Presa craioveană şi-a căpătat Demnitatea după Revoluţie

30 iunie 2013
Autor

Sâmbăta ce tocmai trecu am participat, la invitaţia domnului Nicolae Marinescu, la lansarea volumului domniei-sale „Săptămânalul DEMNITATEA. Libertatea pe cont propriu”. Autorul, director al Editurii Aius şi al revistei „Mozaicul”, ajuns la vârsta pensionării, a început să-şi depene amintirile din contextul editorial şi publicistic chiar de anul trecut, prin volumul „Aius 20. File din istoria noastră”, în care reconstituia traseul aventurii editoriale numită Aius. Acum, a avut un plan mai ambiţios, propunându-şi să evoce contextul începuturilor presei libere craiovene în perioada decembrie 1989-1990, în mod special istoria săptămânalului „Demnitatea” – o altă „întâmplare” în care a fost implicat direct. Volumul este cu atât mai interesant cu cât explică situaţia social-politică a proaspetei şi originalei democraţii ivite după căderea epocii Ceauşescu.

Evident, grosul volumului îl reprezintă cele mai interesante (şi câteodată chiar actuale) articole semnate de Nicolae Marinescu în paginile săptămânalului. Spun interesante deoarece interviurile cu Ilie Ştefan, vicepreşedinte CPUN Dolj şi apoi prefect din acea vreme, cu Constantin Grigoraşcu, directorul de atunci al Direcţiei Agricole Dolj, cu regizorul Hadji Culea, cu viceprimarul Cireşica Ghiţă, cu Sandu Ion-Eugen, comandantul Poliţiei judeţene, cu Radu Berceanu, preşedintele filialei Dolj a FSN, degajă un anumit parfum al epocii, cu problemele ei sociale şi politice.

Unele texte „demască” naivităţile („Revoluţia rămâne a noastră”, „De ce minerii – scrisoare deschisă micului burghez-intelectual, democrat-legionar”) sau parti-pris-urile autorului în epocă („Marea diversiune”, „Vot de încredere”, „Viitorul a început”, „România nu va fi Libanul european”), o notă subiectivă care nu-i ştirbeşte nici din valoare, nici din personalitate. În contrabalanţă, texte precum „Propun arestarea imediată a lui Raţiu şi Cîmpeanu” par a judeca mai lucid situaţiile momentului. Alte texte îl prezintă pe autor în ipostază de duelist cu conducerea şi practicile cotidianului „Independentul” sau făcând lumină asupra internărilor politice de la Poiana Mare. Experienţa de gazetar a lui Nicolae Marinescu rămâne însă fascinantă, mai ales că ea a avut loc într-o perioadă agitată ce sfida destul de des orice logică. Cum o vede el acum, din perspectiva trecerii a aproape un sfert de secol? O mărturiseşte cu sinceritate, deşi simplul fapt că i-a consacrat un efort important pentru a întocmi acest volum spune mai totul: „Demnitatea  a fost şcoala mea de jurnalism. Pe care nu mi-o dorisem, dar de care m-am ataşat pe măsură ce,urmând-o, descopeream secretele profesiei, dificultăţile şi satisfacţiile, utilitatea şi gratuitatea spectaculară, lehamitea şi succesul, cinismul şi moralitatea, ingratitudinea şi responsabilitatea şi mai ales adrenalina provocată de aşteptarea reacţiei cititorului. De aici, vulnerabilitatea principală: incapacitatea de a genera un proiect complex, cu obiectiv clar asumat şi etape de parcurs, în condiţii variabile. Eram ca un liceean care descoperă farmecul matematicii şi filosofiei, dar rămâne inapt de performanţă, pentru că încă nu i s-a dedicat.”

Vă las în compania fotografiilor de la evenimentul avut loc la Terasa Big Ben, din Craiova – un loc care, prin decorul cu chioşcuri şi pălării de „belle-epoque”, s-a integrat excelent în evocarea filelor vechi de presă craiovene. Nu voi da explicaţii lămuritoare la fotografii deoarece, sunt aproape convins, unele persoane nu ar vrea să-şi demaşte chipul căutărilor cu google. De fapt, cu această ocazie, îmi maschez şi eu ignoranţa cu privire la identitatea unora. Ceea ce nu le minimalizează cu nimic valoarea de vechi sau noi oameni de presă. Vă recomand în schimb să priviţi cu atenţie detaliile. În cele mai multe cazuri ele spun adevăratele poveşti.

Coperta volumului, semnată de Monica Iliuţă, redactor: Luiza Mitu, DTP: Anemona Andrei

Coperta volumului, semnată de Monica Iliuţă, redactor: Luiza Mitu, DTP: Anemona Andrei

 

6 comentarii la "Presa craioveană şi-a căpătat Demnitatea după Revoluţie"

  1. Mihaela on 30 iunie 2013 at 13:55

    Big, big like from Big Ben in London! (Într-o Lume paralela)

  2. Viorel Pîrligras on 30 iunie 2013 at 23:17

    Bon big Big Ben Lon, Mihaela!

  3. Marianne on 27 iulie 2013 at 8:51

    Instantanee foarte reusite. Felicitari!

  4. Viorel Pîrligras on 27 iulie 2013 at 15:22

    Mulţumesc pentru aprecieri. Am încercat să redau cât mai fidel (şi original) atmosfera manifestării.

  5. Danut Stefanescu on 29 iulie 2013 at 15:07

    PROLOG… Nimeni nu știe când a inceput totul… Sau mai bine zis cum s-a sfârșit totul… Nici măcar Străbunii (Cei Vechi – cum mai sunt numiți) …Unii spun că un nor negru și gros a venit dinspre Țara Soarelui Rasare… Alții, cum că, un Război Arab a fost cauza… Pământul este pustiu acum… Suntem într-o vânătoare permanentă și inutilă – cu siguranță nu mai avem nici o resursă de hrană sau apă… Iar căldura aceasta sufocantă ne omoară încetul cu încetul… Mici legende se aud că, Altădată, aici era un colț de rai… Raiul… Și acum, dupa sute de ani, se vorbește că, totuși, mai există un tărâm unde totul este altfel – cu localnici care par a ști multe, foarte multe…Cu ochi sfredelitori, poartă – cu mândrie – la piept niște mașinării ciudate ce scot flash-uri orbitoare printr-o simplă apăsare pe un buton… Aceasta este povestea călătoriei mele în căutarea lor… a PAPARAZZI-lor…

    CAPITOLUL I… Eram căzut la pamant și sute de fulgere luminoase mă sfredeleau… Roiau în jurul meu… În picioare…. Culcați…. Atârnați… Cărui trib căzusem oare victimă? …Am încercat să mă ridic dar niște mâini m-au trantit din nou… SPUNEȚI-NE, CUM AȚI AJUNS AICI ?….VĂ PARE RĂU PENTRU ASTA?…. DE CE NU VORBIȚI ?….SOȚIA ȘTIE?…. SE SPUNE CĂ AVEȚI O AMANTĂ…. UNDE ȚINEȚI ASCUNSĂ TOATĂ AVEREA – CELE DOUĂ BIDOANE CU APĂ ȘI SACII CU GRÂU?…. CUM A FOST ACOLO DE UNDE VENIȚI?… Nu înțelegeam nimic… Priveam speriat așteptându-mi sfârșitul… Deodată s-a facut liniște și toți s-au dat la o parte… O mână mă cuprinde și mă ajută să mă ridic… NU-ȚI FIE TEAMĂ… E FELUL LOR DE PRIETENIE… HAI… EȘTI OBOSIT… DUPĂ CE TE ODIHNEȘTI AVEM FOARTE MULTE SĂ-ȚI POVESTIM… Și atunci am înteles… Ajunsesem…

    Va urma

  6. Viorel Pîrligras on 29 iulie 2013 at 21:35

    Frumos, domnu’ Ştefănescu, frumos. Şi interesant. Aşteptăm deci cu interes urmarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


9 + noua =

Caută