Noţiunea de autograf

25 octombrie 2011
Autor

Mă întâlnesc foarte des cu acest cuvânt, şi nu doar în paginile revistei cu acelaşi nume. Dacă fac cadou o carte sau chiar revista cu pricina, mi se cere deseori „să fie cu autograf!” Nu contează că nu sunt tocmai eu autorul cărţii, ci de cele mai multe ori doar un sprijin artistic. Mă întreb dacă lumea ştie care este cu adevărat rolul unui autograf. Că el nu reprezintă doar o semnătură sau un text scris de mâna autorului, care să ateste o presupusă relaţie de bună amiciţie cu posesorul documentului, adeseori falsă pentru că autorul, cel mai ades, nici nu-l cunoaşte pe destinatarul textului său. Adevăratul autograf este legat de un eveniment, de regulă cel al lansării volumului autografiat, şi capată o valoare similară cu aceea a emiterii de plicuri prima zi din filatelie. Din nefericire, autorii, în goană după popularitate, nu mai respectă regula unui autograf adevărat şi împrăştie cu dărnicie dedicaţiile lor pe cărţi oferite aleator, ocazional, ceea ce a dus la o demonetizare a noţiunii. Spre exemplificare, cărţile semnate Liviu Rebreanu, Camil Petrescu sau Marin Preda au, prin raritatea autografă, valoare bibliofilă. Marii scriitori nu au semnat niciodată texte de genul „Lui Nuţi, cu simpatie” sau „Pentru Petrică X, cu deosebită stimă şi preţuire, din partea autorului”, pentru că semnăturile lor aveau multă greutate. Scriitorii adevăraţi făceau dedicaţii unor oameni cu adevărat importanţi, iar textul dedicaţiei avea, el în sine, o valoare deosebită, fiind unicat. Aceste texte sunt mici opere de artă şi fac deseori obiectul unor expoziţii bibliofile.

Pare ciudat, dar un text, fie el din publicaţii sau al unei cărţi, este semnat, chiar dacă semnătura face parte din tipar. Toate cărţile au un autor, nu? Numele lui constituie autograful, adică ceea ce atestă că acea carte este opera sa. Aşadar, dacă un text olograf prezent pe pagina de gardă a cărţii nu marchează un cu totul alt moment sau idee, ci doar atestarea autorului cărţii, el devine pleonastic.

Se vor găsi, desigur, mulţi care vor replica faptul că societatea s-a schimbat, mecanismul cultural a devenit unul mercantil şi că un autograf, chiar demonetizant, impulsionează vânzarea. Eu vin însă şi spun că tocmai acest gest, în aparenţă inofensiv, este şi el un element care a dus la criza cumpărării de carte de care se tot vorbeşte de un timp încoace. Şi dacă tot trebuie să facem educaţie culturală şi să încercăm să restabilim respectul pentru slova scrisă, eu zic să începem prin a nu mai solicita, pentru început, autografe PE această revistă. Ea însăşi este un autograf.

(Apărut în Autograf nr. 24-25-26)

autograf IA

6 comentarii la "Noţiunea de autograf"

  1. marianne on 28 octombrie 2011 at 20:48

    Nu sunt de acord cu tine. Pentru mine, “autograf”inseamna un text scris cu mana de autorul cartii: autografie, nu?
    Ceea ce spui tu despre textul tiparit este cu totul atltceva. Care ar fi diferenta, daca nu ar fi acel autograf, intre o carte cumparata si una primita in dar de la insusi autorul ei?
    Eu cred ca o dedicatie facuta unui prieten n-ar fi deloc pleonastica.

  2. Viorel Pîrligras on 29 octombrie 2011 at 1:11

    Nu vreau să fiu ingrat, dar, pentru mine, gestul de a da o carte în dar nu trebuie “întărit” de o dedicaţie. Oare fără dedicaţie, gestul nu are nicio importanţă pentru cel care primeşte cartea? Eu cred că autograful de dar pare doar să certifice de ochii lumii că acea carte e dăruită, e gratis aşadar şi nu poate fi vândută mai departe.

  3. serban A on 29 octombrie 2011 at 20:58

    Si eu am in biblioteca cateva carti cu autograf.Insa autorul avea o oarecare legatura cu mine si a dorit sa lase din placere cateva cuvinte in amintire.Asa era cand eram mic. Acum
    autograful este un trofeu pentru bibliofili.Cu toate ca nu exista nici o legatura intre el si autor, semnatura aceea are o valoare .In cazul desenatorilor, oricine ne agreeaza isi doreste cateva linii originale trase de “maestru”.Asa ca trebuie sa fim toleranti la autografe.
    E bucuria celui care ne cere autograful. De ce sa nu satisfacem placerea omului ? Eu personal sunt zgarcit cu autografele desenate.Tocmai ca sa fie cat mai putine si cine le are sa se umple de bani cand le va vinde.Ha,ha!

  4. Viorel Pîrligras on 30 octombrie 2011 at 0:18

    Evident, autograful desenat, în cazul albumelor BD, e cu totul altceva – e o impulsionare a vânzării albumelor, cumpărătorul beneficiază la acelaşi preţ şi de un desen original.

  5. Anna on 31 octombrie 2011 at 8:31

    Pentru mine, autograful pe prima pagină a unei cărţi înseamnă o amintire a faptului că am participat la ritualul lansării acelei cărţi. De fapt, acest ritual îl demonitizează şi, paradoxal şi concomitent îi dă o oarecare valoare. Dar dacă am stat la o palavră cu autorul despre cartea sa, autorul mi-a reţinut numele şi mi s-a adresat pe prima pagină a cărţii… asta dă o altă valoare autografului.
    Eu cred că lucrurile pot rămâne aşa cum sunt, că nu se întâmplă nimic, în nicio direcţie. :-)

  6. Viorel Pîrligras on 31 octombrie 2011 at 10:28

    Desigur, eu mi-am spus doar o opinie, nu înseamnă că am decretat o oarecare atitudine obligatorie, ci doar firească sau logică.
    Aşa e cum zici, dacă ai participat la “ritualul lansării” acelei cărţi, autograful capătă valoare documentară, mai ales că el trebuie să conţină şi data evenimentului, caligrafiată de mâna autorului, iar faptul că autograful conţine şi numele tău atestă că ai fost martor direct.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


9 - = doi

Caută