(BDC 30 de ani) Privindu-mă în oglinda acestor treizeci de ani …

21 iunie 2012
Autor

Marian Mirescu

…îi văd pe tinerii de azi, dornici să se avânte pe căi de excitante rătăciri, de căutări artistice Astăzi, eu sunt “old school”, iar alţi tineri clamează o nouă revoluţie… gen “No school”. Simbolic, desigur, din partea unor absolvenţi de Arte, Arhitectură, Design…

Cum a fost pentru noi, autorii de BD, atunci? Tematica predilectă, lucru de înţeles, fiind cea SF, riscând să fie “evazionistă”, cum suna reproşul neimplicării, al fugii de responsabilităţi şi alte lemnoase vorbe, sau “escapistă” pe înţelesul celor de peste… 30 de ani, făcea din noi nişte toleraţi în mişcarea SF, care, mai mult decât atât, era şi organizată, instituţionalizată – ideologizantă… Autorii şi fanii n-aveau cum să se organizeze defel, pentru ca bedeaua era un mijloc de expresie flagrant capitalist, fără valenţe formativ-educaţionale, cum avea realismul socialist, sau ştiinţa şi tehnica şi anticiparea înaintării societăţii socialiste pe noi culmi (cosmice) de civilizaţie şi progres… bla-bla-bla… Dat fiind că Banda Desenată este şi Poveste, ne-a fost uşor să ne întregim statutul de “sefişti” scriind poveşti SF. Bun exerciţiu de scenarist! În acele vremuri sterpe, în adăstare neo-mioritică, SF-ul însemna zborul, zborul de acolo şi atunci, libertatea de aiurea, crearea de universuri în care eram, inevitabil, personaje: autoreprezentarea autorilor în BD era un efect inocent al dorinţei de a fi altfel şi doar altundeva. Ficţiunea se lăsa ca o ceaţă fantastică peste o realitate încremenită. La Casa studenţilor, unde ne teleportam la şedinţele duminicale ale clubului SFVA, a avut loc prima expoziţia personală a lui Valentin Iordache, fost student al Facultăţii de Filologie. Tot la “Casă”, avusesem şi eu prima personală de grafică. Şi ultima. Acum sunt expus la prima “de grup”.

Tot acolo l-am intâlnit şi pe Viorel, cu care am colaborat la realizarea unui film de animaţie, iar de acolo, după nouă luni de activitate platită, dar neinteresantă, ca angajat adicătelea, am căpătat vrând (dintotdeauna) şi nevrând (atunci) statutul de free lancer, sau şomer, pentru marele public; şomer activ, dar tot şomer; şi încă printre primii, în 1991, din perioada numită “de tranziţie”, asta pentru a justifica şi ierta cam orice. Traduceri de romane SF, ilustraţie de carte şi de coperte de carte, benzi desenate, evident, grafica de presă, unde Bulă îşi face apariţia ca personaj desenat, el apărând tot mai rar în bancuri: eu nu-l identificam exclusiv cu perioada comunistă. Experienţa căpătată în acele vremuri îi permitea să păstreze distanţa, condiţie esenţială a ironiei, hazului de necaz. În plus, pe acest Bulă eu l-am întâlnit, mi-a fost elev la şcoala de după dealuri, unde predam franceza existenţială… Je suis, tu es, il est, elle… şi auxiliară. Aah, da, da, tot atunci am avut şi o întâlnire de multe grade (CALM, CALM, PRZ! Down, boy, couché!)

Cristian a fost student la Bucureşti, la Arhitectură, iar de el doar “auzisem”, el fiind “întrupat” în muzica tânără: “Basorelief” şi “Opus 1,61”… El este unul dintre arhitecţii nu puţin(i) pasionaţi de banda desenată şi autori totodată.

Nouă, “artiştilor”, ni s-a alăturat şi un „bedefil” şi ne-am pomenit şi numit aşa, aşa de simplu şi de evident, Banda Desenată Craioveană, iar în viitor posibil ”Criogenizată” (ah, Sefeul!). Nu mai ştiu dacă povestea asta cu numele a fost înaintea apariţiei planşei ”Banda” lui Valentin (*), sau după. Cred că înainte. N-avea cum altfel!

Formula “cenaclu SF” ne-a ţinut împreună la început în acele vremuri… neavând încotro, efectiv: solidaritatea, îndreptăţirea unei activităţi, reconfirmarea unei pasiuni. O asupra-vieţuire, cum am mai spus.

După ce regimul nou nu ne mai con-strângea împreună duminică de duminică la împărtăşania SF, neavând niciun interes, am luat-o care încotro pentru a explora libertatea şi mijloacele noi de creştere şi afirmare, fugărind aceleaşi vise, care păreau, paradoxal, tot mai departe… În primii ani (90), un om pasionat de România şi de BD, Pierre Pascal, director al festivalurilor de la Angoulême şi Grenoble (**), ne-a mai încurajat să visăm cu ochii larg deschişi într-o realitate nestatornică, să ne lărgim şi adaptăm tematica la piaţă şi să ne organizăm, în sfârşit: asociaţii, edituri, fanzine, evenimente BD, sub genericul ”Banda Desenată Craioveană”, chiar dacă nu eram toţi la un loc; era spiritul. Merci, Pierre!

Venind vorba de cei dispăruţi: dragă amintire îi port şi lui Jean Giraud-Moebius, plecat în primăvara acestui an, un maestru recunoscut de toţi şi un coleg de breaslă cunoscut de fiecare, apropiat şi dornic să-şi împărtăşească din experienţa celorlalţi, cu o mare deschidere şi bunăvoinţă. Colaborările noastre, ale membrilor BDC, s-au întins la nivel naţional şi extins internaţional, dar Craiova rămâne locul din care plecăm şi ne întoarcem moebiusian, în care expunem şi ne expunem, iată, ne întâlnim vrând sau… nevrând.

Valentin e mai departe, dar o călătorie la Orşova are un farmec inegalabil de pelerinaj de-a lungul Dunării, cu un prieten din Kladovo, mai nou (Dragan), către ”legenda BD”, alături de Cristian şi Viorel din aceeaşi tulpină severineană, cu toţii scăpaţi de grijile cotidiene şi plăcut copleşiti de cele ale Bedelei… Rămân implicat în această copilărească îndeletnicire, în continuare liber în gândire, intransigent şi binevoitor, cu acelaşi dor de solidaritate, înmulţită îndreptăţire şi răsconfirmată pasiune. Ce-am făcut, e bun făcut. Şi ce-o mai fi, o fi. BD, cu SF, la pachet aniversar, aceasta este oferta noastră pentru generaţia nouă care se va privi şi ea într-o oglindă de treizeci de ani.

Privirea în urmă da-ne-va ghes să privim cu încredere înainte!

 

*) compusă din carourile unei ferestre prin care vedem o şhleahtă de bandiţi, ”bandă” cum ar veni (şi, fireşte, ”desenată”), în mijlocul căreia pare să fi nimerit un oarecare care încearcă pe cât se poate de discret şi pe cât de speriat să o descuie ca să fugă.

**) faimoase festivaluri internaţionale de benzi desenate din Franţa; în special Angoulême, o Mecca BD europeană.

Oglinda (Privindu-mă în oglinda acestor treizeci de ani ...)

Oglinda (Privindu-mă în oglinda acestor treizeci de ani ...)

Iluzia

Iluzia

Esko VS Esko

Esko VS Esko

Muscles şi Ottonel

Muscles şi Ottonel

Marian

Un comentariu la (BDC 30 de ani) Privindu-mă în oglinda acestor treizeci de ani …

  1. Marian Mirescu on 21 iunie 2012 at 10:09

    Ce “monumental” mi-s in poza! :) )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


+ 6 = paisprezece

Caută