Tribulations dans la Citadelle de la poesie

Am folosit acest titlu, inspirat fiind de scurt-metrajul prezentat joi, în Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, în cadrul lunarei manifestări de live poetry. „Bon Voyage”, realizat de tânăra Andrada Băleanu, liceeană în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, a obţinut premiul III la concursul „Dis-moi dix mots… que tu accueilles” şi este o pledoarie pentru opţiunea de păstrare a personalităţii individuale în faţa tentaţiilor unui adult în devenire, dacă am înţeles eu bine din imagini şi coloana sonoră realizată în franceză. Ştiu, spun ce cred, aşa că cei care se aşteaptă la un referat obiectiv al manifestării la care mă refer vor avea o dezamăgire cruntă şi îi sfătuiesc de pe acum să renunţe la a lectura mai departe. Pe acest blog nu notez decât impresii literar-vizuale personale, chiar dacă sunt sărace în documentare sau eronate ca punct de vedere. Nu este un demers jurnalistic, aşa cum mă apostrofa un fost moderator de manifestări similare, nemulţumit că nu fusese scos în evidenţă cum şi-ar fi dorit.

Aşadar, revenind à nos moutons, „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei” i-a avut ca invitaţi pe „bătrânul” Mihai Măceş şi pe „juna” Eleanor Mircea.

Pe Mihai Măceş îl ştiu de cel puţin 35 de ani şi dacă activitatea de ziarist i-o cunosc destul de bine, ba chiar pot spune că am avut cândva o colaborare eşuată la o publicaţie economică („Oltenia Business Magazine”), pe cea de poet i-o ştiu doar din… auzite. N-a catadicsit să-mi ofere spre lectură poeziile sale nici când, acum vreo 20 de ani, mi-a comandat telefonic o copertă pentru un volum. Făcea parte din acei autori care consideră că ilustratorul unei coperte nu ar trebui să ştie ce se publică înăuntru. Drept pentru care i-am executat, în acuarele, o ilustraţie abstractă, o fluiditate policromă într-un context titlu/autor realizat cu rugăminţi şi insistenţe la o calculatoristă ce lucra pe unul din puţinele PC-uri existente la acea vreme. Rezultatul? Reproduc aproximativ reacţia autorului, după ce m-a primit în biroul său de director regional al Rodipet: „Eu nu înţeleg nimic din coperta asta. Ilutraţia mi se pare o scurgere căcănie, cu alte cuvinte, pardon de expresie, un căcat!” Şi punct. Sper că am relatat episodul aşa cum s-a desfăşurat el, anecdotic, fără resentimente. Ceea ce nu-l împiedică pe Mihai să fie/rămână un bun poet, aşa cum m-am convins răsfoindu-i un volum pe care l-a dăruit unui coleg de serviciu. Volumul se numeşte „Adamice” (Ed. Autograf MJM, 2014) şi m-a impresionat prin ingeniozitatea haiku-urilor. Mai jos am reprodus un grupaj din versurile mai vechi ale sale, în care răzbate tenta autobiografică, a cărei pledoarie poetul a făcut-o la manifestare.

Mihai Măceş

Romantic, într-un veac barbar

– alte poeme ale visării –

***

…şi veniră apele că acoperiră biserica

veche cu turle cu tot

negură adâncă-n văzduh

între pământ şi cer nimic de cules

nimic de trăit

ce să mai stai când de stat nu mai e

îşi luară inima-n dinţi puţina agoniseală

şi trecură dealul dincolo unde liniştea

se-ntinde cât vezi cu ochii…

 

***

…cu timpul s-aşezară mai mulţi

în valea pârâului

fericiţi că cişmelele,

care nu-ngheţau nu secau

n-aveau

apa sălcie ca dincolo lângă râul cel mare

dar el venise primul

îşi luase femeia

şi copilul şi oile şi câinele

şi se-mpământenise aci

la poalele dinspre miazănoapte

ale dealului…

 

***

…nu mai venise de mult în valea pârâului

de când se mutase mai sus

în deal

îl miră tăcerea-n care crescuseră toate

rupse o creangă din salcia despletită

care se desfăta deasupra apei

lângă mal mătasea broaştei îşi unduia

verdele crud atinse cu nuiaua

umbra abia văzută a unui ghelc

de pe fundul nisipos al pârâului

şi oglinda se sparse împrăştiind

mănunchiul de raze dar tot în linişte rămase

şi tot în linişte plecă înspre casă

băiatul şi femeia îl aşteptau curioşi

de-această plecare/venire puseră masa

şi se priviră…

 

***

…aţâţară o ţâră focul

cât sâ vadâ-mprejur şi să se vadă

unul pe altul

în faţa casei dintre pomii

înfloriţi

care îşi scuturau culoarea

peste-ncruntarea pământului…

 

***

…luna e la locul ei

se priveşte-n oglinda pârâului

stelele în afară de cele cazute

dincolo de deal în apa cea mare

sunt la locul lor

se uită una la alta

cocoşii

cântă-n jilăveala nopţii

bărbatul şi femeia că al mic adormise

toropit de jarul din vatră

întorc pe dos tăcerea din spatele

cuvintelor

păstrate pentru rugăciunea de fiecare zi…

Despre Eleanor Mircea, căreia Mihai Măceş insista să-i spună Flaminia Mircea (probabil ghidându-se după semnătura de pe teza ei de doctorat) deoarece i s-a părut iniţial că Eleanor este nume bărbătesc, nu pot spune decât că sunt nişte ani de când nu am mai văzut-o, îmi amintesc de un timp în care strălucea, ca prezenţă şi activitate literară, în urbea noastră mică. Apoi a dispărut dintr-odată, lăsând cale liberă imaginaţiei fiecăruia – poate a fugit din ţară, poate s-a măritat de vreo 4-5 ori, a dat tunuri financiare, a pierdut tot, s-a convertit la islamism, new-age sau budism, a devenit şaman, a câştigat la loto, a făcut o călătorie în jurul lumii, a plecat într-o altă dimensiune, a fost înghiţită de un inefabil romantism. Aud acum, puţin dezamăgit raportat la amploarea imaginaţiei mele, că este profesoară de limba engleză la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” şi că, în ultimul număr din „Mozaicul” a demarat o proză în serial, niţel cam morbidă. Eu o ştiam ca bună poetă şi lectura poemelor sale din cadrul manifestării mi-au confirmat vechea impresie. Evident, când o femeie şi frumoasă şi talentată citeşte, forţele naturii, invidioase, fac totul ca s-o saboteze. În ciuda zgomotelor de scaune hârşâite la nivelul de sus, în ciuda luminii coborâte în bernă în zona poeţilor, special parcă să nu pot face eu decât fotografii mişcate, în ciuda foşgăielii şi tribulaţiilor lui Măceş, în ciuda prezenţei scăzute a auditoriului, Eleanor (Flaminia) Mircea a strălucit din nou. Grupajul liric ce urmează este dovada că strângerea lor într-un volum este imperios necesară.

 Eleanor Mircea

 Sonet

 Sunt portocal născut în stâncă

În coapsa mării înfrunzite

De trei viori cu miere-adâncă

Înnobilat, de trei iubite

 

Întunecate voci, zeiţe,

străvechi adăpostite-n noapte

îmi umplu sevele de cânturi

îmi tălmăcesc dorinţe coapte

 

În glezna pârguită-n rouă

cu solz de sare înstrunită

tresar furtuni-suită nouă

spre cuibul razei arcuită

 

Meduzele-au venit să pască

nisip pe plaja îngerească.

 

Replică

Să-mi crească unghiile şi mai tare

mi-e moartea ură născătoare

de prunci nemaiveniţi

cu pântec ars

ce scuipă ochi şi dinţi

şi bocet fără glas

Să-mi crească sângele cu spini de fiară

Eu sunt

Regina fără ţară

fugită

din sevele cuminţi

ce-a sugrumat lumina în carnea ei amară.

Biografie

În camera ta

eu goală trufaşă

eu cuibul

sub pleoapele tale lipindu-l

Pe  tărâmul solzos

de reptile colindasem ziua întreagă

rânjeau printre ceşti de cafea

perucile regelui mort

în bibliotecă Olganebuna citea

pe coapse brăţări şerpuind

Ca un motan

geamantanul dormea

torcând pisiceşte la gleznă

vechile ceşti aveau zaţul de zvasticăstea

şi ruptul inel de logodnă

Searbăd ecou

val după val urechea-mi vibra

de cântece sparte

Dar nu mai ştiu

ce visam

în camera ta…

Blesteme

…să bei din cornul şarpelui venine

ieşitule din tine

pustie, văgăuna ţi se-nchine

lătrându-ţi rugăciune

arsă

Cu pulberea să te-nsoţeşti

întoarsă

nemaivenitule acasă

 

Te muşc cu ghearele de coastă

să-ţi fie ceaţa râncedă nevastă

Te spintece căutările de mine

să mi te-ascunzi în pântec

de ruşine

Dragoste într-un lift

Timpul înghiţea secundele ca bătăile inimii

gata să explodeze

Am fi putut apăsa

butonul

să rămânem acolo

înlănţuiţi în primul sărut şi cel de pe urmă

Am fi putut salva

lumea ori să o facem să dispară

sau doar să îngheţe

încremenită în still mode

 

Dar nici un buton n-a fost apăsat

Filmul

s-a derulat mai departe

ne-am spus noapte bună

ca doi buni prieteni

 

…şi rewind

suntem iarăşi în lift

ca prin minune

iar buzele noastre amare s-au lipit

atât de strâns una de alta

în faţa camerelor

acum toată lumea ştie

şi noi vrem

Ich will ca în Rammstein

da, noi facem dragoste

în lift

sub privirile voastre