Palilula lui Purcărete

Am fost aseară la premiera craioveană a aşteptatului film „Undeva la Palilula”. Desigur că m-am dus cu temerea că voi vedea un teatru filmat – Silviu Purcărete fiind un excelent regizor de teatru, dar debutant la capitolul film – şi am avut enorma surpriză să văd o mică bijuterie cinematografică de artă, aşa cum nu am mai văzut în cinematografia românească de la „Hotelul de lux” al lui Piţa încoace. Abordarea subiectului lui Purcărete în acest film nu diferă de atmosfera pieselor sale. Palilula sa nu e cea doljeană, pe care n-au găsit-o nemţii în timpul războiului, ci una imaginară, cu sensul de „…la dracu’n praznic”. O lume cu valenţe onirice, în care fantasticul se împleteşte cu mitul şi nu în ultimul rând cu umorul. Toată lumea este „drogată” acolo cu alcool şi pornită să se distreze din orice, chiar şi dintr-o disecţie. E veselie mare în rândul bolnavilor spitalului, staful localităţii e constituit într-o boemă eternă, iar Troţki, secretarul de partid – ne aflăm în anii ’70 – nu deranjează cu nimic debandada generală, ci dă doar culoare întregului: „Bă, nene, noi v-am lăsat un Partid ca o floare şi voi l-aţi făcut ca un căcat!” Tema se învârte în jurul natalităţii interzise, de frica echilibrului natural că o viaţă nouă ia una veche.

Uimitoare montarea lui Purcărete – şi mă refer la tot: la muzică, la decorurile construite toate într-o hală imensă, la locomotiva care trece prin mijlocul urbei, la efectele speciale nemaivăzute până acum într-un film românesc, la plasticitatea imaginilor, la personajele puternic colorate (la propriu şi la figurat – Sorin Leoveanu joacă rolul unui doctor negru, ca să nu dau decât un exemplu). Satira regimului roşu din acei ani e şi el marcat prin momente de un absurd şi de un comic virulent precum episodul cu „Lupta pentru pace care va avea loc la ora 16 în curtea spitalului” şi care „Din cauza timpului nefavorabil, lupta pentru pace se ţine la morgă”.

Povestea e complexă şi nu o voi rezuma aici pentru a nu strica plăcerea celor care vor viziona filmul, voi evoca totuşi unul din cele mai amuzante momente, în opinia mea, acela în care Ilie (George Mihăiţă) povesteşte despre „un faptul întîmplător, adică un fapt care s-a întîmplat” într-o iarnă grea din anii 50, când a plecat să ia lemne din pădure şi s-a întâlnit cu lupul. I-a scăpat un „Bă! Futu…”, dar vorba i-a îngheţat în gât şi a rupt-o la fugă cu lupul după el vreo doi km, până a ajuns acasă. Acolo, odată intrat, a întredeschis uşa şi şi-a terminat înjurătura: „…te-n cur de lup!” Nu vă spun ce legătură are acest episod cu secretarul de partid, vă subliniez doar că e un film obligatoriu de văzut pentru toţi cei care iubesc arta în general şi filmul de artă în special.

Emoţii înainte de începerea spectacolului. Ilie Gheorghe în centrul imaginii.

...şi iată-l în film.

Un Sorin Leoveanu cumplit de negru (Domnul doctor Gogu)

Doctorul Predoleanu (Răzvan Vasilescu), eminent anatomopatolog şi asistentul lui, domnul Niţă Leonardo (Constantin Cicort)

Angel Rababoc specialist în mici (Bilă)

Craiovenii din film în faţa craiovenilor

Bravo actorilor de la TNC!