Phoenix ’77 – ultimul vals la Craiova

11 ianuarie 2012
Autor

Nebunie mare, seara asta, la Galeria Arta din Craiova. Trei segmente de fani şi-au dat întâlnire la expoziţia artistului fotograf Victor Boldâr: cei ai fotografiei, cei ai artelor plastice şi nu în ultimul rând fanii Phoenix, căci expoziţia a prezentat instantanee de la memorabilul concert din mai 1977, de la Grădina Patria, ultimul înainte ca phoenicşii să-şi ia zborul către tărâmuri mai calde.

Victor Boldâr nu mai are nevoie de prezentări pentru pasionaţii de fotografie, el a rămas unul din cei mai longevivi şi valoroşi fotografi craioveni, iar această expoziţie are aromă de flower-power, hei tramvai, muzică şi muzichie…

Memoria mea, nu neapărat fotografică, de spectator la acel concert, a reţinut două secvenţe anecdotice. Pentru că spectacolul avea loc după cutremurul din martie, teatrul de vară era zdruncinat şi cornişele crăpate dădeau impresia de echilibru instabil, drept pentru care Baniciu privea din când în când deasupra lui, clătinând îngrijorat din cap, atunci când legendarele boxe Marshall făceau ca totul să vibreze puternic.

Pe peretele din dreapta, al casei vecine ce delimita grădina teatrului, era o mică fereastră de aerisire, la care apăruse o babă. Toată lumea s-a distrat cum, după ce a admirat un timp evoluţia formaţiei, baba a adormit, insensibilă la vacarmul pe care în făcea muzica şi spectatorii.

O expoziţie pe cinste, o buclă temporală de emoţii şi imagini, care a inaugurat ediţia 2012 a Festivalului „Luna Fotografiei din România”. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Focus Oltenia” şi de Muzeul de Artă din Craiova, fiind promovat de Fotoclubul „Mircea Faria” din care face parte Victor Boldâr.

Nicu Covaci, la fel de sălbatic ca acum

Nicu Covaci, la fel de sălbatic ca acum

Pregătiri pentru vernisaj

Pregătiri pentru vernisaj

Organizatorii şi artistul - în corzi (Dorian Delureanu, Florin Rogneanu, doamna de la "Focus", Victor Boldâr, Horaţiu Buzatu

Organizatorii şi artistul - în corzi (Dorian Delureanu, Florin Rogneanu, doamna de la "Focus", Victor Boldâr, Horaţiu Buzatu) Mâna cu microfonul este a Magdei Bratu, de la CvL

Fanii foto-arte-Phoenix şi presa audio-video

Fanii foto-arte-Phoenix şi presa audio-video

Din câte ştiu eu, Erlend Krauser şi-a făcut intrarea oficială în trupă la Craiova, cântând solo celebrul "Blues jeans-blues" şi ridicând sala în picioare

Din câte ştiu eu, Erlend Krauser şi-a făcut intrarea oficială în trupă la Craiova, cântând solo celebrul "Blues jeans-blues" şi ridicând sala în picioare

Vaaaaaaai, cum arăta Mircea Banciu pe vremuri...!

Vaaaaaaai, cum arăta Mircea Banciu pe vremuri...!

Victor Boldâr, vedeta serii - o fotografie mişcată, eu fiind cel mişcat (de eveniment)

Victor Boldâr, vedeta serii - o fotografie mişcată, eu fiind cel mişcat (de eveniment)

Trupa, dirijată de la "centru" (Ovidiu Lipan-Ţăndărică)

Trupa, dirijată de la "centru" (Ovidiu Lipan-Ţăndărică)

Josef Kappl, mugurind de fluier

Josef Kappl, mugurind de fluier

Nicu Christ, superstar

Nicu Christ, superstar

Fotograful fotografiat (vă aştept peste 35 de ani, la expoziţia Victor Boldâr care-mi va fi dedicată)

Fotograful fotografiat (vă aştept peste 35 de ani, la expoziţia Victor Boldâr care-mi va fi dedicată)

"77 Craiova – Ultimul Concert" de Victor Boldâr

"77 Craiova – Ultimul Concert" de Victor Boldâr

3 comentarii la "Phoenix ’77 – ultimul vals la Craiova"

  1. MAXIM on 12 ianuarie 2012 at 10:57

    Am dat-o pe Facebook.

  2. Madalin on 15 ianuarie 2012 at 0:03

    O mica precizare: e imposibil sa fi fost abia atunci debutul lui Krauser in formatie, din moment ce el era deja membru la momentul cand Covaci a fugit prima oara in vest, in 1976.

  3. Viorel Pîrligras on 15 ianuarie 2012 at 10:24

    @Madalin: Da, e o temă bună de lămurit, voi verifica în cartea de amintiri a lui Covaci. Am spus că era debutul lui deoarece Covaci, atunci, l-a prezentat ca pe un nou membru, proaspăt venit dintr-un liceu timişorean. Ceilalţi liceeni care eram în sală ne-am şi mirat (şi invidiat, desigur) că are părul ăla, elev fiind.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + = cinsprezece

Caută