Simfonie de toamnă şi nostalgie la Severin

13 octombrie 2012
Autor

Promiteam acum câteva zile să povestesc despre „Rapsodiile de toamnă severineană”, desfăşurate în week-end-ul trecut. O manifestare ambiţioasă şi din punctul meu de vedere foarte reuşită, echivalând ca amploare cu genul de manifestări cunoscute îndeobşte ca „Zilele oraşului”.  Nu mi-am propus să prezint întreaga gamă de activităţi, nici n-am reuşit să particip la toate, voi povesti, ilustrat şi video, doar despre cele la care am asistat.

Ziua de sâmbătă a început cu o fierbere la nivel de oraş, în aşteptarea startului programat. Zeci de ad olescenţi costumaţi brăzdau oraşul în lung şi-n lat, iar o fanfară rurală exersa în faţa Palatului cultural „Teodor Costescu”. La Castelul Artelor, tineri în armuri exersau cu entuziasm dueluri, sub privirile domniţelor impresionate (sâc), în timp ce tineri din “Academia Popas” făceau trecătorilor portrete la minut. Multe puncte de desfacere a produselor artizanale se aflau pe tot parcursul itinerariului prevăzut pentru alaiul oficial. Evident, orele prevăzute în program nu au fost respectate, dar asta contează mai puţin, deoarece întârzierea ne-a permis nouă, craiovenilor, să ne întâlnim cu Valentin Iordache, venit pentru câteva ore de la Orşova ca să-şi viziteze fiul. În plus, răgazul de timp ne-a permis să instalăm în aer liber expoziţia de benzi desenate, ceea ce nu putusem face cu o zi înainte, din cauza vântului puternic. Maestrul Vasile Murivale o păţise deja, lucrările sale, întinse între copaci, fuseseră zdravăn scuturate de culoare din cauza vântului.

Când a ajuns alaiul de „grupuri de oameni îmbrăcaţi în costume populare şi costume specifice: negustori, orăşeni, ţărani, maşini de epocă, fanfare militare şi caleşti trase de cai”, ca să citez din program, expoziţia BD era instalată în copaci, iar expoziţia ambientală Murivale ocupase, cumva neconvenţional, spaţiul din holul central al Casei Tineretului. Alaiul venea de la Palatul cultural şi făcuse escală la Castelul Artelor, unde primarul Constantin Gherghe primise cheia Castelului, apoi s-a îndreptat pe traseul str. Crişan, Rotonda personalităţilor, până în pădurea Crihala. Puteţi urmări secvenţe video aiciaici şi aici. Tot traseul a fost „împănat” cu microspectacole susţinute de fanfarele populare invitate – Drobeta, Craiova, Bănia (Caraş Severin), Proamiciţia (Timişoara), Răţişor (Serbia) şi Sandy Band (Hinova), Stamate (Suceava), Vaşa de jos (Alba Iulia) şi Shavale (Zece Prăjini, Iaşi).

La ora 15, la Castel, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură a membrilor Filialei Uniunii Artiştilor Plastici, unde, din poze puteţi vedea că nu era chiar departe de BD. La parter fusese vernisată o altă expoziţie: cea de caricatură a lui Popas şi de pictură a tinerei severinene Corina Adelina Crivac.

Ziua s-a încheiat cu deschiderea Cafenelei literare, la ultimul etaj al Castelului – o panoramă a oraşului văzută de acolo o puteţi viziona aici.

În prezenţa unui mare număr de scriitori şi oameni de cultură, între care i-am recunoscut şi pe craiovenii Jean Băileşteanu, Ioana Dinulescu şi Tudor Nedelcea, au fost lansate volumele „Caragiale, marele paradox” şi „Anticaragiale”, de Gelu Negrea, „Valea bună” de Alexandru Drăghici şi „Cultul Mioriţa” de Viorel Mirea. Probabil pentru că autorii erau de faţă, s-a vorbit mult pe marginea volumelor (uneori exagerat de mult!), puţin cam prea la superlativ (dar asta este specific tuturor lansărilor de carte) şi s-a terminat cu acordarea cheii Castelului, în numele primarului, invitatului de onoare Dumitru Radu Popescu, puţin absent, şi lui Gelu Negrea. O masă festivă a încheiat seara.

N-am fost prezent şi în ziua a doua, dar ştiu că, în afară de alte spectacole folclorice, teatrale şi de artă plastică, erau planificate lansările volumelor „Antidemocratica” de Dan Şalapa, „Critice” de Florian Copcea şi „Landuri balcanice” de Titu Dinuţ.

Fotografiile au fost realizate de subsemnatul şi de Cristian Ciomu.

Castelul - centrul manifestărilor

Castelul - centrul manifestărilor

Pasajul pietonal din zona Crişan, în aşteptarea alaiului

Severinul, fremătând în costume de epocă

Repetiţii de taraf

Se repetă şi pentru lupte

Cavalerii impresionează domniţele!

Şcoala Popas în acţiune

Un străjer de nedovedit

Aşteptarea atinge cote maxime

În sfârşit, se pare că vine alaiul!

Alaiul cu primarul Gherghe în frunte

Carnaval

Parada maşinilor de epocă

Spectacol de dansuri populare

Micile corturi din zona stadionului, cu zaharicale şi alte delicatese gastronomice

Expoziţia Vasile Murivale din incinta Casei Tineretului

Cu o zi înainte, expoziţia Murivale fusese serios scuturată de vânt

Pictorul Vasile Murivale

Viorel Mirea prezintă vernisajul expoziţiei plasticienilor severineni

Benzile desenate, prezente şi în lucrările artiştilor plastici

De fapt, o idee care înglobează elementele societăţii de consum

Expoziţia Popas

Expoziţia Corina Adelina Crivac

Craioveni prezenţi la sărbătoare: Jean Băileşteanu

Viorel Mirea vă prezintă cheia Castelului

Severinul văzut din turn

2/3 din familia Ciomu: Andrei şi Cristi

Cafeneaua literară - în centru: Gelu Negrea dialogând cu Ioana Dinulescu

Poetul Alexandru Drăghici se explică

Gelu Negrea prezentând adevăratele intenţii din spatele cărţilor cu Caragiale

Un prieten vechi: poetul Emilian Iachimovski

În centru: scriitoarea Ileana Roman

Un oştean mai mult decât simpatic: Viorel Mirea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua + = 16

Caută