a fost decât

demenţă şi sfâşiere

de la bun început

mama mea şi mama ta

au avut faţă de noi doi

atitudinea mamelor din

„Cele mai bune intenţii” după scenariul

lui Ingmar Bergman

 

corespondenţa noastră seamănă leit

cu scrisorile dintre

Şeine Şeindl şi Menahem Mendel

descreieraţi aflaţi în criză sentimental-financiară

ne-am oblojit unul altuia rănile celorlalţi

până când dintre pansamentele cu otravă

au ieşit la iveală ţesuturile sănătoase

ca atunci când am fugit eu după tine

cu ceasul în mână sau când tu

m-ai aşteptat o zi întreagă

în toate staţiile lui 336

chiar şi aparatul de fotografiat

a făcut tot ce-a putut

ca amintirea noastră să rămână

în veci nedevelopată

 

 

*

*    *

când e atâta loc în şifoniere

ne-nghesuim ca proştii în cuiere

 

 

 

Anca Şerban-Constantinescu

 

martie

negarea şi uitarea

aceluiaşi poem naiv

despre lumină şi lipsă

fragment din îngerul meu

cu inima verde

şi umerii supradimensionaţi

de sâmbătă dimineaţa

prins în cădere de vârfurile

lila ale degetelor

 

mâinile 3

atingerea mâinilor

mâinile nu oferă

mâna atingerii

mâinile nu primesc

atingerea somnului

mâinile ucid cu pasiune luminile

atingerea atingerii

atingerea

 

sub lentile

am început să scriu agreabil

despre agonie şi lăcrămioare

stau în mine ca într-un pahar

întors cu gura în jos

la douăzeci şi şapte de ani

sângele înseamnă altceva

iluziile nu supravieţuiesc

întins pe cruce golul rămâne gol

oricât de aproape

 

 

24 martie

lumina are formă unghiulară

îmi port ciorapii albaştri şi arăt că sunt vie

mă imaginez Giuditta lui Klimt

ţinând la piept cele două scrisori

către mine însămi

 

 

un altfel de purgatoriu

prima încăpere

- femeile merg pe sârmă -

 

a doua încăpere

- femeile se hrănesc cu goluri -

 

a treia încăpere

- femeile au chip de câine -

 

a patra încăpere

- femeile miros a turtă dulce -

 

a cincea încăpere

- femeile au mâinile rupte -

 

a şasea încăpere

- femeile nu aşteaptă –


 

„în sfârşit, nu toată lumea este prezentă în oglindă/ în sfârşit, un timid început” (L.P.S. - În sfârşit,)

„în sfârşit, nu toată lumea este prezentă în oglindă/ în sfârşit, un timid început” (L.P.S. - În sfârşit,)

„distanţa dintre noi/ am marcat-o cu figurine de turtă dulce/ suprapuse atent/ din care ciugulesc/ păsările la amiază” (A.Ş.C. - 68)

„distanţa dintre noi/ am marcat-o cu figurine de turtă dulce/ suprapuse atent/ din care ciugulesc/ păsările la amiază” (A.Ş.C. - 68)

„cu ajutorul unui şal prelungit până sub baza genunchilor/ care asigură şi sucţiunea gâtului unit cu pomeţii/ astfel încât gura, ochii şi nasul să mai păstreze/ un oarecare contur” (L.P.S. - Celulita ca o redută)

„cu ajutorul unui şal prelungit până sub baza genunchilor/ care asigură şi sucţiunea gâtului unit cu pomeţii/ astfel încât gura, ochii şi nasul să mai păstreze/ un oarecare contur” (L.P.S. - Celulita ca o redută)

“scuzaţi-mă că vă-ntreb:/ de ce sunteţi atât de nefericiţi?” (L.P.S. - My Wall)

“scuzaţi-mă că vă-ntreb:/ de ce sunteţi atât de nefericiţi?” (L.P.S. - My Wall)

„din cauza senzaţiilor tale neclare/ ceva se topea în altceva nepurtat/ erai o simplă furnicătură” (L.P.S. - Dimineaţa)

„din cauza senzaţiilor tale neclare/ ceva se topea în altceva nepurtat/ erai o simplă furnicătură” (L.P.S. - Dimineaţa)

„dorm pe mine/ dar altfel decât Gaston Bachelard/ asediat de zgomotele  Parisului” (L.P.S. - L’ai - l’ai)

„dorm pe mine/ dar altfel decât Gaston Bachelard/ asediat de zgomotele Parisului” (L.P.S. - L’ai - l’ai)

„o fată cu părul împletit în multe codiţe negre deschide lacătele grilajului” (L.P.S. – Nani)

„o fată cu părul împletit în multe codiţe negre deschide lacătele grilajului” (L.P.S. – Nani)

„mă imaginez Giuditta lui Klimt/ ţinând la piept cele două scrisori/ către mine însămi” (A.Ş.C. - 24 martie)

„mă imaginez Giuditta lui Klimt/ ţinând la piept cele două scrisori/ către mine însămi” (A.Ş.C. - 24 martie)

„îmi ascund burta în spatele genţii/ iar braţele şi picioarele sunt caşi invizibile” (L.P.S. - Celulita ca o redută)

„îmi ascund burta în spatele genţii/ iar braţele şi picioarele sunt ca şi invizibile” (L.P.S. - Celulita ca o redută)

„chiar şi aparatul de fotografiat/ a făcut tot ce-a putut/ ca amintirea noastră să rămână/ în veci nedevelopată” (L.P.S. – Melancolie)

„chiar şi aparatul de fotografiat/ a făcut tot ce-a putut/ ca amintirea noastră să rămână/ în veci nedevelopată” (L.P.S. – Melancolie)

„sunt nevasta Gânditorului de la Hamangia/ şi cred în miracole/ într-o bună zi voi deveni suplă” (L.P.S. - Celulita ca o redută)

„sunt nevasta Gânditorului de la Hamangia/ şi cred în miracole/ într-o bună zi voi deveni suplă” (L.P.S. - Celulita ca o redută)

„nimic nu fac cum se cuvine:/ cânt ca un filozof şi gândesc ca un cântăreţ” (L.P.S. – Decupează cu forfecuța)

„nimic nu fac cum se cuvine:/ cânt ca un filozof şi gândesc ca un cântăreţ” (L.P.S. – Decupează cu forfecuța)

„îţi spun cuvintele/ de care mă tem/ acum ştiu că le poţi asculta/ fără să te înspăimânţi” (A.Ş.C. - inconnu)

„îţi spun cuvintele/ de care mă tem/ acum ştiu că le poţi asculta/ fără să te înspăimânţi” (A.Ş.C. - inconnu)

Secvenţe

Secvenţe

„aştept cuvintele pe care nu le-am/ auzit niciodată” (A.Ş.C. - emoţie moleculară)

„aştept cuvintele pe care nu le-am/ auzit niciodată” (A.Ş.C. - emoţie moleculară)

2 comentarii la "Poezia la feminin"

  1. Lorena Stuparu on 31 martie 2015 at 16:59

    Mulţumesc, Viorel! Chiar m-ai făcut să râd. Dar e de bine, crede-mă.

  2. Viorel Pîrligras on 1 aprilie 2015 at 1:13

    Mă bucur mult, Lorena. E frumoasă poezia ta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


noua - 7 =

Caută