Romconisme (9)

5 aprilie 2012
Autor

Mircea Opriţă: „Sper să pot contribui, nu neapărat la unificarea fandomului românesc, poate că nici nu e nevoie de aşa ceva, ci la domolirea animozităţilor din cadrul lui”

 

Cred că o prezentare a scriitorului Mircea Opriţă, în acest moment, ar stârni zâmbete în rândul fanilor SF. Spun asta pentru că este personalitatea majoră a SF-ului românesc actual şi e puţin probabil ca cineva să nu ştie că a debutat în 1966 cu volumul Întâlnire cu meduza, că a câştigat cel de-al treilea concurs naţional de gen, organizat de CPSF în 1972, cu clasicele de-acum „Figurine de ceară” şi „O falie în timp”, că opera sa conţine atât proză, cât şi lucrări de analiză a activităţii fandomului, precum monumentalele Anticipaţia românească şi Cronici de familie.

Recentele premii obţinute la ROMCON 2012 – Timişoara şi investirea în funcţia de preşedinte al ARCA SF demonstrează că Mircea Opriţă „e pe val”. (V.P.)

 

Mircea Opriţă

Mircea Opriţă

Viorel Pîrligras: S-ar fi spus că după premiul „Ion Hobana” pentru întreaga activitate, decernat anul trecut de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti şi Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy, cariera dvs. competiţională ar fi trebuit să se fi oprit în acel punct. Iată că premiile recentului ROMCON 2012 au infirmat că există un punct terminus în aprecieri, iar juraţii, atât cei specializaţi, cât şi fanii, v-au oferit nu unul, ci două premii! Mai înseamnă ele ceva între multele pe care le deţineţi? Şi dacă da, ce impact special pot avea?

Mircea Opriţă: E adevărat, premiul „Ion Hobana” este important, atât pentru că poartă numele unui om căruia SF-ul românesc îi va rămâne multă vreme profund îndatorat pentru felul cum l-a construit şi l-a vegheat într-o epocă de mai puţină libertate decât cea de astăzi, cât şi pentru greutatea instituţiilor care îl girează. Şi am convingerea că va deveni şi mai important, unul dintre cele câteva premii mari rezervate creaţiei autohtone de anticipaţie, pe măsură ce noi ediţii se vor adăuga celei inaugurale. Mă bucur că l-am primit, dar nu ştiu dacă acel premiu chiar trebuia să însemne finalul unei opere şi „crucea cu tămâie” a carierei mele. Mă bucur la fel de mult pentru premiile Romcon din acest an. În 2011 au apărut câteva romane pe care nu mă jenez să le consider cu adevărat importante. Cu al lui Liviu Radu am participat colegial la concursul editurii Eagle, dar concursurile dau de regulă un singur câştigător şi îl felicit pe Liviu pentru şansa lui. DemNet al lui Dan Doboş a fost încununat şi el cu premiul Galileo. Călătoria în Capricia, pentru care cititorii pachetelor din concursul Eagle mi-au făcut cinstea de a-mi acorda o distincţie onorifică de popularitate, nu cred că stă, valoric vorbind, mai prejos de romanele pomenite. Prin urmare, premiul Romcon, acordat din acest an într-o formulă competiţională mult mai exigentă decât în urmă cu câteva decenii, echilibrează piesele pe tabla de şah. Sunt extrem de mulţumit. Surpriza a fost să iau şi premiul pentru non-ficţiune, cu volumul Ştiinţă şi violoncel. Asta înseamnă că şi eseurile mele în marginea faptului ştiinţific „de vârf” spun ceva cititorului de azi.

V.P.: Sunteţi, de asemenea, proaspăt-alesul preşedinte al Asociaţiei Române a Cluburilor şi Autorilor SF. Ce vă propuneţi să realizaţi din perspectiva acestei funcţii?

M.O.: Deocamdată, nimic în plus faţă de cele înscrise în statutul votat de membrii fondatori. Odată lansată la apă, ARCA trebuie făcută să navigheze cu folos pentru cei de la bord şi pentru întreg SF-ul românesc de azi. Îmi place să cred că, atunci când m-au ales, participanţii la Romcon Timişoara au avut în vedere nu doar o vârstă, ci şi unele calităţi diplomatice şi organizatorice dovedite de mine în funcţia de director al Institutului Cultural Român de la Budapesta. Sper să pot contribui, nu neapărat la unificarea fandomului românesc, poate că nici nu e nevoie de aşa ceva, ci la domolirea animozităţilor din cadrul lui. Dacă vrem să fim respectaţi, şi SRSFF-ul trebuie respectat. Ca, de altfel, şi alţi poli de coagulare care ar putea eventual să se mai formeze în viitor. Cred că bunele mele relaţii cu toată lumea, o realitate şi până acum, nu au motive să se schimbe. Dimpotrivă, ar putea servi de exemplu.

V.P.: Revenind la domeniul literar, la ce lucraţi în prezent?

M.O.: Am întotdeauna deschise mai multe fronturi de lucru. Cred că e vorba şi de o anume presiune a proiectelor mai vechi, care vin în forţă din urmă şi mă obligă să le finalizez. Rubrica de la Ştiinţă şi tehnică dezvoltă continuarea ciclului meu non-fiction, un volum de eseuri numit Clubul nemuritorilor. La Enciclopedia anticipaţiei româneşti n-am încetat să ostenesc, unele materiale se văd, de altfel, apărute oriunde li se simte nevoia. Volumul pe care îl cred cel mai apropiat ca dată de apariţie se numeşte Alte cronici de familie, unde grupez comentariile la numeroasele cărţi publicate de confraţi în ultimii ani. Ar mai fi antologia din Spania, antologiile de la Eagle, ar mai fi şi regretul că nu avem mai multe vieţi la dispoziţie.

 

Între prieteni, după primirea premiului pentru cel mai bun roman SF: Lucian Vasile Szabo - stânga, 2/3 din familia Muscă - dreapta.

Între prieteni, după primirea premiului pentru cel mai bun roman SF. Lucian-Vasile Szabo - stânga, 2/3 din familia Muscă - dreapta.

Decernând, alături de ceilalţi membri ai juriului (George Ceauşu, Lucian-Vasile Szabo, Cătălin Badea-Gheracostea), premiul "Vladimir Colin" scriitorului Silviu Genescu.

Decernând, alături de ceilalţi membri ai juriului (George Ceauşu, Lucian-Vasile Szabo, Cătălin Badea-Gheracostea), premiul "Vladimir Colin" scriitorului Silviu Genescu.

Moment inedit la masa festivă: Mircea Opriţă lecturând din volumul "Călătorie în Capricia".

Moment inedit la masa festivă: Mircea Opriţă lecturând din volumul "Călătorie în Capricia".

Fotografii: V.P. Marian Mirescu, Mircea Nanu Muntean

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


4 + = opt

Caută