Vizibilitatea Omului invizibil

3 octombrie 2011
Autor

omul invizibil - Puiu ManuFrumoasă şi salutară iniţiativa Editurii Casa Radio de a edita o colecţie de audiobookuri în care este asociată şi banda desenată. Nedumerirea mea cea mai mare este însă logistica acestei colecţii. Primele trei titluri apărute în această vară conţin înregistrări de arhivă ale unor piese radiofonice din anii 50. Sunt de acord că vocile aparţin unor maeştri ai teatrului românesc – Tudorel Popa, Octavian Cotescu, Sivia Chicoş, Ştefan Mihăilescu-Brăila sau Cornel Vulpe –, sunt de acord cu rolul lor educativ într-un timp în care cartea nu pătrundea în toate colţurile ţării, în care televiziunea nu exista, iar radioul era Dumnezeul nu doar al informaţiilor, ci şi al culturii. Evident, o editare de colecţie a acestor înregistrări e o bună idee. Pentru colecţionari sau pentru nostalgicii vocilor generaţiei de aur a teatrului românesc. Nu văd însă legătura cu o colecţie de cărţi ce par a se adresa copiilor şi care, prin natura conceptului editorial, repetă greşelile sau omisiunile dramatizărilor radio din acea epocă.

În primă idee, am fost încântat de faptul că produsul Editurii Casa Radio îmi livra o înregistrare de arhivă şi un albumaş BD care ar fi trebuit să-mi ofere partitura vizuală a operei literare. Pentru că oricine îşi poate da seama, o dramatizare audio eludează din cartea de referinţă tocmai partea corespondentă imaginii. Scene complexe de mişcare, urmăriri, peisaje, toate sunt fie eliminate din creaţia audio, fie sunt povestite de un narator ori transpar din dialoguri între personaje. Iar partea BD ar fi trebuit, ziceam, să redea exact ce lipseşte înregistrării audio.

În realitate, autorul conceptului editorial face greşeala să „integreze scenariul radiofonic în BD”, aşa cum se şi menţionează pe pagina de gardă.

Să vedem ce a rezultat.

Ne vom opri asupra titlului „Omul invizibil”, după celebrul roman al lui H.G. Wells. Albumul, subintitulat pe copertă „Roman grafic de Puiu Manu” chiar are valenţele unui album, din punct de vedere tehnic, deoarece a apărut în condiţii grafice ireproşabile, pe hârtie lucioasă şi cu coperte de carton. Singura obiecţie ar fi formatul aflat la jumătatea unui album tradiţional BD.

Încă de la prima pagină, îţi sar în ochi primele inadvertenţe grafice. Personajul care ajunge într-o zi rece de februarie, pe un viscol cumplit, în satul Iping este fără îndoială Omul invizibil. De ce? Pentru că putem vedea decorul prin spaţiile dintre mănuşi şi mâneci, precum şi prin cele dintre bocanci şi pantaloni. Şi nu numai noi le putem vedea, ci ar fi trebuit să le vadă şi proprietarii hanului „Caleaşca şi caii” care însă nu descoperă acest lucru bizar decât la pagina 16. În plus, decorul, destul de modest de altfel, şi costumaţia ţin mai degrabă de universul dickensian, deci de prima jumătate a secolului al XIX-lea. Evident, Wells nu a determinat temporal acţiunea romanului său, dar, tocmai pentru că n-a făcut asta, deducem că se întâmplă în anul în care a apărut cartea, adică 1899. Niciun scriitor care scrie un roman contemporan nu datează epoca în paginile sale, decât dacă data are o semnificaţie anume în naraţiune. Aşadar, costumaţia în preajma anului 1900 nu arăta ca în banda desenată de Puiu Manu. Jobenul din capul personajului era în romanul lui Wells o pălărie de fetru cu boruri mari. În general, jobenurile care apar des în paginile albumului nu mai făceau parte din costumaţia cotidiană, cu atât mai puţin într-un sat din Anglia. Costumaţia epocii poate fi bine văzută în prima partea a celebrului film „Novecento” de Bertolucci, dar şi în albumele foto istorice.

Cum bine se ştie de către cititorii de SF, Griffin – omul invizibil – era un om de ştiinţă care umpluse o cameră de han cu aparatură de cercetare: sticle, eprubete, balanţe, recipiente cu substanţe şi tot ce mai trebuie unui laborator de chimie. N-o să vedeţi aşa ceva în desenele lui Puiu Manu.

Să trecem la acţiunea propriu-zisă.

Continuarea aici

dr. cuss

Dr. Cuss

Cele două săgeţi îl desemnează pe unul şi acelaşi personaj: doctorul Cuss. E drept că între pagina 8 şi pagina 23, omul şi-a dat jos mustaţa şi şi-a lăsat cioc. Din punctul meu de vedere, putea fi oricare din cele două personaje din imaginea a doua. Nu vi se pare că seamănă între ele?

uşa

Uşa

Atenţie la uşa de la pagina 10: în prima şi a doua casetă ea se deschide spre stânga, apoi, deodată, în caseta 3 se deschide la dreapta; din fericire, îşi revine în caseta 4!

kemp

Kemp

În această pagină, la întâlnirea cu Kemp, omul invizibil cere un bandaj, uitând că are deja unul la braţ. În caseta 2 şi 3 îi strânge mâna lui Kemp, dar nu ştim cu ce mână, căci pare să nici nu-l atingă pe doctor.

finalul

Finalul

Deşi, la prima vedere, pare că personajul din stânga strigă despre omul invizibil că ar fi pe urmele sale, de fapt Kemp e cel ce spune asta, deşi omul invizibil e „vizibil” undeva în dreapta lui, apărând de după stâlp. Culmea: se pare că e vizibil şi pentru cei din stânga – toţi îl privesc şi unul îl arată cu degetul!

68 comentarii la "Vizibilitatea Omului invizibil"

  1. Adrian Barbu on 6 octombrie 2011 at 13:04

    Excelent, Viorel. E jenant ca lucrurile astea trebuie spuse, dar e si necesar. Pentru generatia noastra oamenii acestia au fost niste idoli si cred ca e un act de curaj, de “idolatrie” chiar, sa le arati unde gresesc si sa-i cobori astfel de pe doclul pe care singur i-ai urcat (eu, tu, si cati altii…). Cu adevarat neplacut insa e ca, o spui sau n-o spui, stangaciile si greselile sunt vizibile. Presupun ca abaterile scenaristice de la firul povestii le repeta pe cele din scenariul radiofonic – ceea ce transforma naratiunea grafica intr-un pleonasm al piesei de teatru – si probabil desenatorii albumelor anexe au trebuit sa asculte dramatizarile, nu sa citeasca romanele. Bun, asta s-ar scuza, oarecum (nu prea mult). Tehnicile vizuale de plasare in timp si spatiu insa n-au nimic de-a face cu asta si cad integral in sarcina desenatorului. Documentatie, studiu, coerenta grafica, nu le mai insir pe toate. Pe scurt, idol sau nu, ochiul lucid trebuie sa vada si sa semnaleze erorile si stangaciile. Felicitari inca o data pentru ceea ce mie imi pare un act de curaj. Trist, dar indispensabil, cata vreme dorim calitate la toate nivelele.

  2. Viorel Pîrligras on 6 octombrie 2011 at 13:59

    Mulţumesc pentru apreciere. Evident că scenariul BD este mot-a-mot (şi nu exagerez) cu cel radiofonic. Evident că şi din acesta se putea face ceva bun în perimetrul vizual, dacă textul ar fi fost puţin periat şi înlocuit cu naraţiune grafică expresivă. Părerea mea este că s-a dorit un termen foarte strâns, iar maestrul Puiu Manu a căzut în plasa superficialităţii.
    Da, şi eu cred că este cazul că evaluăm calitativ apariţiile BD din România, altfel vom ajunge să contabilizăm etern numărul de apariţii şi să ne mirăm că, în ciuda producţiei “exhaustive”, nu avem o piaţă comparabilă cu cea din vest.

  3. Serban Andreescu on 6 octombrie 2011 at 14:25

    Intervin si eu cu o opinie personala si verificata in timp. Chiar si un grafician din prima liga
    mai greseste, trece cu vederea amanunte cand face un bd pt.editorii din Romania. De ce ? Banii…Cand va fi platit la nivelul unuia mediu din Europa,atunci sigur va da ma multa atentie.Nu doresc sa fac polemica pe tema calitatii cu orice pret,doar pentru a te respecta.
    Asa cum ati zis vrem calitate, dar editorii trebuie s-o plateasca.Toate salutarile si consideratiile !

  4. Viorel Pîrligras on 6 octombrie 2011 at 14:29

    Într-un fel ai dreptate, dar, atâta vreme cât încă nu ştim cu cât a fost plătit Puiu Manu, nu putem folosi acest argument. În schimb, eu am un altul care spune aşa: un bun profesionist face o treabă bună indiferent de preţ. Altfel vom găsi întotdeauna scuze pentru incompetenţă, apreciind că tariful încasat nu este niciodată pe măsura pretenţiilor/ valorii noastre.

  5. Maxim on 6 octombrie 2011 at 19:53

    Si daca scoatem “bun” si “buna”, ce-am avea?
    Un profesionist face treaba indiferent de pret!

  6. Maxim on 6 octombrie 2011 at 19:55

    …deci nu a existat un scenariu BD!

  7. Viorel Pîrligras on 6 octombrie 2011 at 19:56

    Păi şi Puiu Manu e profesionist, că trăieşte din aşa ceva. Şi treaba şi-a făcut-o. Deci…?

  8. Maxim on 6 octombrie 2011 at 19:57

    “Editorii din Romania”…Interesant! :) )

  9. Maxim on 6 octombrie 2011 at 19:59

    Pune “deci” la inceput;)

  10. Viorel Pîrligras on 6 octombrie 2011 at 20:02

    “Chichiriciosule şi cârcotaşule”!

  11. Maxim on 6 octombrie 2011 at 20:06

    Salut, Serban!

    E nevoie de parerile unor desenatori cu experienta “de piata”, cum esti tu, cum este Adi.

    Eu dau: Banu’ n-aduce calitatea!… si fug…

  12. Viorel Pîrligras on 6 octombrie 2011 at 20:15

    Pe mine mă distrează toate “pozele” astea de la avatare – parcă am fi toţi oameni invizibili!

  13. Maxim on 6 octombrie 2011 at 20:33

    Este foarte interesant ce zice Serban, zic. Mai ales despre editorii (BD) din Romania, saraci sau bogati si prosti sau smecheri. care cer lucru de mantuiala.

    Oricum ar fi ei, eu nu-i cunosc!

  14. Maxim on 6 octombrie 2011 at 20:35

    …sau fantome, din spate?

    Cum ne procopsim cu niste “vizibili”?

  15. Viorel Pîrligras on 6 octombrie 2011 at 20:37

    Hai, bre, că în cazul Editurii Casa Radio nu cred că i se potriveşte vreun atribut din cele enumerate de tine. Cred că e vorba mai degrabă de incompetenţă. Nu m-ar mira ca Puiu Manu să fi fost şi bine plătit!

  16. Viorel Pîrligras on 6 octombrie 2011 at 20:39

    Dacă ar avea şi un apendice în cap, am fi ca Arthur Le fantôme. Nu m-ar mira ca poza lui Mircea Arapu să apară astfel! :) )

  17. Concret Ramirez on 7 octombrie 2011 at 0:00

    “Ochiul lucid” ar trebui sa fie insotit de o minte lucida si mai ales de MULT BUN SIMT cand se formuleaza o opinie. Nu aveti toate datele referitoare la conditiile de aparitie ale acelui album. Daca unele observatii facute de Pirligras cred ca sunt corecte, altele sunt total eronate din cauza lipsei de informatii sau interpretarii. Oricum, nu e nevoie de curaj ca sa-ti spui o opinie, e nevoie doar de buna crestere. Cred ca si Puiu Manu ar fi fost incantat sa i se fi adus la cunostinta acele observatii, daca v-ati fi putut intalni. Nu merita acele cuvinte. Cine a avut onoarea sa-l cunoasca, stie ca este de o modestie rara, si nu si-a dorit niciodata sa fie pe vreun soclu sau mai ales vreun idol. Nu inteleg de ce cand se face o observatie asupra unei lucrari, in Romania trebuie sa existe si atacul la persoana. Sunt fericit ca nu fac parte din lumea BD si pot fi liber. Daca am timp, voi raspunde si observatiilor facute de Parligras.

  18. Serban Andreescu on 7 octombrie 2011 at 5:28

    Pentru ca s-a declansat furtuna discutiei, mai arunc un val. Ma iau iar de editori.Ei nu sunt
    specializati pe bd. Nu stiu ce sa ceara de la un proiect bd, cum se va vande, cine il va cumpara. Din punctul de vedere al desenatorului de bd, lucru “simtit ” si de mine, cred ca de multe ori ne lipseste scenariul care sa traga desenul.Degeaba e super tare desenul, daca nu ai ce sa citesti.Banda e facuta sa o citesti impreuna cu desenul,nu?
    In legatura cu discutia de mai sus, eu traiesc din desen si daca sunt platit prost, mai desenez doar de amorul artei ? Nu ma mai implic.
    Eu cred ca poate aparea o bd romaneasca buna daca se intrunesc pozitiv acesti factori.
    Este opinia mea.
    Si pe foamea asta cand ti se da un proiect mai ciudat cu bani mai putini si cu termen
    scurt il refuzi ? Va spun eu ca il iei, bagi banul in buzunar si fugi…Rezultatul: un desen
    in graba si injurat.

  19. Viorel Pîrligras on 7 octombrie 2011 at 7:32

    E ciudat că eu nu văd unde este atacul la persoană. Noi discutăm, şi încă cu argumente şi exemple concrete, o operă – aici este vorba de “Omul invizibil”. Nu discutăm despre alte opere ale maestrului Puiu Manu, nu discutăm despre persoana sa. Discuţia, precum se vede, abordează şi problema editurilor şi condiţia desenatorului. Unde este atacul la persoană?

  20. Viorel Pîrligras on 7 octombrie 2011 at 7:40

    Da, Şerban, dar eu nu-mi aduc aminte ca tu să fi făcut o treabă de mântuială, cel puţin în benzile desenate pe care le-ai făcut. Tu ştii să spui o poveste şi eşti atent cu detaliile. Despre ce concesii făcute de tine vorbeşti? Şi ai dreptate şi cu scenariul deficitar care trage o bandă desenată în jos. Am văzut, la viaţa mea, de exemplu, BD-uri cu un desen slăbuţ, dar care au fost premiate graţie poveştii, scenariului, dar am văzut şi desene minunate care încercau în zadar să salveze un scenariu neinspirat.

  21. Concret Ramirez on 7 octombrie 2011 at 8:55

    Aici: Parligras – ” (Puiu Manu) …aici se dovedeşte a fi un profesionist în sensul rău al cuvântului. Adică unul care lucrează desene pe bandă, fără a-şi pune problema poveştii. O bilă neagră pentru Puiu Manu şi la capitolul concepţie personaje.”
    Barbu – “(Excelent Viorel)…Pentru generatia noastra oamenii acestia au fost niste idoli si cred ca e un act de curaj, de “idolatrie” chiar, sa le arati unde gresesc si sa-i cobori astfel de pe soclul pe care singur i-ai urcat… cu adevart neplacut…stangaciile…act de curaj…trist dar indispensabil”
    A afirma ca Puiu manu in acest caz este un profesionist rau, stangaci, care nu-si pune problema povestii este o afirmatie stupida, chiar daca unele dintre observatii par corecte. Inca odata, este important sa afirmi ceva, de valoare, dar conteaza si cum o faci. E simplu.

  22. Concret Ramirez on 7 octombrie 2011 at 9:07

    Inca: Puiu Manu “a căzut în plasa superficialitatii…nu m-as mira sa fi fost si bine platit…”
    Referitor la suma de bani primita, albumul a fos facut aproape pe gratis, si termenul limita extrem de strans Daca doriti informatii precise, luati legatura cu Al Ciubotariu. Oricum, orientativ s-a lucrat la acel album aproape zilnic cel putin 8 ore cam 3-4 luni daca nu ma insel.

  23. Viorel Pîrligras on 7 octombrie 2011 at 9:10

    Îmi pare rău, tot nu văd unde este atacul la persoană. A, poate în sensul că ar fi trebuit să spun “O bilă neagră pentru autorul BD Puiu Manu şi la capitolul concepţie personaje.” Da, scuzele mele dacă nu s-a înţeles.

  24. Viorel Pîrligras on 7 octombrie 2011 at 9:19

    “Un profesionist rău, stângaci“? N-am spus stângaci, am zis superficial, dar, pentru că tot aţi deschis discuţia, ia să vedem chiar din exemplul imagistic care însoţeşte textul meu. Caseta nr. 3 – vi se pare că degetul arătător cu care madam Hall împunge către omul invizibil este desenat corect? Mie mi se pare cam rupt de mână. Aştept şi părerea altor desenatori. Iar dacă exemplul nu vi se pare concludent, voi pune noi exemple vizuale extrase din banda cu pricina. Vă asigur că sunt multe.

  25. Viorel Pîrligras on 7 octombrie 2011 at 9:25

    Se pare că sunteţi foarte în temă cu acest proiect. E bine că daţi detalii. Dar nu plata era obiectul discuţiei, ci opera. Aspectul pecuniar a fost deschis de un desenator BD, iar eu, prin afirmaţia “nu m-as mira să fi fost şi bine plătit” spun de fapt că nu plata a fost motivul superficialităţii. Iar latura superficialităţii autorului BD în lucrarea “Omul invizibil” mi-o menţin sus şi tare. Mă determinaţi să postez noi exemple grafice din această lucrare, cu observaţii la obiect, aşa cum am făcut-o şi până acum.

  26. Viorel Pîrligras on 7 octombrie 2011 at 9:31

    Dacă dumneavoastră consideraţi că e relevant pentru rezultatul editorial că albumul a fost făcut aproape gratis şi că termenul a fost extrem de strâns (aşa cum am bănuit despre termen), poate că ar fi trebuit ca acest lucru să fie menţionat pe coperta lucrării. În felul acesta, cititorii ar fi dat poate circumstanţe atenuante rezultatului pe care menţin să-l definesc ca superficial din multe puncte de vedere, inclusiv editorial.

  27. Concret Ramirez on 7 octombrie 2011 at 14:20

    Pentru Nicolae de pe forumul Nautilus: Cu scuzele de rigoare, ai spus nu una, ci mai multe prostii. Este o parere pe care o respect, dar daca chiar doresti sa ai o opinie, te inviam la salonul benzii desenate pentru a avea mai multe informatii despre subiect, inainte de a te pronunta. Dupa, te respect si mai mult.

    Pentru Parligras:
    Ceea ce urmeaza este o parere personala, nu un adevar absolut.
    Sunt de fapt bucuros ca o lucrare BD a beneficiat de atat de multa atentie. Dupa cum il stiu pe Puiu Manu si el cu siguranta s-ar simti onorat de atentia care i se acorda.

    “Nedumerirea mea cea mai mare este însă logistica acestei colecţii. Primele trei titluri apărute în această vară conţin înregistrări de arhivă ale unor piese radiofonice din anii 50.”
    = Nu ar trebui sa fie nici o nedumerire. Al. Ciubotariu putea da toate amanuntele daca ar fi fost intrebat. Albumele aparute in aceasta vara fac parte dintr-o deja mai mare colectie de piese audio cu un anumit format, doar ca nu s-a mai incercat pana acum sa fie integrat si un “albumas” BD (din acest motiv formatul asa de mic, aproape de cel al unui CD).

    “Nu văd însă legătura cu o colecţie de cărţi ce par a se adresa copiilor ”
    = Nu este vorba de carti, ci de piese de teatru radiofonice.si chiar daca ar fi vorba de carti, chiar ar fi foartebine adresate copiilor si nu numai, pentru a le deschide poate pofta de a citi intreg romanul. Eu consider dimpotriva ca acest concept reprezinta ceva foarte valoros, prin calitatea legaturii dintre sunet si imagine ( stimularea imaginatiei la cel care asculta piesa si IN ACELASI TIMP priveste caseta).

    “În realitate, autorul conceptului editorial face greşeala să „integreze scenariul radiofonic în BD”, aşa cum se şi menţionează pe pagina de gardă.”
    = cred ca ai inteles de fapt pe dos. De fapt, este o banda desenata care se aude. De aici si unele avantaje:
    - reprezinta poate cel mai ieftin film. Avantajul sonorului este ca nu poti da pagina mai repede ca de obicei , cand citesti trebuie sa ti pasul cu ceea ce auzi si astfel sa starui mai mult cu imaginatia asupra casetei. Gesturile, emotiile, dinamica personajelor LE COMPLETEAZA PRIVITORUL, CU IMAGINATIA TA DE CITITOR-ASCULTATOR. Se implineste astfel o cerinta fundamentala a unei benzi desenate ( vezi spatiul alb dintre doua casete) de stimulare a imaginatiei.
    Poate nu am destule argumente sa descriu cat de bine Puiu Manu surprinde unghiul de vizionare, cunoasterea anatomiei, a decupajului, dinamica personajelor, biomecanica lor si emotiile traite si transmise privitorului prin expresivitatea gesturilor. Dupa cum se stie, este un lucru foarte dificil si de fapt un factor limitator al BD-ului sa ti doua sau mai multe personaje intr-o camera si sa le pui sa discute foarte mult timp. Puiu Manu reuseste cu mare succes sa treaca peste aceste dificultati fara ca privitorul sa se plictiseasca.
    Foarte importanta este si greutatea de a exprima vizual reprezentarea mentala a naratiunii.

    “La pagina 32, dar şi în varianta audio, din dizertaţia lui Griffin lipseşte tocmai explicaţia invizibilităţii. În cartea lui Wells ea sună astfel”
    “Lipsesc apoi episoade importante şi palpitante”
    “Fidel părţii audio, „romanul grafic” este burduşit pe alocuri cu tone de text”…etc.
    = se pleaca din start de la premise false. Puiu Manu NU A PRIMIT O COMANDA DE A REALIZA GRAFIC OPERA ROMANULUI CI DOAR DE A ILUSTRA SCENARIUL RADIOFONIC RESPECTIV, CU MENTIUNEA EXPRESA TOCMAI DE A INTRODUCE APROAPE TOT TEXTUL AUZIT DIN PIESA, IN CASETELE RESPECTIVE. NU A EXISTAT NICI UN SCENARIU SPECIFIC BD. Realizati ce dificil este? Oricine are cunostinte elementare de BD stie DESIGUR ca trebuie sa existe un echilibru intre text si imagine, si mai ales imaginea sa nu fie strivita de un morman de cuvinte. Vezi deasemenea si cazul de ” pleonasm BD” in prima caseta cand suiera vantul pe strada. Da, repet, este inutil textul daca acel lucru deja se exprima in imagine si era vorba de un album clasic( cu toate ca Scott McCloud in cartea lui nu vede un impediment in acest lucru), dar era un lucru complet nou, si o conditie ceruta de producatori. Personal cand ascult cd-ul, privesc imaginea si citesc si textul, acea imagine subliniata de text, desen si sonor chiar imi da o senzatie de frig foarte reusita. Acel cred ca de fapt a fost si scopul.

    “jobenul in opera lui Puiu Manu”
    = cred ca este o alegere buna, fiind mai spectaculos grafic decat “palaria de fetru cu boruri largi”.
    Jobenul s-a purtat intr-adevar in general de la jumatatea sec XVIII-lea pana la sfarsitul sec XIX, dar nu a fost fixata o zi precisa cand s-a interzis purtarea lui. Si N. Titulescu a purtat joben, si prim ministrul Japoniei cand s-a semnat capitularea dupa cel de-al doilea razboi mondial.
    Presupusa determinare gresita a actiunii in timp, datorita jobenului sau lodenului purtat este hazardata.

    “Personajul care ajunge într-o zi rece de februarie, pe un viscol cumplit, în satul Iping este fără îndoială Omul invizibil. De ce? Pentru că putem vedea decorul prin spaţiile dintre mănuşi şi mâneci, precum şi prin cele dintre bocanci şi pantaloni.”
    = personal cred ca ideea cu manecile si pantalonii mai scurti este de fapt geniala, pentru a SUGERA privitorului invizibilitatea eroului. Daca ar fi sa mergem pe logica lui Parligras, si cei din han ar fi vazut la randul lor si ei acest lucru imediat, atunci poate ar fi fost mai nimerit ca omul invizibil sa fie chiar invizibil complet, si sa nu-l vada nimeni niciodata pe parcursul albumului. Doar era invizibil, nu? Si foarte plauzibil…:)

    “Singura obiecţie ar fi formatul aflat la jumătatea unui album tradiţional BD.”
    = Parligras are dreptate, este pacat ca albumul are acest format mic, dar motivele le-am explicat mai sus.
    Pacat ca nu se observa cu atentie imginea de pe coperta. Plansa originala este o mica opera de arta, in culori pictate foarte minutios cu pensula, unde expresivitatea personajului, amosfera rece de afara, echilibrul corpului prin miscarea mainilor,unduirea trunchiului si dinamica liniei umerilor parca cu urechile intre umeri, vantul care suiera si ii flutura fularul si hainele, viscolul agresiv, senzatia aceea stranie a hainelor lui goale, toate contureaza foarte bine personajul si anunta o lucrare de calitate.

    “Să trecem la acţiunea propriu-zisă.”
    “Cum bine se ştie de către cititorii de SF, Griffin – omul invizibil – era un om de ştiinţă care umpluse o cameră de han cu aparatură de cercetare: sticle, eprubete, balanţe, recipiente cu substanţe şi tot ce mai trebuie unui laborator de chimie. N-o să vedeţi aşa ceva în desenele lui Puiu Manu.”
    = eroare, la pagina 8, in caseta 3 se poate observa cu usurinta aparatura de cercetare.

    “În pagina 8, doctorul Cuss îi relatează vicarului Bunting întâlnirea cu personajul principal. Este un episod memorabil pentru că are apogeul în momentul în care Griffin îl apucă pe doctor de nas cu mâna sa invizibilă. Vai, acest „amănunt” nu mai apare în banda desenată, iar sperietura groaznică a doctorului pare de neînţeles. Noroc că apare totuşi în varianta audio.”
    = Parligras are dreptate. Imaginea nu se regaseste, nu stiu motivele.

    “În pagina 17 el (politistul) prinde un om invizibil, care începe să se îmbrace aproape total, pentru a se dezbrăca iar, în pagina 19, ca să poată fugi. Total fără sens. În cartea lui Wells, Griffin îşi dezvelise doar capul, iar poliţistul l-a găsit îmbrăcat şi mâncând pâine cu brânză. Evident că s-a dezbrăcat apoi pentru a se face nevăzut.”
    = totul are sens si fara unele omisiuni. Firul naratiunii este foarte clar. Omul invizibil se imbraca, deoarece a spus ca se preda, el fusese prins in prima ipostaza. In urma acuzatiilor de furt si amenintarii cu catusele, a hotarat sa evadeze si se dezbraca.
    Parligras are dreptate, imaginea cand el mananca branza se regaseste in audio dar nu in album. Deasemenea, el era deja imbracat cand a fost prins de politist dar fara sa-i fie vizibil capul. Caseta 3 de la pagina 17 trebuia sa-l infatiseze pe acesta imbracat astfel. Totusi, nu cred ca acest lucru impiedica cumva cititorul sa inteleaga ceea ce se intampla in acea scena.

    “Episodul întâlnirii cu vagabondul Marvel … În varianta lui Puiu Manu el devine anost. Vagabondul pare că îl vede pe Griffin, căci îi vorbeşte în faţă, iar decorul nu este câmpia plată descrisă de Wells pentru a mări efectul. Marvel este un personaj atât de bine conturat în cartea lui Wells încât el şi închide povestea, rămânând proprietarul tainic al caietelor de cercetări căutate de toate lumea. Despre aceste caiete nu mai aflăm nimic din varianta audio şi BD.”
    = eroare, nu cred ca episodul este anost. De fapt, expresivitatea gesturilor vagabondului insotesc foarte bine sonorul, aerul de mahmureala degajat de acesta din casetele 2, si 3 pagina 20, sperietura din caseta 4, pag. 20, postura corpului cu mainile in sold si neancrederea din caseta 3 pag. pag.21, bajbaitul cu mainile intinse (coatele intinse si umerii plasati in fata ca atunci cand doresti sa ajungi la ceva situat undeva mai departe si genunchii flexati pentru a inainta spre ceva cu mare bagare de seama – ca la baba oarba) din cas.4 pag. 21, cas. 2 pag 22.
    Referitor la relief, scena cred ca este destul de sugestiva si asa. Nu cred ca daca au fost sugerate vag niste elemente de decor pe fundal, momentul isi pierde din intensitate si cititorul va fi confuz, pierzand firul povestirii, mai ales ca scenariul primit pe hartie a fost doar ceea ce se aude ca sonor.
    Referitor la faptul ca Marvel era intors spre cel cu care discuta, il invit pe Parligras sa faca un mic experiment. Sa se lase legat la ochi si cineva sa discute cu el. Sunt curios cum ar proceda mai repede si eficient? S-ar intoarce catre vocea pe care o aude VENIND DINTR-O ANUMITA DIRECTIE, sau ar ramane nemiscat crezand ca ceea ce se aude ar fi un glas divin?

    “La pagina 22, vicarul Bunting şi doctorul Cuss profită de fuga lui Griffin şi încep să-i studieze caietele cu însemnări. Dar care e unul şi care e celălalt? Doctorul şi vicarul seamănă acum ca două picături de apă. Dacă în pagina 8 doctorul avea mustaţă, în pagina 23 mustaţa i-a dispărut, dar i-a apărut un fel de cioc”

    = Parligras are dreptate, mustata a disparut si a aparut ciocul, iar personajele seamana intre ele, dar nu sunt ca doua picaturi de apa deoarece unul poarta foarte clar imbracaminte de vicar si doctorul haine obisnuite.

    “La pagina 25, episodul cu cei doi şi Griffin se întrerupe brusc şi nu aflăm cum a scăpat omul invizibil din casă, deşi în carte este un episod amplu, cu figuraţie bogată pe care n-ar fi ocolit-o niciun autor BD. Nu ni se arată nici scena asediului cârciumii „La jucătorii de cricket” şi nu ni se explică concret cum şi-a căpătat omul invizibil rana de la mână”
    = eroare, se raporteaza din nou la carte, scenariul primit nu este cel al cartii ci cel destinat auditiei.

    “La pagina 26…”
    = idem vezi mai sus

    “La pagina 27, Griffin îl întreabă pe doctorul Kemp dacă simte cum îi strânge mâna. Desenul însă n-arată că l-ar ţine de mână, aşa că şi strigătele acestuia din caseta următoare „Dă-mi drumul! O să fiu cuminte!” nu-şi au rostul. Griffin nici măcar nu l-a atins.”
    = eroare. Se stie ca spatiul timp poate fi extins intr-o caseta, adica sa se petreaca multe lucruri si imaginea sa nu surprinda decat un moment, mai ales cand exista un schimb de dialoguri. Personajele in acest timp nu stau stane de piatra, ele continua sa se miste in imaginatia privitorului. Caseta 2 pag.27 prin gestul pe care il face dr Kemp, poate fi interpretata si ca momentul cand acesta isi retrage bratul DUPA ce fusese atins de Griffin. Puiu Manu fiind oricum un maestru al miscarilor expresive cred ca a preferat sa exprime prin gesturile lor subiectul discutiei si sa lase privitorul sa completeze singur actiunea in extenso, cum spuneam mai sus. Aici este o mare diferenta. Foarte multi ar fi desenat aceasta scena cum spune Parligras, adica normal cu bratele care se atingeau, dar tocmai astfel de diferente ii fac pe unii mai “deosebiti”. (vezi de Puiu Manu coperta de la Soimii Moldovei spre exemplu, unde 95% dintre desenatori ar fi desenat personajul principal de pe cal cu sabia ridicata clasic deasupra capului, dar el a preferat sa aleaga momentul in care calaretul DEJA A FACUT ACTIUNEA DE TAIERE, SI ESTE PE CALE SA SCHIMBE REVERSUL MISCARII CU O ALTA MISCARE. Sau coperta de la volumul ilustrat” Daizo si feciorii sai” unde calaretul nu sta pur si simplu pe un cal, (ca la cei 95 % despre care vorbeam) ci a preferat momentul in care calaretul isi struneste brusc calul din goana tragand puternic de capastru, apasand cu toata greutatea in scarile de la sa cu genunchii intinsi pentru a mari efectul franarii. Postura calului cu capul intr-o parte parca in secunda urmatoare tinde sa se schimbe si sa iasa din pagina. Cred ca Puiu Manu reuseste foarte bine SA GASEASCA ACEL MOMENT IN CARE CEEA CE PRECEDE EVENIMENTUL RESPECTIV SI CEEA CE URMEAZA SE COMPRIMA INTR-UN SINGUR PUNCT, chiar daca in unele lucrari ca omul invizibil “cade prada superficialitatii si se dovedeste a fi un “profesionist in sensul rau al cuvantului”.

    “În prima casetă din pagina 28 dialogurile celor doi se află în aceeaşi bulă, făcând dificilă înţelegerea acestora
    “.
    = Parligras are dreptate. Consider insa ca din cauza dorintei exprese a celor de la editura ca tot textul sa intre in casete, s-au ivit astfel de probleme. Dealtfel, daca se urmareste textul audio in caseta si se citeste simplu de sus in jos, nu poate fi nici o confuzie intre cine si cine vorbeste primul.

    “Pagina 29 începe cu promisiunea omului invizibil că va explica mai târziu cum e cu invizibilitatea ţesutului viu, dar o face cu un rând mai jos pentru că elipsa, existentă în carte, a fost eliminată în scenariul audio.”
    = aceasta este si explicatia, lipseste din scenariul audio.

    Motivele momentelor existente in carte si lipsa lor din album sau scenariul radiofonic le-am expus mai sus pt pag. 32, 33, etc.

    “Omisiunea este atât de gravă încât şi Puiu Manu e derutat şi nu înţelege că personajul a devenit invizibil şi apoi fuge dând foc la casă. În imaginile lui vedem un om vizibil, îmbrăcat, care fuge lăsând în urmă o casă în flăcări. Apoi, în imaginea următoare îl descoperim deodată invizibil”
    Parligras are dreptate, este o gresala in aceasta secventa cu casa in flacari. Dar e chiar atat de grava? Tot Griffin era, chiar daca intr-adevar trebuia desenat invizibil. Eu as lasa cititorii sa se pronunte.

    Despre motivele “pleonasmului BD” am discutat.

    “Sincer să fiu, nu înţeleg nici atitudinea coordonatorului colecţiei – Alexandru Ciubotariu –, cu atât mai mult cu cât a şi lucrat la efecte şi letraj, şi nici a redactorilor editurii care ar fi trebuit să supervizeze producţia şi să constate erorile şi inadvertenţele”
    = de ce Parligras nu-l suna pur si simplu direct pe Ciubotariu? Ar fi mult mai simplu in loc sa pierdem atat timp aici. Cred ca se face dintr-un minuscul tantar un ditamai grandios armasar caruia ii ies flacari pe nas… Si se doreste ca acest lucru sa se auda si in spatiul public…

    “Sunt anumite persoane care susţin că banda desenată românească e bogată, e sublimă şi… există! Da, există, atâta doar că astfel de ediţii nu vor rămâne memorabile în mintea niciunui copil. A unui adult nici atât. Cât despre eventualul impact la străini… ce să mai vorbesc! Şi atunci, la ce servesc astfel de aventuri editoriale?”
    = nu cred sa fie atat de bogata banda desenata romaneasca, si poate nici sublima, dar daca referirea se face la o anumita persoana pe care o banuiesc, atunci sensul acestei fraze este complet stupid. Fara eforturile acelei persoane si in foarte mare masura si ale voastre banda romaneasca dupa 90 ar fi fost mult mai saraca, si clipele de bucurie pe care ni le-ati daruit noua cititorilor nu ar fi existat.

    In loc sa stati de vorba la o bere, si aceste opinii sa fie impartasite in cercul specialistilor, se prefera cred ca discutia sa fie auzita din coltul strazii ca la niste precupete, care daca nu afla si altcineva nu se simt bine.

    “astfel de ediţii nu vor rămâne memorabile în mintea niciunui copil. A unui adult nici atât. Cât despre eventualul impact la străini… ce să mai vorbesc! Şi atunci, la ce servesc astfel de aventuri editoriale?”
    = o afirmatie gratuita, care generalizeaza o parere subiectiva. Nefiind o parere personala si realitatea fiind insa arbitrul suprem, aceasta ne indica faptul ca “aventura editoriala” despre care vorbim se vinde ca painea calda si toate persoanele din anturajul meu, adultii precum si copiii de la cateva scoli din Bucuresti le-au primit cu mare incantare.

    Eu cred ca pe langa multe observatii adevarate si pertinente, ar fi fost etic sa prezentati si alte plusuri ale acestei lucrari in afara de conditiile tipografice pomenite (si meritate), o lucrare la care s-a depus foarte mult efort aproape pe gratis dupa cum spuneam si care cu siguranta nu a fost conceputa “pe banda”.

  28. Concret Ramirez on 7 octombrie 2011 at 14:48

    Stangaciile au fost pomenite de Barbu.
    Orice observatie este binevenita si personal cred ca face albumul si mai interesant. Ce bine ar fi ca unui numar cat mai mare de lucrari sa li se acorde aceeasi atentie.

  29. Viorel Pîrligras on 7 octombrie 2011 at 15:26

    Multe din argumentele dumneavoastră m-au făcut să zâmbesc. Vă respect opinia, dar nu vă dau dreptate. Pentru că este opinia mea de cititor şi încă de cititor avizat. Nu trebuia să-i fi cerut socoteală lui Al. Ciubotariu ca să-mi pot spune părerea de cititor. Şi mi se pare firesc ca nici el să nu se simtă dator să-mi dea mie socoteală. Am comandat un produs alcătuit din trei titluri BD/audio, din care m-am informat de pe internet, am citit şi (re)ascultat piesele radiofonice pe care le ştiu de mic copil, apoi am simţit nevoia să-mi exprim părerea despre ele. Ce e rău în asta?
    Faptul că ele par a se adresa copiilor o confirmaţi chiar dumneavoastră spre final, căci s-au distribuit în şcoli. Nu-mi pare serioasă justificarea cu „banda desenată care se aude”, n-o să mă convingeţi niciodată pe mine, cititor de BD, să urmăresc banda în ritmul audiţiei. O bandă desenată are propriul ei ritm, susţinut în general de letrajul care trebuie să fie modest în contextul general şi un grafism bogat în sugestii măcar dacă nu în detalii.
    E frumos ce spuneţi despre Puiu Manu, ca desenator, dar părerea mea este să-i căutaţi valoarea adevărată în benzile desenate mai vechi („Vacanţele unui tânăr liniştit”, „Aventurile lui Dan Buzdugan” sau prima ediţie a „Toate pânzele sus!”). Acolo chiar sunt imagini ce pot fi admirate minute în şir.
    Realizez că este foarte dificil să ilustrezi un scenariu radiofonic – asta am spus-o şi în materialul meu. Nu înţeleg de ce trebuia ilustrat un scenariu audio? Bănuiesc că autorul BD Puiu Manu nu a fost obligat să execute o comandă atât de anacronic gândită de producător.
    Da, aveţi dreptate cu laboratorul omului invizibil. E atât de vizibil şi impresionant din punct de vedere grafic că nici nu l-am observat!
    Restul argumentelor pe care le-aţi expus nu mă conving. Probabil nici pe alţii. Vă apreciez efortul de a lua apărarea editorului – probabil că lucraţi acolo – dar editorul, din punctul meu de vedere, chiar dacă mă repet, a dat dovadă de multă superficialitate în acest proiect, începând cu verificarea diletantă a operei grafice şi terminând, dacă e aşa cum ziceţi, cu un gest reprobabil: plata simbolică a desenatorului, în ciuda costului generos pentru execuţia tipografică a lucrării. Aici îi dau dreptate lui Şerban: un editor care nu dă nici o ceapă degerată pe munca unui grafician. Am exagerat desigur pentru ca să înţelegeţi ce vreau să zic.
    Cât priveşte restul consideraţiilor dumneavoastră, puteţi găsi geneza acţiunii în textul “Let’s BDo It România”, iar cel pe care-l apăraţi cu atât patos vă poate prezenta cifre cu avalanşa editorială a benzii desenate româneşti, după ce a avut grijă să facă la rândul său publice nişte jigniri, nemeritate, spun eu, adresate unora care-i erau măcar amici dacă nu prieteni. Ne-a provocat, cu alte cuvinte, să ne luăm în serios calitatea de cititori BD. Pentru că nu e cazul să ne periaţi, noi nu suntem specialişti BD, nu ne câştigăm pâinea de pe urma benzilor desenate, acest lucru îl pot spune doar maeştrii genului, iar autorul BD Puiu Manu este unul dintre ei. De asta ne şi permitem să-l criticăm. Statutul nostru este de autori amatori (de duminică, dacă vreţi), dar de cititori profesionişti. Şi atunci, e cazul să ne luăm rolul în serios pentru ca să nu mai apară cineva care să ne numească „cârcotaşi şi chichiricioşi”.

  30. MAXIM on 7 octombrie 2011 at 16:35

    Scriem despre cuvinte…
    Ce cuvinte nu merita P.M.?
    Cum raspunzi la niste observatii?
    Poate, ma risc, spunand observatiile tale despre aceleasi lucruri?

  31. Concret Ramirez on 7 octombrie 2011 at 16:36

    Si eu zambesc, totul este ok si o placere cand se poarta o discutie bazata pe argumente. Respectul este reciproc. Nu v-am periat, nu-mi sta in caracter sa fac afirmatii gratuite, aceasta este opinia mea. Nu lucrez deloc in domeniu, sfera mea de activitate este tot atat de apropiata de BD ca cea mai apropiata galaxie de Pamant.Incerc doar sa ma bucur de ceea ce privesc. Nu stiu cat de mult argumentele mele sau ale dumneavoastra au convins pe cineva sau nu, insa acest album dupa cum spuneam, ramane un experiment interesant. Cu argumente pro si contra… fireste. Cititorii vor decide.
    Apropo, “apoi am simţit nevoia să-mi exprim părerea despre ele” folositi pluralul, dar din cate mi-am dat seama nu v-ati referit decat la un singur album.
    Aveti dreptate, si eu cred ca ritmul unui album bd nu trebuie impus, ci totul decurge natural, dar in cazul nostru specific este altceva. Prin asta cred ca s-a exprimat si originalitatea acestei idei, si intentia producatorilor pe care eu o vad destul de reusita. E si ciudat sa citesti acest album deja la pagina 27 si dialogurile sa se desfasoare 10 pagini mai in spate. Cd-ul imbogateste albumul si viceversa. Daca se citeste albumul singur, e firesc ca unele lucruri sa zgaraie retina, mai ales pentru cunoscatori. Dar, daca conceptul lui ar fi fost unul normal, evident ca nu ar mai fi existat argumente care sa-l faca “diferit” ca si conceptie.
    Puiu Manu reprezinta un capitol aparte…despre care fireste ca putem discuta, cu insusirea tutror criticilor, dar cu mare atentie (referire mai ales catre Barbu).
    Nu am citit articolul despre care ati pomenit si nu as dori sa-mi formulez o parere “a priori”. Inteleg ca este o problema “de familie” si mai bine…

  32. MAXIM on 7 octombrie 2011 at 19:46

    Hait, ai spus-o pe larg mai la vale, acum vad.
    Nu cunosc lucrarea in discutie, asa ca raman in tribuna ;)

  33. Concret Ramirez on 7 octombrie 2011 at 20:09

    Neh, … mai degraba nu ma bag.:)

  34. MAXIM on 7 octombrie 2011 at 20:40

    APROPO…
    Eu acord “atentie” lucrarilor BD care apar cu osebire pe net, fiind la indemana si la moda, autorii fiind de o magnitudine… aproape “vizibila”, analize care nu isca “valuri”, ca aici, BINEINTELES!
    de exemplu: http://dreamworld.syndicart.net/forum/viewtopic.php?t=275&postdays=0&postorder=asc&start=15
    (nu e invidie, hahaha!)

    Cand analizez discursuri despre aceasta Aurora cioclopedica romana care este bedeaua nationale, eeei, atunci isc racnete carpatine!
    http://www.visualart.ro/forum/threads/19067-exista-ceva-pe-piatza-noastra-!!!/page7

  35. Andreescu Serban on 7 octombrie 2011 at 23:21

    Eu ma bucur ca a mai aparut un loc in spatiu in care sa ne ascutim argumentele.Buna initiativa ta Viorel.Eu te felicit ! Mai stam si noi de vorba la distanta si ne spunem gandurile si sigur mai apare o idee buna ( pe care o furam noi desenatorii )
    Concluzia este clara : se doreste bd romanesc de catre romani. Eu m-am pus deja pe treaba…Am plecat…

  36. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 1:23

    Inca ceva, cu tot respectul: pentru a evita stationarea in confuzie, intr-adevar, nu trebuia sa-i cereti socoteala lui Ciubotariu pentru a va spune parerea de cititor profesionist, dar daca sunteti intr-adevar ceea ce va pretindeti, nu ar fi trebuit sa emiteti o judecata de valoare decat dupa ce ati fi avut cat mai multe informatii veridice despre acel lucru, nu supozitii. Astfel, se evitau premisele false de la inceputul discutiei. In acest sens am afirmat ca ar fi fost bine sa-l intrebati direct, daca tot aveati de gand sa incepeti acest demers. Acum puteti sa zambiti din nou…

  37. Viorel Pîrligras on 8 octombrie 2011 at 10:00

    Scuză-mă, dar greşiţi aici: un cititor profesionist nu are nevoie de alte informaţii decât de obiectul lecturii. Atât. Pentru că discutăm opera. Restul discuţiilor care nu au vizat opera, ci conjuncturile care ar fi dus sau nu la acest rezultat sunt simple dialoguri ad-hoc care emiteau supoziţii şi nu cred că trebuiau documentate. E interesant şi acest lucru – ar trebui să le dea de gândit şi autorilor, şi editorilor – : ce cred cititorii despre unele erori editoriale flagrante. Pentru că dacă nu există vocea cititorului, atât editorul, cât şi autorul şi-ar putea imagina că totul e ok şi că au realizat cel mai bun proiect imaginat vreodată. În mod normal, amândouă părţile ar trebui să se ghideze după reacţia cititorilor profesionişti pentru a-şi ameliora proiectele viitoare.

  38. MAXIM on 8 octombrie 2011 at 13:10

    Concluzia desenatorilor este mereu aceeasi: la treaba!

  39. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 13:42

    Referitor la pozitia degetului din exemplul de mai sus. Vezi imaginea in album caseta 3, pag.7 – pozitia degetului pare putin fortata la prima vedere, dar daca se priveste perspectiva din unghiul corect, desenul nu este gresit. Incercati si dumneavoastra. Daca doriti sa o vedeti degetul propriu in pozitia respectiva il veti vedea, daca nu…nu.

  40. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 13:45

    Asa este, sunt de acord.

  41. Viorel Pîrligras on 8 octombrie 2011 at 13:51

    Dacă aţi fi fost autor BD, aţi fi ştiut că un desenator trebuie să elimine reprezentările echivoce şi să aleagă o poziţie foarte clară, comprehensibilă şi firească pentru cititor.

  42. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 14:17

    Nu sunt autor BD, si sunt de acord cu observatia, dar oare personajele Marvel au pozitii firesti? Si Cherte il deseneaza pe Rahan in niste pozitii total imposibile.Acel deget putea fi desenat mai sus, cu toate ca atunci ar fi indicat capul omului invizibil sau undeva peste el. Oricum, anatomic este corect deoarece articulatia care leaga osul metacarpian de osul trapezoid are o mobilitate crescuta. Inca un experiment: tineti pumnul cucele 4 degete strans si nemiscat din articulatia mainii si cu aratatorul incercati sa mestecati in ceasca de cafea

  43. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 14:19

    Evident, e vorba de Cheret, dar in caseta in care scriu nu-mi apare tot textul. Imi cer scuze pentru greseli.

  44. Viorel Pîrligras on 8 octombrie 2011 at 14:36

    Da, poate poziţiile personajelor Marvel sau Rahan să nu fie fireşti, dar nu deranjează la exerciţiul lecturii. Din contra, se pare că se folosesc de poziţiile imposibile pentru a sugera forţa şi dinamismul. Nu e cazul la Omul invizibil – nu este o bandă de o dinamică specifică supermanilor, ci de una în care realul ar trebui să predomine, tocmai pentru a face un contrast puternic cu irealul – în cazul de faţă anomalia invizibilă. Ori realul trebuie să aibă aerul şi naturaleţea vieţii din provincia engleză a anului 1899. Nu găsesc pe moment o comparaţie apropiată de segmentul acesta, dar tablourile lui Vermeer, de exemplu, au acel firesc al mişcării personajelor din viaţa de zi cu zi din epoca respectivă. N-o să găsiţi acolo vreun deget care să nască dubii vizavi de corecta lui reprezentare. Extinzând, nici la Rahan n-am întâlnit elemente anatomice care să-mi sară în ochi prin ambiguitatea reprezentării. Nu, vă asigur că n-o să fac experimentul cu mestecatul în cafea, căci nu sunt un partizan al afirmaţiilor categorice şi nu vreau să demonstrez nimic. Am spus doar că degetul personajului din banda respectivă nu pare a fi corect reprezentat, iar acest lucru sare în ochi.

  45. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 17:34

    Da, din cate stiu, daca desenzi clasic si “normal” nu ai ce cauta la Marvel. Puiu Manu poate desena in multe stiluri, dar asta a fost interpretarea lui.
    O interpretare poate nu realista si nici comica, dar suficent de amuzanta si de expresiva.
    Nu cred ca contrastul dintre real si ireal ar trebui sa se manifeste numai prin “realul trebuie să aibă aerul şi naturaleţea vieţii din provincia engleză a anului 1899″, ci mai degraba tocmai prin acele elemente simbolice care rup realul de ireal, normalul de ciudat.
    Vezi manecile goale, imaginea de pe coperta, scaunul care pluteste prin aer, bandajele pe jumatate desfacute de la cap, etc. Sugestia anormalului de multe ori s-ar putea sa aibe un efect mai mare decat prezentarea concreta a anormalului. Pe coperta, sau in prima caseta cand este vazut din spate,
    daca ar fi fost infofolit din cap pana in picioare, sugestia irealului si farmecul neobisnuit al personajului ar fi fost mult diminuate doar cu niste tifon pe fata.

  46. Viorel Pîrligras on 8 octombrie 2011 at 17:47

    Ştiţi prea multe pentru unul care nu face BD. În fine, să revenim la subiectul nostru. Nu aveţi dreptate: nici în carte, nici în varianta audio nu ni se spune de la început că omul invizibil a venit într-o zi în Iping. Ni se prezintă doar un personaj ciudat, accidentat poate, şi suntem în suspans până în momentul când încep să se petreacă lucruri ciudate şi abia atunci bănuim că ar aceastea ar putea avea legătură cu el. În banda desenată, ni se spune chiar de pe copertă, sau mai clar de pa pagina de gardă că acesta e omul invizibil. Ceea ce nu-i corect pentru că nu mai e niciun mister. Până la pagina 8 când doctorul Cuss povesteşte ce i s-a întâmplat avem impresia că se cam bate apa în piuă. Cred însă că nu aţi citit romanul lui Wells, aţi ascultat doar înregistrarea audio, aşa e? Iar audiţia aţi făcut-o, aşa cum ziceţi, în timp ce lecturaţi şi banda desenată, deci aţi ratat şi misterul pe care îl lăsa piesa radiofonică până la momentul oportun.

  47. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 17:47

    In nici un caz casetele respective nu s-au dorit a fi tablouri, Daca doriti sa vedeti asa ceva, va invit in Piata Amzei din Bucuresti la Pub-ul The Harbour, unde Puiu Manu are expuse niste tablouri cu tema marina pentru specificul acelui loc.
    La Cheret, chiar daca nu prea intalnim elemente anatomice care să ne sară în ochi prin ambiguitatea reprezentarii, tot mai face unele greseli, cu totii fac si cred ca este si amuzanta aventura descoperirii lor. Cred ca este si un site care se ocupa cu asa ceva parca… La primul Rahan pe care il iau in brate, nu e vorba de anatomie gresita aici ci de anormalitate.Rahan nouvelle collection nr 3 Les Clans Sauveges, spre exemplu, la pagina 13, casetele 1 si 4. Rahan nu poate pluti sub forma asta, cu 80% din suprafata corpului deasupra apei, nici macar in Marea Moarta. Autorul a sugerat cred acest lucru deoarece daca l-ar fi desenat normal, ar fi fost ca Nautilus, cu nu mai mult decat nasul + inca putin deasupra apei.

  48. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 17:53

    Anatomie care chiar daca nu ma deranjeaza, dar daca tin cu tot dinadinsul sa o privesc gresita este in Rahan nouvelle collection nr 34 le tresor de Rahan, pag. 72 ultima caseta, unde cel strapuns de sulita, face o extensie pe spate care sigur i-ar fi adus fie o medalie olimpica la gimnastica, fie masa de operatie la spitalul de urgenta. Daca nu murea de sulita, sigur murea de unghiul atins de coloana vertebrala. Mie mi se par insa amuzante, si nu-l judec pe maestru in functie de ele, dimpotriva.

  49. Viorel Pîrligras on 8 octombrie 2011 at 17:54

    Nu mă îndoiesc că Puiu Manu are marine superbe, de asta este un Maestru. Totuşi, acest lucru nu l-a împiedicat s-o cam dea în bară cu Omul invizibil. Probabil că n-o să ajung vreodată să-i văd tablourile din The Harbour pentru că vin rar în Bucureşti şi atunci cu treburi precise. Dar nu asta contează. Despre Rahan-ul de care spuneţi nu cunosc, pentru că n-am colecţia atât de vie în minte, poate voi verifica vreodată. În tot cazul, îmi confirmaţi că nu e vorba de anatomie greşită…

  50. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 18:01

    Am citit aproape toate operele lui Wells, dar au trecut multi ani de atunci. Acum, aveti dreptate, nu am citit decat albumul si am ascultat in acelasi timp piesa. Cu respect, dar eu raman la parerea ca este o lucrare buna., cu o idee foarte interesanta.

  51. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 18:06

    In acel Rahan, trunchiul respectiv indica o anatomie gresita, dar nu ma deranjeaza am spus. Nu cred ca observatia dumneavoastra legata de acel exemplu cu degetul este o dovada clara de anatomie gresita, si mai ales care sa-l faca pe Puiu Manu sa o dea in bara.

  52. Viorel Pîrligras on 8 octombrie 2011 at 18:08

    Nici n-am încercat să vă schimb opinia, doar mi-am prezentat argumentele opiniei mele. Puiu Manu este un mare autor BD, dar nu cu ce a lucrat în ultimul timp. Se impune o reeditare a operei sale de atunci. Sunt poveşti superbe, făcute de scenarişti specializaţi în BD şi ilustrate artistic. Şi nu mă refer doar la jamesbondurile lui cu Dunăreanu sau la istoricele Buzduganiste, ci şi la o emoţionantă “Băieţii de pe strada mea”, unde apare şi chipul scenaristului – Octav Pancu-Iaşi. Acelea sunt BD-urile de mare clasă!

  53. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 20:22

    Puiu Manu ramane intotdeauna un mare artist BD si cu ceea ce a desenat in ultimul timp. Cunosc foarte bine tot ceea ce a desenat Puiu Manu si mai ales cele din ultimul timp. Da, se impune cu siguranta o reeditare a acelor benzi dar opinia dumneavoastra cum ca acelea ar fi singurele lui lucrari de mare clasa, denota o atentie ingusta. Nu cred ca s-a pus niciodata problema unei ierahizari ale lucrarilor lui. Din pacate eu nu pot fi decat subiectiv in aceasta problema deoarece il cunosc foarte bine.

  54. Viorel Pîrligras on 8 octombrie 2011 at 20:25

    E opinia dumneavoastră. Evident, subiectivă.

  55. Viorel Pîrligras on 8 octombrie 2011 at 20:27

    Da, când am spus reeditare, m-am gândit la un public tânăr care ar putea crede că doar aceste din urmă dau valoarea lui maximă. Ceea ce, în opinia mea, nu e chiar real şi e păcat.

  56. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 20:39

    Inca ceva tehnic, care continua sa ma deranjeze. In observatiile care le-ati facut referitoare la caseta de la pagina 37 cu fuga in jurul stalpului:
    “Deşi, la prima vedere, pare că personajul din stânga strigă despre omul invizibil că ar fi pe urmele sale, de fapt Kemp e cel ce spune asta, deşi omul invizibil e „vizibil” undeva în dreapta lui, apărând de după stâlp. Culmea: se pare că e vizibil şi pentru cei din stânga – toţi îl privesc şi unul îl arată cu degetul!”

    = Nu este deloc ” Culmea!”, toti il pot privi si intui unde este deoarece acesta purta un bandaj la mana, si acela era vizibil. Intr-adevar letrajul este orientat gresit si catre acel personaj, dar acest lucru nu a intrat in sarcina lui Puiu Manu, a fost o scapare a celui care s-a ocupat de acest lucru.

  57. Viorel Pîrligras on 8 octombrie 2011 at 21:22

    Greşiţi: textul începe cu “Uite-l pe Kemp!”, deci logic este ca toate privirile să fie aţintite pe Kemp, altfel de ce ar mai fi existat fraza aia acolo? Iar Kemp afirmă că invizibilul se află “pe urmele mele”, deci undeva în spate, fugărindu-l, aşa cum este şi în cartea lui Wells. Or, dacă omul invizibil ar fi fost vizibil, de ce-ar mai fi spus Kemp “e pe urmele mele” şi nu ar fi spus “Iată-l colo, lângă stâlp!”? Pentru că într-o bandă desenată textul trebuie să fie bine corelat cu imaginea, dacă nu ştiţi acest lucru. Dar nu ştiu de ce, eu cred că ştiţi foarte bine acest lucru…
    Mă distrează că vreţi cu tot dinadinsul să vă explic precum unui copil ceea ce, din punctul meu de vedere, este evident. Şi asta pentru că sunt unul din puţinii care, din respect pentru banda desenată, a studiat-o în detaliu. V-aţi întrebat de ce Puiu Manu nu s-a bucurat niciodată de o atenţie critică asupra operei sale, bună sau rea? Ar trebui să vă întrebaţi serios. Acum s-a ivit cineva care să se aplece critic asupra benzilor sale desenate, întîmplător se face că sunt un cititor avizat şi am şi cunoştinţă de benzile sale desenate vechi, şi iată că vă iviţi dumneavoastră care încercaţi cu patos să-mi demonstraţi că ce văd eu nu e adevărat, că pot mesteca cu degetul într-o ceaşcă de cafea dacă ţin restul degetelor nu ştiu cum, că în 1900 jobenele nu erau purtate doar de o clasă bogată, la ocazii festive, ci de un middle-class pe strada unui modest orăşel de provincie etc. Vă întreb sincer şi fără patos: sunteţi doar naiv sau căutaţi cu tot dinadinsul să contraziceţi doar pentru că cuiva nu-i cade bine această critică? Şi, sincer să fiu, mă îndoiesc că acel cuiva ar fi Puiu Manu, până la urmă poate cel mai îndreptăţit să se justifice, deşi banda sa – aşa cum e – a predat-o conştient în tipar spre a fi făcută publică, nu i-a fost furată într-un stadiu de lucru. Puteţi să vă şi supăraţi pe mine, nu voi retracta nicio virguliţă din studiul meu critic.

  58. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 23:06

    Nu stiu care din noi este mai copil.
    Aceasta inversunare a dvs o pun mai degraba pe acea geneza despre care vorbeati. Genul m-am suparat pe tine, sa vezi ce-ti fac.
    V-am explicat ca letrajul urmareste tot textul piesei radiofonice.
    Nu ma intereseaza de ce pana acum Puiu Manu nu a beneficiat de o anumita critica, dar din cate imi mai aduc aminte critica inseamna aprecierea defectelor dar si a calitatilor unei anumite lucrari (vezi DEX – tot pentru a explica unui copil).
    Dvs nu vedeti decat foarte atent cu un singur ochi.
    Critica este buna si trebuie sa existe, dar dvs ati pornit din prima cu stangul. Ati ales gresit autorul si albumul. Lumea criticii nu a inceput cu dvs si cu siguranta nici nu se va sfarsi. Sunt si alte persoane care cu siguranta au un respect la fel de mare despre aceasta forma de arta, dar poate formuleaza o parere obiectiva, care este o cerinta fundamentala pentru un asemenea demers. Dvs repet, din start ati plecat cu capsa pusa. Pe scurt, unele obiectii sunt foarte corecte, altele sunt amanunte nesemnificative si amuzante in opinia mea. Nu va mai erijati va rog in vocea divina care da verdicturi legate de calitatea unui BD decat daca aveti respectul total al comunitatii acestea destul de minuscule, si mai ales daca ar fi obiectivitatea pe primul plan.

  59. Concret Ramirez on 8 octombrie 2011 at 23:35

    Legat tot de jobenul acela inculpat spre exemplu, inversunarea cu care insistati pe opinia dvs va permite sa luati in calcul si urmatoarea interpretare a cititorilor: inainte sa ajunga in acel sat, fiind invizibil si afara evident foarte frig, nu ar fi putut pur si simplu fura de la o persoana mai instarita hainele si acel joben, ca astfel sa ajunga cu el pe cap in Iping? Sau trebuie sa ne asteptam ca in acel sat era interzis puratul acelei palarii. Oricum, si alte personaje paorta mai tarziu acel tip de palarie. Cred ca opina dvs este repet, exagerata. Nimeni care a acultat cd-ul si a privit in acelasi timp albumul nu cred ca a avut o problema cu acea palarie. Am mai spus-o, in fond, personajele arata mai bine asa cu el pe cap si este interpretarea desenatorului. Putati sa puneti asa problema nu ca aceasta reprezinta o greseala grava de plasare temporala.

  60. Viorel Pîrligras on 9 octombrie 2011 at 0:25

    E drept că mi-ar plăcea să mai fiu copil…
    Nu e niciun fel de înverşunare la mine. E mai degrabă o conştientizare a faptului că nu există repere critice în banda desenată românească, iar părerile – precum a mea – dezbătute cu prietenii iubitori ai BD-ului la o bere sunt taxate drept “cârcoteli şi chiţibuşării” de către unul pentru care tot ce apare în România e sublim. Nu văd de ar deranja o părere a unui cititor specializat. Cine vă împiedică, de exemplu, pe dumneavoastră să vă daţi cu părerea public despre o bandă desenată sau alta?
    Nu cred că am pornit cu stângul. Am dreptul la orice opinie. Asta cu “aţi greşit autorul şi albumul” îmi sună a ameninţare. Nu, n-am greşit nici autorul, nici albumul. Este dreptul meu să-mi spun părerea despre un produs cumpărat, nu credeţi? Şi este o părere, nu o reclamaţie, altfel aş fi putut la fel de bine s-o postez pe site-ul Societăţii Române de Radio, nu?
    Evident că lumea criticii nu a început şi nu se va sfârşi cu mine. Vă repet că nici măcar nu sunt critic de profesie, ci doar un cititor. Cu atât mai puţin vocea divină pe care o evocaţi. Şi nu-mi vorbiţi de “comunitatea minusculă” care n-ar avea niciun respect pentru mine, atâta vreme cât eu o socotesc familia mea. Văd că până acum, comunitatea asta minusculă mă felicită pentru demers, şi doar dumneavoastră, care nu sunteţi autor BD, o persoană de care n-am auzit şi nu vă cunosc, aşa cum nici prietenii mei din BD nu vă cunosc, vă permiteţi să mă ameninţaţi şi să-mi atribuiţi intenţii pe care nu le-am avut (că m-aş fi supărat – pe cine? pe Puiu Manu? – sau că mă erijez în nu ştiu ce “voce divină”). V-o repet, şi sper că pentru ultima oară: nu dau “verdicturi” (corect – “verdicte” – vezi DEX), sunt doar un cititor specializat care îmi spun părerea despre un produs pe care l-am plătit.

  61. Viorel Pîrligras on 9 octombrie 2011 at 0:38

    Acum m-am convins că nu aţi citit niciodată cartea lui Wells. Hainele omului invizibil constituie în sine un episod important pe care scenariul audio îl eludează. În carte se spune precis în ce constau hainele şi cum a ajuns personajul în posesia lor. E un episod foarte interesant cu un o dugheană de haine vechi de pe lângă Drury Lane, al cărei proprietar avea un auz ieşit din comun. E unul din cele mai tensionate episoade din carte. Evident că nu aveţi de unde să-l ştiţi, am impresia chiar că această poveste cu omul invizibil vă cam lasă indiferent din moment ce consideraţi că nu e importantă documentarea temporală. Dacă Puiu Manu îi desena un coif roman era ok, nu? Că ar fi arătat bine şi ar fi fost interpretarea desenatorului, ce pălăria lui!
    În plus, insistaţi exagerat pe rigiditatea scenariului audio care nu face niciun bine benzii desenate, credeţi-mă. Din contra!

  62. Concret Ramirez on 9 octombrie 2011 at 13:47

    “Acum m-am convins că nu aţi citit niciodată cartea lui Wells”
    = am spus ca am citit-o cu mult timp in urma si e firesc sa uit multe lucruri, dar se pare ca tot nu ati inteles esentialul. Albumul a fost desenat dupa scenariul piesei radiofonice si nu dupa un scenariu al romanului. Desenele reprezinta interpretarea autorului. Nu cred ca s-a dorit o reproducere fidela in imagini a romanului cu toate amanuntele sale gen documentar stiintific.
    Da, daca Puiu Manu ar fi desenat omul invizibil cu coif roman pe cap, i-ar fi stat la fel de bine personajului, cu conditia sa se precizeze ca este o adaptare dupa H.G. Wells. In albumas se precizeaza daca erati atent ca este realizat dupa o adaptare radiofonica.
    Sunt de aceeasi parere cu dvs ca trebuie sa existe repere critice in banda desenata romaneasca, si ca dvs sunteti bineanteles unul dintre cei mai indreptatiti sa le exprimati, dar nu facute in acest mod. Adica de a considera parerea personala litera de biblie, ignorarea calitatilor unei lucrari si sublinierea numai a partilor negative, o generalizare a concluziilor personale ignorand dupa cum spuneam arbitrul suprem care este realitatea.
    Realitatea este obiectiva. Indiferenta, fara emotii. Emotiile se nasc in interiorul nostru. Dvs. se pare ca asteptati ceva, si v-ati pomenit cu altceva ce nu se suprapune perfect pe modelul asteptarii dvs.
    Nu stiu daca gresesc, dar chiar dvs ati afirmat ca acesta este inceputul in critica romaneasca BD. Nu credeti ca si orice inceput poate fi perfectionat?
    Revin, e salutara si necesara aceasta initiativa dar trebuie si ea slefuita.
    Sunt fericit v-am mai spus ca nu ma cunoaste nimeni, dar ca titlu informativ, mi-am exprimat parerile critice dar echilibrate si cu “+” dar si cu “-” in public despre anumite lucrari BD. O ocazie a fost chiar in orasul dvs, cand Puiu Manu a fost invitat la Craiova. Eu am fost acolo, dvs, – nu. Deci daca nu a-ti auzit dvs. anumite lucruri, nu inseamna si ca ele nu exista.
    Fireste ca este dreptul dvs. ca cumparator sa va spuneti opinie, ca si mine, dar deranjul vine cred tocmai de la faptul ca sunteti un nume si o persoana respectata si nu aplicati o analiza critica justa, asa cum v-am explicat sensul cuvantului critic.
    Spun ca sunteti inversunat si datorita
    afirmatiei “Puteţi să vă şi supăraţi pe mine, nu voi retracta nicio virguliţă din studiul
    meu critic”, cu toate argumentele aduse de mine, chiar si cu acel laborator “care nu se regaseste in opera lui Puiu Manu”. (puteati sa spuneti macar cu acea exceptie) :)
    Referitor la reclamatia catre societatea de radio, cred ca este o prostie ceea ce ati afirmat.
    “Văd că până acum, comunitatea asta minusculă mă felicită pentru demers” + “Şi nu-mi vorbiţi de “comunitatea minusculă”.
    = Comunitatea chiar este din pacate minuscula, si asta pot sa o spun deoarece nu fac parte din ea.
    Acest lucru se vede foarte bine din exterior.
    Din perspectiva dvs. aveti alta viziune.

    Oricum, cred ca majoritatea celor care au tacut dar sunt interesati de dialogul nostru si se amuza, si-au facut propria parere, care nu cred ca trebuie obligatoriu sa coincida cu a dvs.
    Si mai cred ca ati fost felicitat in special pentru demers, (ceea ce fac si eu cu draga inima – dar cu observatiile de mai sus).
    Regret ceea ce s-a intamplat la acea bere, intre dvs prietenii, dar sper ca lucrurile bune intre voi sa lege din nou. Banuiesc ca sunteti de prea mult timpprieteni ca sa va suparati atat de mult unii pe altii.
    Eu zic sa punem aici punct.
    Va urez continuarea obiectiva a acestui demers, numai bine si respectul binemeritat.

  63. Viorel Pîrligras on 9 octombrie 2011 at 15:48

    O concluzie trag şi eu, care poate să nu fie chiar pe gustul dumneavoastră: din prea multă admiraţie pentru Puiu Manu, dumneavoastră aţi fost cel înverşunat, venind cu multe argumente mai degrabă amuzante decât realiste, cu o încrâncenare de a-l apăra cu orice preţ care vă face cinste ca fan (sau rudă, nu pot şti), dar care nu se justifică. Credeţi-mă pe cuvânt, au remarcat-o şi alţii care au urmărit “dialogul”. Vă faceţi prea multe griji pentru Puiu Manu, el este un Maestru şi opinia mea (nu de critic, ci de cititor specializat) nu îi va periclita munca de o viaţă, de asta nici nu am vorbit despre calităţile sale grafice, ele sunt cunoscute şi recunoscute, am vorbit de ceea ce de regulă se ascunde: faptul că şi Maestrul are hibe! Iar faptul că are hibe îl umanizează, îl apropie mai mult de “comunitatea minusculă”, aşa cum aţi definit-o, şi care cunoaşte foarte bine valoarea Maestrului… În ceea ce vă priveşte, am remarcat din acest dialog că nu ştiţi prea bine ce este o bandă desenată, mijloacele ei specifice de naraţiune şi expresie grafică, nu acordaţi nicio importanţă poveştii – care este esenţială în BD – şi este păcat, pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi, vorba cuiva. Cred că asta mă mâhneşte cel mai tare. Vă recomand să citiţi multă bandă desenată străină, cu precădere franco-belgiană, deoarece are poveşti mai umane decât supermanii americani, dă o grijă mare detaliilor grafice, şi, după ce veţi face acest lucru, veţi privi dintr-o altă perspectivă “Omul invizibil” realizat de idolul dumneavoastră. Şi veţi realiza că banda desenată românească va trebui să nu facă compromisuri (fie din cauză că sunt bani prea puţini, sau că scenarile sunt ale unor nespecialişti, sau că desenatorii nu se documentează sau au scăpări în naraţiunea grafică) ca să se poate afirma valoric, să creeze o piaţă şi să fie recunoscută dincolo. Nu aţi sesizat bine nuanţa retoricii mele la inexistenţa aparatului critic în banda desenată românească. Un răspuns ar fi că specialiştii români în critica de artă nu prea au ce studia în BD-ul românesc. Un critic adevărat ar fi mult mai “chichiricios” şi mai dur decât mine în a diseca “Omul invizibil”. Iar analiza lui ar fi “literă de biblie” şi l-ar eticheta în mod sigur pe Puiu Manu cu un calificativ injust.
    Demersul meu se vrea o atenţionare pentru ca autorii BD să fie mai vigilenţi şi mai pretenţioşi cu opera lor. Să nu accepte compromisuri de niciun fel, legate de bani, de o adaptare a unui scenariu radiofonic sau editoriale de orice alt fel. Şi mai ales să iubească banda desenată în aşa măsură încât construcţia şi execuţia unei poveşti să fie o sărbătoare grafică, cu detalii şi tablouri pe care cititorul să le admire minute în şir sau chiar ore. Pentru că banda desenată până la urmă este doar o poveste de iubire!
    Vă doresc toate cele bune!

  64. Discret Alvarez on 9 octombrie 2011 at 19:54

    omu venise la negocieri: mai lasa si tu ca uite caseta cu eprubete, mai las si eu. cred ca lucreaza la editura.
    Eu nu stiu banda dar am ascultat piesa si nu mi-a placut. romanul e altceva. wells e bun. eram curios sa vad albumashul dar dupa exemplele pe care le-ai dat cred ca asa e cum ai spus

  65. Viorel Pîrligras on 9 octombrie 2011 at 20:14

    Nu, Mihai. Eu cred că este chiar un fan de-al lui Puiu Manu. Şi probabil destul de tânăr după patosul de care a dat dovadă şi demersurile abracadabrante de care a dat dovadă în unele argumente – vezi aia cu degetul care trebuie ţinut nu ştiu cum ca să mesteci în cafea. Mă pufneşte râsul şi acum. Da’ las’ că se va maturiza şi va râde şi el mai târziu de povestea asta. Oricum, cinste lui că se bate pentru un idol (şi ăsta e un atu al tinereţii).
    Albumaşul? Îmi pare rău că nu e prin librării, preferam să-l vadă toată lumea ca să ştie despre ce vorbesc, dar ţi-l dau eu dacă vrei cu tot dinadinsul să-l vezi. E mai mult de văzut, nu atât de citit, că are text incredibil de mult, sufocant pentru o BD. Şi mie mi s-a părut cartea superbă, iar scenariul audio slab, mai ales că a eliminat tocmai modalitatea în care a ajuns invizibil personajul – cuiul poveştii!

  66. Cresponeus on 10 octombrie 2011 at 22:46

    Salut. Mie chiar imi place albumul.

  67. Viorel Pîrligras on 10 octombrie 2011 at 22:59

    Vă salut. Sunt convins că vă place din moment ce insistaţi atât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


cinci - = 3

Caută