Adrian Barbu: “Eu, cu poveştile şi personajele mele, cu sufletul şi visele mele topite şi decantate în grafit, tuş şi culoare…”

7 noiembrie 2011
Autor

Viorel Pîrligras: Adrian, a trecut suficient timp ca emoţiile să se aşeze şi să ne poţi spune „la rece” câte ceva despre recenta ta participare la „Prizren, 9. Comics Festival, Kosovo”. Am citit jurnalul tău pe care interesaţii îl pot degusta aici şi, evident, aş dori să ştiu câteva lucruri în plus. Mai întâi, pentru că eşti singurul care ai străbătut o mare zonă din spaţiul ex-iugoslav/balcanic BD, şi la Leskovac, şi la Belgrad şi ai reuşit să cunoşti îndeaproape fenomenul BD de acolo. Nu te voi întreba despre raportul evoluţiei lor faţă de cel din România, pentru că, sunt convins, şi albanezii din bancuri ne bat la capitolul ăsta. Te voi întreba în schimb care este ponderea artei BD originale în spaţiul balcanic, într-o piaţă care „geme” de traduceri din italiană, franceză şi engleză?

Adrian Barbu: Deloc surprinzător, aş spune eu, cel puţin o treime din ce se publică în spaţiul balcanic sunt producţii autohtone (ştii, cam ca şi regula care obligă posturile de radio de la noi să difuzeze un procent minim obligatoriu de muzică românească). Marele merit al importurilor a fost, acum 35-40 de ani, de a trezi şi de a menţine interesul publicului pentru BD, de a „pregăti piaţa” şi, nu în ultimul rând, de a provoca apariţia autorilor locali. Unii dintre ei se apropie de 60 de ani şi au în spate 40 de ani de activitate în domeniu şi au devenit adevărate legende vii. Succesul lor, emulaţia, şcolile sau atelierele în care reuşesc să atragă tineri asigură următoarea generaţie de desenatori şi scenarişti.

Pe de altă parte, existând un public stabil, ba chiar în creştere numerică, editurile nu se tem de riscurile publicării de reviste şi albume. Oferta editorială e completă: de la albume de autor al căror nivel calitativ nu e cu nimic mai prejos celui franco-belgian, la reviste alb-negru, tipărite pe hârtie de ziar, care prezintă la egalitate importuri şi producţie autohtonă. Cea mai notorie dintre acestea, Stripoteka, se apropie de numărul 2.000.

V.P.: Care este statutul artistului BD în Balcani? Poate el trăi din această activitate sau este un semi-profesionist care îşi mai rotunjeşte bugetul pe lângă o meserie de bază ce nu are tangenţă cu BD-ul?

A.B.: Să ştii că la capitolul ăsta mai avem mult până să ne merităm integrarea în Balcani… La festivalul din Leskovac am întâlnit cel puţin 40 de profesionişti între 20 şi 55 de ani. Desenatori care câştigă exclusiv din BD, pe piaţa balcanică şi pe cea internaţională, adică. Cu cel puţin zece festivaluri BD pe an în spaţiul balcanic, activitatea în domeniu e mai mult decât impresionantă. Pentru unul ca mine a fost de-a dreptul frustrant să văd atâta interes şi dedicaţie. Evident, sunt destui printre ei care au o altă profesie, dar numărul celor care au reuşit o carieră în BD nu e deloc neglijabil.

Bun, în situaţia în care nici în Balcani nu se câştigă foarte mult din BD (decent, totuşi), există la ora asta cel puţin 50 de desenatori sârbi, croaţi, macedonieni, albanezi şi bulgari care lucrează pentru edituri occidentale – Dargaud, Dupuis, Casterman, Soleil, Delcourt. Niciunul dintre ei nu refuză însă colaborarea cu editurile locale, participarea la evenimente balcanice sau ocazia de a instrui tineri. Poţi să-i spui patriotism, poţi să-i spui cum vrei, cert e că se întâmplă – firesc, fără ostentaţie, discret şi foarte eficient. Şi, pe lângă asta, atunci când un Igor Kordej (care ne-a făcut – glumesc, dar glumesc amar – onoarea de a transpune Legendele ţării lui Vam de Vladimir Colin într-o serie BD de mare succes şi ruşinea de a o fi făcut înaintea şi în locul unui artist român) sau un Zoran Janjetov (desemnat de Moebius pentru a continua, în colaborare cu Alejandro Jodorowski seria LIncal) apar la un festival BD balcanic, entuziasmul cu care sunt primiţi n-are echivalent decât în modestia cu care răspund întrebărilor sau în seriozitatea cu care dau sfaturi şi comentarii copiilor de 8-10 ani care le prezintă încercările lor BD. Ce să-ţi mai spun? Altă atmosferă, altă lume, altă planetă…

kordey smoke

Igor Kordey - Smoke

05

Zoran Janjetov - Avant L'Incal

V.P.: Ce persoane sau artişti interesanţi ai cunoscut acolo?

A.B.: Spre regretul meu, pe Kordej şi Janjetov nu i-am întâlnit personal. Nu încă. Însă din cei mulţi pe care i-aş putea menţiona mă opresc la câţiva – reprezentativi atât pentru toţi ceilalţi, cât şi pentru fenomenul BD balcanic în sine.

Drazen Kovacevic, desenator: lucrează de 13 ani pentru edituri din Franţa, Belgia şi Serbia. Talentat, eficient şi modest. Extraordinar de bun în toate tehnicile manuale.

Drazen Kovacevic 1

Drazen Kovacevic

Srdjan Nikolic Peka: la fel, munceşte pentru Franţa şi Serbia. Foarte comunicativ şi vesel, are doi copii care, amândoi, participă cu creaţii proprii la concursuri BD.

Srdjan Nikolic Peka

Srdjan Nikolic Peka

Milorad Vicanovic, Bulgaria: foarte cunoscut în Balcani, câştigător al mai multor premii internaţionale, lucrează pentru Franţa.

Milorad Vicanovic

Milorad Vicanovic

Marko Stojanovic, Serbia: profesor de limba engleză, organizator şi animator al mai multor festivaluri din Serbia, scenarist al seriei de succes Vekovnici (System comics, Belgrad, cinci albume).

Marko Stojanovic

Marko Stojanovic

Şi mai sunt, din Macedonia, Muntenegru, Kosovo…. Ce să-ţi mai spun? Dacă aş sta să scriu despre fiecare artist pe care l-am întâlnit acolo doar cât am scris despre cei pe care i-am prezentat, ar ieşi o carte, nu un interviu…

V.P.: Poate n-ar fi rea o carte despre ei, ar vedea şi lumea BD românească cu ce se mănâncă arta aceasta la vecinii noştri. Eşti deja… să nu zic o celebritate, dar un nume cunoscut şi apreciat în acea zonă. Care sunt beneficiile tale personale în urma relaţionării cu mişcarea BD de acolo? (Lucrurile se limitează la atât, sau ţi s-au făcut oferte – să faci parte din jurii, să susţii cursuri BD pentru tineri, să publici acolo sau să prezinţi o personală pe simeze?)

A.B.: După invitaţia la festivalul din Leskovac în 2010 am început o colaborare cu Marko. În joacă şi de amuzament, dar rezultatul (patru pagini BD) a câştigat anul acesta un premiu la Festivalul internaţional BD de la Belgrad şi a atras atenţia unui agent care vânează talente pentru mai multe edituri franceze. În acest moment suntem, Marko şi cu mine, în faza de evaluare. Nu mă hazardez să fac pronosticuri; vom vedea dacă şi ce iese.

De expus am tot expus (pe urmele lui Marian Mirescu), am fost invitat să fac parte din jurii (tot în urma lui Marian), să vorbesc despre banda desenată românească (deşi Dodo Niţă o făcuse deja, cu un an mai devreme şi cu câţiva ani-lumină mai exhaustiv decât mine), să conduc ateliere BD (într-o ţară plină de desenatori excepţionali, închipuie-ţi!), iar două reviste de profil, vechime şi notorietate mi-au publicat pagini BD pe care nu mai speram să le văd tipărite în România.

Cu toate astea, zic că premiul cel mare rămâne faptul că mi s-a oferit experienţa balcanică. Mă simt oarecum ruşinat: ani de-a rândul am privit spre Europa de Vest şi spre America, convins că privitul peste gardul vecinilor e pierdere de vreme. La urma urmei, ce-aş vedea la ei şi să n-avem noi, îi răspundeam lui Marian Mirescu la îndemnurile de a merge să văd balcanici. Dacă vreau să văd balcanici, mă uit pe fereastră şi gata… Ei bine, nici vorbă. Sunt cu mult înaintea noastră în ceea ce priveşte benzile desenate. Şi nu e atât meritul lor cât vina noastră.

V.P.: Ai luat un premiu în State, ai fost la Los Angeles, benzile ţi-au fost publicate în revistele americane. Din punctul meu de vedere, eşti un artist prea mare pentru mica Românie BD. Toate aceste aprecieri din lumea adevărată BD ţi-au adus avantaje în ţară? Ţi s-au propus contracte, ai fost solicitat în proiecte editoriale BD? Avem un „specialist” care afirmă public că în România apar peste 100 de albume şi publicaţii BD. Ţi-ai găsit un loc printre toate acestea?

A.B.: Cu regret, nu. Sau, cu optimism, nu încă. Dimpotrivă, toate încercările mele de a-mi prezenta proiectele s-au lovit de refuzul mai multor edituri. Nu foarte multe, că de la o vreme m-am săturat de şuturi şi am renunţat. Prin 2006 am bombardat ICRul cu e-mailuri săptămânale pe tema asta, timp de vreo patru luni; speram să cedeze nervos careva de pe-acolo şi să răspundă, fie şi cu un refuz – ar fi fost măcar un semn c-au observat că exist. Îţi dai seama c-a fost degeaba.

Pe undeva au şi editorii dreptate: nu-i poţi acuza de laşitate când îţi spun că ceea ce le arăţi tu, deşi frumos (sau, mai rău: “interesant” – urâtă vorbă, şi devalorizată prin abuz) n-are şanse de succes la public şi, ca atare, ei nu-şi pot asuma riscul de a arunca pe piaţă un produs nevandabil etc. etc. Aşa o fi, poate nu e vremea potrivită pentru entuziasm naiv şi riscuri prosteşti. Să nu uităm de naufragiile unor proiecte numite Carusel, Quadrat, Dino, Universul copiilor, SuperEroi şi altele. Pe de altă parte, după cum grăieşte şi specialistul de care zici, în România se publică (şi se bate toba despre) relativ multe produse BD cu adevărat nevândute şi nevandabile. N-o spun eu, ci librarii pe care i-am întrebat cine cumpără aşa ceva. Nimeni. Şi atunci mă întreb cu nedumerire şi mă mir cu surprindere (scuze, dar nu mă pot abţine; contextul o cere) de ce se investesc sume – probabil – mari într-un album (nu discut acum calitate, conţinut şi alte aspecte: gusturile sunt individuale şi dacă ceva nu-mi place mie, nu înseamnă că n-ar putea plăcea altcuiva) care nu se vinde, în timp ce o mulţime de desenatori români sunt întrebaţi mereu de publicul de toate vârstele, de pe la noi şi de aiurea, “când scoateţi albumul, că vreau să-l cumpăr?” …Albume care, după cum se-arată situaţia, vor rămâne nepublicate mult şi bine, deoarece editorii nu-şi asumă riscul etc. etc. Poftim de mai înţelege ceva!

Nu vreau să las impresia c-aş fi invidios pe succesul altora, pentru că nu sunt. În primul rând nu se poate vorbi despre succese în domeniul ăsta. În ultimii 20 de ani n-am văzut un succes BD în România, şi adevărul e că m-aş bucura să-l văd, indiferent al cui ar fi. L-aş saluta ca pe un semn de revenire la normalitate. Pe de altă parte, suntem atât de puţini încât, dacă am fi de o mie de ori pe-atât, tot nu s-ar putea spune că suntem prea mulţi; invidia chiar nu-şi are locul în starea asta de extremă rarefiere. Şi, în al treilea rând, mi-am găsit succesul în felul care mi se potriveşte. Lucrez (comics şi motion-comics) pentru o companie americană, ilustrez cărţi pentru trei edituri româneşti, fac turnee europene cu ateliere BD în cadrul unei caravane francofone, am grupuri de tineri şi de copii cu care derulez ateliere şi proiecte de lectură, BD şi ilustraţie de carte, un club BD în Cluj şi o posibilă colaborare în Franţa… Deci nu mă pot plânge de nebăgare-n seamă. Dar trebuie să recunosc (o fi o chestiune de orgoliu) că un succes prost plătit în România mi-ar plăcea mult mai mult decât unul bine plătit în SUA, şi că mă râcâie faptul că, în vreme ce “ăilalţi” mă solicită şi felicită, “ai mei” nu par să-mi fi remarcat existenţa. În fine, gata cu melodrama. Sau, ardeleneşte, “la tăţi ni-i greu”, nu ne-om plânge tocmai noi, BDiştii. Cel puţin nu ni se interzice să desenăm, deci e bine şi-aşa rău….

V.P.: Se ştie că un artist fără operă nu există în spaţiul cultural, indiferent de potenţialul său artistic. E valabil şi în BD, deşi, sincer, eu m-aş feri să trec la dosar sub titulatura de „operă” toate desenele răspândite prin publicaţii sau fanzine. Eu vorbesc despre acea bandă desenată care spune o poveste solidă, care impune un personaj original sau care prezintă un spectacol grafic. Ai vreun proiect în acest sens? Pe când un album BD adevărat semnat Adrian Barbu?

A.B.: Despre proiectele mele, numai de bine, cum zice şi vorba din popor despre morţi. Hai că nu vreau să fiu macabru, mai ales că ştii şi tu cum arată problema: proiectele personale sunt întotdeauna puse în aşteptare, pentru că cele plătite au întâietate. De aproape douăzeci de ani îmi spun că într-o zi o să fiu destul de bine plătit încât să le pot finanţa singur publicarea, că o să am cândva destul timp să lucrez şi la ele, şi uite-aşa. Şmecheria e să încerci să nu mori de bătrâneţe înainte să vină vremea aia favorabilă. Până atunci, ambiţia mea de a crea o serie de albume BD după legende şi basme tradiţionale româneşti, o tentativă de a le recupera şi a le aduce în faţa publicului într-o prezentare care să placă vârstnicilor şi să-i încânte pe tineri rămâne în hibernare, stază, comă sau cum vrei să-i zici; o simplă ambiţie. Şi, presupunând că o să-mi văd cândva ambiţia realizată, e foarte posibil ca rezultatul ei să nu mai prezinte interes decât pentru mine şi atât. Mă tem că sunt deja prea “clasic” pentru gusturile unui public prea tânăr şi prea Cartoon Network şi că, până să-mi găsesc eu timpul necesar, distanţa dintre stilul meu de lucru şi preferinţele publicului va deveni o adevărată prăpastie. Şi uite-aşa am ajuns la dilema oricărui autor BD: după ani de aşteptare şi frustrare, pe când voi putea eu desena ce vreau şi cum îmi place, fără să dau socoteală nimănui, eu cu poveştile şi personajele mele, cu sufletul şi visele mele topite şi decantate în grafit, tuş şi culoare, mesajul întregii mele vieţi, întreaga mea experienţă adunată într-o operă unică… cui naiba o să-i mai pese? Chiar, uite, asta nu se întreabă nimeni, preocupaţi cum suntem cu toţii dacă banda desenată mai are autori şi editori: da’ public, public mai are?

Marko Stojanovic, Adrian Barbu

Marko Stojanovic, Adrian Barbu 01

Marko Stojanovic, Adrian Barbu 02

Marko Stojanovic, Adrian Barbu 02

Marko Stojanovic, Adrian Barbu 03

Marko Stojanovic, Adrian Barbu 03

Marko Stojanovic, Adrian Barbu 04

Marko Stojanovic, Adrian Barbu 04

Adrian Barbu

Adrian Barbu

33 comentarii la "Adrian Barbu: “Eu, cu poveştile şi personajele mele, cu sufletul şi visele mele topite şi decantate în grafit, tuş şi culoare…”"

  1. MAXIM on 8 noiembrie 2011 at 11:09

    Niciun comentariu pana acum?
    Ori, optimist ;) se citeste si se ia aminte, ori, pesimist :D aici nu e destul de “public” cum este la alte articole, care sunt scoase mai in fata? Hmm… dar cum poti sa scoti si sa bagi mai in fata, mai in spate un articol aici?
    Eu l-am gasit repede. Sunt destept? Era pe home, deci…

    Ah, dar stiu ce trebuie ca sa devina mai “public”!

    Revin.

  2. Viorel Pîrligras on 8 noiembrie 2011 at 11:53

    Noi suntem optimişti. :)

  3. scc on 8 noiembrie 2011 at 12:02

    pot sa preiau si eu interviul pentru blogul revistei comics? pun o bucatica mica, eventual un screenshot, si trimitere pentru intreg interviul aici

  4. Viorel Pîrligras on 8 noiembrie 2011 at 12:03

    Ok, scc.

  5. MAXIM on 8 noiembrie 2011 at 12:04

    Adrian Barbu este old school artist si a fost primit la saloane asemenea, si balcanice pe deasupra, din afara Uniunii Europene, inghetate in timp, demodate, unde se premiaza doar lucrarile realizate dupa canoanele invechite ale Benzii Desenate: poveste-scenariu-decupaj-ritm, concepte, anatomie dinamica, texturi, compozitie-breakdown… o rutina fastidioasa si time-consuming!
    De-asta in tara i se cere sa faca doar ilustratii pentru cartile pentru copii, cei care mai asculta povesti, mai deseneaza cu creionul pe hartie… pana la 4-5 ani.

    Iar interviul de fata este luat de un alt autor old school – cine sa-l mai bage in seama, decat un confrate de-un leat?

    Ce relevanta pot avea marturiile unui veteran? Mai rau, a unui “clasic” in putere! Vorba lui, cui folosesc!?

  6. Mircea Arapu on 8 noiembrie 2011 at 13:40

    « Iar interviul de fata este luat de un alt autor old school – cine sa-l mai bage in seama, decat un confrate de-un leat? »

    Înca altul ! :D

  7. Daniel Cristea on 8 noiembrie 2011 at 18:37

    Numai laude despre Adrian Barbu !

    Cu scuzele de rigoare nu am citit interviul (ma oboseste cititul direct de pe monitor), dar cunoscandu-i activitatea artistica referitoare la banda desenata si ilustratia de carte, Adrian Barbu este un artist desavarsit !!!!

  8. laurghita on 8 noiembrie 2011 at 19:32

    “da’ public, public mai are?”
    Păi eu sunt public şi spun că BD-ul nu este “împins” îndeajuns în societate ca să iasă din calificativul “copilăresc”, trebuiesc ateliere, manifestări, saloane, lansări, emisiuni tv, expoziţii, etc. cât mai multe, pe baza a oricărui motiv cât de mic, chiar cu cât e mai abscons pentru societatea românească cu atât trebuie să fie făcută gură mai mare.

    Păi astea 4 planşe mărite şi premiul ataşat lor erau deajuns ca în jurul lor să se organizeze ceva public.

    Într-un domeniu în care realizările se numără pe degete nu trebuie lăsată nici o unghie să treacă neobservată publicului neavizat. Avizaţii.

  9. Viorel Pîrligras on 9 noiembrie 2011 at 2:23

    @Daniel Cristea
    Şi noi îl considerăm un artist desăvârşit, este şi motivul pentru care îl tratăm ca atare (spre deosebire de alţii).

  10. Viorel Pîrligras on 9 noiembrie 2011 at 2:25

    @Mircea Arapu
    Mircea Arapu este un veşnic tânăr şi ferice, ca Alecsandri. Se ştie că personajele BD nu îmbătrânesc niciodată; de ce n-ar fi la fel şi autorii?

  11. Viorel Pîrligras on 9 noiembrie 2011 at 2:28

    @laurghita
    Evident că ai dreptate. Din păcate, în general autorii BD nu sunt şi buni promotori de evenimente, iar promotorii de evenimente Bd nu sunt suficient de profesionişti ca să ştie să se orienteze după evenimentele reale.

  12. Anna on 9 noiembrie 2011 at 9:09

    Sunt încă cineva din public şi nu fac altceva decât să încerc să subliniez ceea ce s-a mai spus. Potenţialul public e bombardat din toate direcţiile. Are alegeri de făcut şi acestea sunt tot mai dificile, în urletul –zgomot de fond-general. Aşa încât… calitatea se cere urlată, mai dihai. Dar cu urlete profesionale şi, de asemenea, de calitate, care să străpungă, să ajungă la urechile acelor posesori de urechi care ar putea regreta că n-au auzit despre acele creaţii de care chiar aveau nevoie să audă, pe care chiar aveau nevoie să le cunoască dar nici ei nu ştiau asta.

  13. Maxim on 9 noiembrie 2011 at 14:55

    Mai usor cu laudele, ca… o luam de la capat !!!!! (si cu semnele de exclamare ) Vezi emuuulatia in jurul aparitiei « Elabuga » http://dreamworld.syndicart.net/forum/viewtopic.php?t=422&start=30

    Chiar nu stiati despre Adrian Barbu nimic din aceste lucruri, care au fost postate, anuntate, povestite, tiparite etc ?
    Si daca stiati si daca acuma ati aflat, ce ati facut si ce faceti ?
    Scc preia o bucatica din interviu… SCC, nu ai alte intrebari, ale tale, curiozitatile tale, sa i le adresezi lui Adrian ? Asta ar fi foarte interesant. Si util pentru lipirea la loc a unei verigi… Pentru continuitate. Il cunosc sufivcient de bine pe Adi, pentru a-mi permite aceasta sugestie.

    Ne straduim sa fim cat mai “profesionisti” (avem un exemplu aici), de cand ne stim, noi autorii, adica mai precis sa ne perfectionam, in situatia in care pentru multi Banda Desenata este doar un HOBBY. Fapt pentru care pun profesionalismul intre ghilimele, avand atatea gradatii, de la inghet la fierbere !

    Despre “promotorii de evenimente BD”, ce… hips… ce sa zic ! Sunt autor BD, nu ma…(..) ma pricep.
    Dupa mine, totusi, acestia ar trebui sa ne cunoasca foarte bine si sa fie buni strategi (comunicare, marketing etc), ORGANIZATORI (imi suna mai bine si necesar decat “promotori”, carele suntem cei cu bedeaua-n stanga) echilibrati, sa fie mai mult tehnofili decat bedefili.
    In aceasta a doua categorie de PROFESIONISTI ar putea sa intre, in acest moment si context, dintre bedeistii convertiti la… activitati mult mai lucrative: autori excelenti care au abandonat Banda Desenata chiar si ca HOBBY, si care ar putea sa rupa cercul vicios in care ne-nvartim ca hamsterii!
    Nu este SOLUTIA, este o directie.

    + CONTINUITATEA, neaparat.

    Anna, “publicul” are intotdeauna dreptate.

  14. Anna on 10 noiembrie 2011 at 7:31

    @Maxim : Ce-mi place de mine când am, public, dreptate. :D

    Serios vorbind acuma, de acord cu acel “tehnofili”. Eu zic toate astea privind lucrurile la modul general. Despre banda desenată va trebui, înainte de toate, să aflu mai multe decât doar ceea ce ştiu acum. Mai spun doar un lucru , apropo de acel “tehno” din tehnofili : tehnica de a atrage atenţia asupra a ceva.

    Mai am un ceva ce n-am spus încă : atât cât am văzut, până acum, mi-au plăcut desenele lui Adrian Barbu. Dar şi gândurile sale.

    Şi încep să cred că lumea BD este una cel puţin interesantă.:-)

  15. Adrian Barbu on 10 noiembrie 2011 at 10:52

    Corect. Hai sa nu sarim cu tamaia, ca n-am murit inca. Si nici n-am de gand.
    Nu stiu cat de “old school” sunt, dar in contextul actual BD e clar ca m-am nascut gata demodat. Pe mine nu ma deranjeaza asta; stiu ca banda desenata, pentru a avea succes, trebuie sa(-si) rezolve chestiunea esentiala a publicului-tinta – ceea ce pe mine ma cam scoate din carti. Aici, la punctul sensibil “pentru cine lucrezi” e nevoie de scenaristi, de povesti aplicate la realitatile si preferintele actuale, de testarea pietei, a gusturilor si tendintelor, de marketing si de planuri pe tremen scurt si mediu. Cu foarte putine (si onorabile) exceptii, desenatorul ar trebui sa fie o piesa intr-un angrenaj configurat din toate elementele de mai sus, si probabil inca vreo cateva pe deasupra. Cat timp astea lipsesc, n-avem decat amatorism (bine intentionat, nu zic nu, dar totusi amatorism). Asa se explica in mare masura insuccesul si mediocritatea inevitabila a multor tineri debutanti (nu doar de pe la noi) care deseneaza ce le place lor, NU ce ar place publicului – nu ca publicului romanesc i-ar placea neaparat ceva anume; suntem un mediu in care, pe de o parte, gusturile nu au avut timp sa se formeze, sa se consolideze si sa se defineasca si, pe de alta parte, traim si paradoxul de a avea BD underground (care intr-un mediu normal e o alternativa, rebela, tembela, dar necesara la mainstream) FARA a (mai) avea mainstream! Pai atunci de unde gusturi, preferinte si tendinte? Practic, suntem in aer, fara repere si punct de sprijin. Si atunci incercam fie sa intuim ce ar putea placea publicului (nimerind de multe ori pe-alaturi) fie sa inventam eroi fara poveste, ca n-avem scenaristi, fie sa ne blocam – ca mine, de exemplu (negativ) – in teme care noua ne plac, dar celorlalti probabil ca nu. Ne trezim ca nici n-avem ce promova, nici pentru cine, nici in ce scop. Banda desenata nu se afla n situatia privilegiata a muzicii, sa zicem, in care iti faci o trupa nu pentru c-ai fi deosebit de talentat, ci pentru ca ai aflat ca poti face bani din chestia asta. In zona vizualului esti amendat pe loc. O poveste buna se rateaza iremediabil din cauza unui desen prost: publicul se uita la prima pagina, mai rasfoieste la nimereala, zice “nu-mi place” si ti-ai ratat target-ul. Se intampla s invers, desi mai rar. Sunt multe cazuri in care o poveste slaba e salvata de un desen bun.
    In momentul asta, gustul majoritar merge spre underground, spre facil, minimalist, geometric, sec, si, daca se poate, bascalios. Asa, ca revenind, la tamaie, as avea sanse mari, impreuna cu Viorel si Marian, sa ne trezim curand clasici (a se citi “fosile”) intr-o vitrina de curiozitati si bizarerii.

  16. Viorel Pîrligras on 10 noiembrie 2011 at 11:53

    E exagerat să ne gândim că vom deveni fosile sau clasici într-o vitrină de curiozităţi şi bizarerii tocmai pentru că banda desenată românească există (era să spun «se dezvoltă», dar aş fi greşit) empiric şi nu după o suită de curente sau generaţii. “Clasicul” (după canoanele occidentale) lui Adrian coexistă cu undergroundul, ambele genuri nebeneficiind de o piaţă de desfacere şi de un reglaj după cerinţele unui posibil public consumator. Nimic mai simplu azi să-ţi autoeditezi pe digital o carte BD în câteva exemplare. Nu înseamnă nimic, decât dă prilejul unuia (nu dau nume) să bifeze contabil că a mai apărut ceva şi că, vezi Doamne!, ţara colcăie de BD mai ceva decât în anglofrancofonia. N-am nimic contra autoeditărilor în tiraje mici, dar, ca acea bandă să devină “istorie BD” ar trebui să însemne ceva măcar printre autorii BD, dacă nu pentru public. Vă dau un exemplu simplu: “Zidul” lui Sorin Anghel n-a apărut niciodată publicată, dar acest lucru n-a împiedicat-o să devină mitică pentru autorii BD autohtoni şi să le fi influienţat cumva gândirea şi modul de realizare a unor creaţii ale genului.

  17. scc on 10 noiembrie 2011 at 15:48
  18. scc on 10 noiembrie 2011 at 15:56

    daca imi permiteti si parerea mea, cumva in completare. in primul rand trebuie sa existe cat mai multe benzi desenate! de orice fel, bine desenate, prost desenate, clasice, underground, porno etc. atunci va incepe sa se formeze o piata adica publicul va avea de unde alege iar autorii si editorii vor avea concureanta, vor fura (in sensul bun) unii de la altii, lucrurile de calitate vor avea succes iar celelalte nu. si asa inevitabil domeniul se va dezvolta.

  19. Viorel Pîrligras on 10 noiembrie 2011 at 16:08

    @scc
    În felul tău ai mare dreptate, dar ne lovim de cercul vicios de care discutam anterior: nu există benzi desenate pentru că nu există editori, nu există editori pentru că nu există piaţă, nu există piaţă pentru că nu există benzi desenate. Cine taie nodul gordian? Puţinii editori care îndrăznesc editarea unor benzi desenate, de regulă nici nu ştiu cu ce se mănâncă asta, impunând reguli aberante, contraproductive BD-ului, cum este cazul editării audiobookurilor de la Radio. Alţii se opresc doar le editare, nepreocupându-se şi de difuzare şi mai ales de promovarea produsului. Deci…?

  20. scc on 10 noiembrie 2011 at 16:55

    de acord cu marele cerc vicios. ce putem face noi? putem umbla la singura parte care depinde de noi, adica sa CREAM benzi desenate! sa trezim interesul publicului chiar daca la indemana avem numai publicatul pe internet sau self-publishing in tiraje mici, dar asa macar putem spera ca apetitul si numarul cititorilor va creste si se creaza CEREREA! si cand va exista cerere din partea publicului vor fi si editurile pregatite sa sara cu oferta.

  21. Viorel Pîrligras on 10 noiembrie 2011 at 20:46

    @scc
    Păi asta facem de 20 de ani… Mă tem că rezultatele sunt foarte subţiri. Iar pentru că nu există un sistem editorial profesionist, nici autorii nu devin profesionişti în adevăratul sens al cuvântului ca să răspundă la exigenţele unui public care vrea ceva sau altceva. Înainte de 89 exista, de exemplu, un panşant către banda desenată istorică. Actualmente nu mai există nici acest interes. Asta în timp ce în Franţa, în urma interesului publicului, se crease o adevărată revistă de profil – “Vecu”. Asta e diferenţa dintre pieţele BD de la noi şi de la ei, deşi mă tem că la noi nu putem vorbi nici măcar de o piaţă în adevăratul sens al cuvântului.

  22. MAXIM on 10 noiembrie 2011 at 21:41

    Anna,imi pare bine ca ai (tu, “publicul”)remarcat termenul. Fiind inventat, este si bogat in nuante de la sensul etimologic pana la cel “contemporan”.

    Asa cum am vazut mai tarziu comentariul tau, probabil tot asa si SCC n-a observat pana acum ca-i adresasem o intrebare si-i sugerasem un interviu de capul lui.

  23. scc on 10 noiembrie 2011 at 22:57

    @MAXIM da, ratasem intrebarea. interviul asta mi s-a parut foarte bun si complet pe subiectul/subiectele abordate incat un interviu separat nu si-ar avea rostul acum

  24. MAXIM on 10 noiembrie 2011 at 23:19

    OK

  25. Anna on 11 noiembrie 2011 at 7:11

    @Maxim : eu, una, sunt un public cam dificil, cred, fie şi faptul că ader la termeni inventaţi spune asta. De ce ne trebuie tehnofilul ? Plec de la ceea ce spunea Adrian Barbu despre a lucra ceea ce-i place. Păi …. cum altfel ? Dacă mie, unui omuleţ oarecare fără un talent anume, nu-mi ies ca lumea decât acele lucruri pe care le-am făcut cu plăcere ( poftim, fie şi-o ciorbă ! ), dacă n-am reuşit nici la anii şi vechimea mea să mă împac cu a fi un mercenar la slujbă (cu a lua un salariu fără a te şi implica sufleteşte), cum oare un artist să creeze altceva decât ceea ce-i place ? Cum altfel să iasă valoarea din valoarea care este el ? Asta e treaba lui. Ştiu, sunt pe un punct pe cercul ăla vicios şi urmează sa mă deplasez şi să vorbesc despre valoarea promotorului. Numai că am să sar în alt cerc şi am să spun că nu m-am dat niciodată în vânt după Steve Jobs, dar nu pot să nu mă întreb cu cât s-ar fi împins mai departe, în timp, existenţa PC-urilor de pe birourile noastre fără tehnofilul de el.
    Aşa încât merg suficient de departe ca să spun că dacă un domeniu artistic n-are public… nu artistul de valoare e vinovat. De multe ori, nici publicul. Ci existenţa cuiva valoros care să facă legătura între artist şi public. Altfel, n-avem public, ci elemente norocoase care au nimerit a afla o valoare, în orice domeniu. Eu cred că cei ce se denumesc promotori ar trebui s-o judece pe-asta… Şi apoi… om mai vorbi…

  26. MAXIM on 11 noiembrie 2011 at 10:11

    Din artist iese valoarea (si) sub presiunea comenzilor (nevoilor) :)
    In discutie aici ar fi Opera, care, dupa o viata de artist(…), poate fi o suma a lucrarilor facute cu ne-placere.

  27. Alin on 11 noiembrie 2011 at 15:54

    Mă simt atât de mic…

  28. Viorel Pîrligras on 11 noiembrie 2011 at 15:57

    @Alin
    Why?

  29. Adrian Barbu on 11 noiembrie 2011 at 18:01

    @Anna: sa stii ca mi se intampla sa desenez si chestii care nu-mi plac, si cred ca orice desenator a trecut prin asta. Lucrari comandate si platite, pasi necesari catre notorietate, etc. Cand vrei sa desenezi fantasy dar ti se propune un contract bine platit pentru care desenezi zgarie-nori si masini moderne, poti sa refuzi munca si banii sau poti s-o iei ca pe o provocare gen “da’ pe asta esti in stare s-o faci?” Pana la urma, dac-o scoti la capat, se cheama autodepasire. Si mai si inveti ceva nou :) )))) Nu te prea poti face remarcat desenand numai ce vrei, decat in masura in care asta se chiar potriveste cu gustul publicului si tendintele momentului. Aici sunt buni tehnofilii, agentii de contracte si, DINCOLO, abundenta de workshopuri de desen cu tema bine definita.
    Pe de alta parte, chiar si atunci cand nu-mi place CE desenez, imi place SA desenez. De fapt, asta ma tine in picioare, fizic si psihic. Deci, tot nu-i rau si, privind in urma la toti cei care m-au chinuit sa desenez una cand eu aveam chef sa desenez alta, constat ca mi-au facut un bine obligandu-ma sa-mi largesc perspectivele.
    La urma urmei, parcursul pe care l-am ales, noi astia, are doua etape: incepi prin a te supune si, daca ai talent, ambitie si ceva noroc, sfarsesti prin a te impune. Durata fiecarei etape depinde de o gramada de factori. Regula de baza, mai ales in Romania: incerci pana merge. Cand nu merge, n-ai incercat tot ce se putea.

  30. Dragan Predić on 13 noiembrie 2011 at 21:17

    Adrian este un mare autor de BD,sper ca colaborarea sa cu autori din Serbia va fi cu succes.Doar sa fac doua corectii din acest interviu:Stripoteka nu este pe langa numarul 2000,ar fi extraordinar(:)),dar totusi este pe langa numarul 1100…si este cea mai longeviva revista de BD in Serbia.Mai lunga este numai a lui Politikin Zabavnik,care exista inca din 1939…si mai una,Milorad Vicanovic-Maza este un sarb din Bosnia si Herzegovina,nu din Bulgaria…:)

  31. Viorel Pîrligras on 13 noiembrie 2011 at 22:27

    Mulţumim pentru precizări, Dragan. De altfel, îmi voi permite, cu voia ta, să postez şi statistica despre rata publicaţiilor BD în Serbia pe care mi-ai trimis-o.

  32. Adrian Barbu on 14 noiembrie 2011 at 20:11

    Multumesc si eu, Dragan: ar fi fost regretabil sa ma lasi sa raspandesc informatii inexacte. Cat despre desenatorii sarbi, tot respectul.

  33. Dragan Predić on 14 noiembrie 2011 at 23:38

    Cu placere Viorel si Adrian…:)
    Poti face ce vrei cu statistica ce ti am dato Viorel…:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


patru - 2 =

Caută