Nu-i nimic, asta e – Dylan dixit

23 decembrie 2018
Autor

Sursa foto: pinterest.com

Demult, demult, când am luat eu prima dată contact cu proza lui Edgar Allan Poe, în afară de fascinatele proze, am descoperit în ediţia „Scrieri alese” (Editura Univers, 1979) şi un nu foarte consistent segment liric. Uimitoare pentru mine au fost aici variantele traducerilor unor poeme precum „Corbul”, „Israfel”, „Lenore”, „Eldorado” sau „Annabel Lee”, sub truda lui Dan Botta şi Emil Gulian. Deşi cu diferenţe mari de sensuri, n-am putut spune că o variantă ar fi fost mai nereuşită decât cealaltă. La ani distanţă, istoria s-a repetat când, în prag de sărbători, am prins pe magazinele online de cărţi reduceri considerabile şi mi-am permis achiziţionarea volumului „Suflare în vânt” de Bob Dylan, Ed. Humanitas, 2016, în traducerea lui Mircea Cărtărescu. Lectura mi-a reamintit că există şi alte variante de tălmăcire în româneşte, astfel încât m-am delectat făcând comparaţii între cele trei variante pe care le cunosc la unele din poeme. De la resemnatul „Nu-i nimic, asta e” la suficientul (şi imperativul) „E bine, nu te răzgândi”, traducerile diferă între variantele lui Cărtărescu, Florian Pittiş şi Alexandru Andrieş. De la „Iubeam o femeie, biet copil îmi spunea”, variind la „Am iubit o femeie, un copil, ea zicea” sau „Am iubit o femeie, un copil am iubit” şi până la „Dar pe curând nu-i bun, iubito/ Un adio e mai viu” cu variantele „Adio nu sună prea bine,/ Mie mi-ar place rămas bun” şi „Dar adio e un cuvânt mult prea bun, dragă/ Îţi spun deci la revedere mereu”, traducerile relevă mai degrabă poeţii din traducători decât tălmacii de limbă.

 

Bob Dylan

Don’t Think Twice, It’s All Right

Well it ain’t no use to sit and wonder why, babe
Ifin’ you don’t know by now
An’ it ain’t no use to sit and wonder why, babe
It’ll never do some how
When your rooster crows at the break a dawn
Look out your window and I’ll be gone
You’re the reason I’m trav’lin’ on
Don’t think twice, it’s all right

And it ain’t no use in a-turnin’ on your light, babe
The light I never knowed
An’ it ain’t no use in turnin’ on your light, babe
I’m on the dark side of the road
But I wish there was somethin’ you would do or say
To try and make me change my mind and stay
We never did too much talkin’ anyway
But don’t think twice, it’s all right

No it ain’t no use in callin’ out my name, gal
Like you never done before
And it ain’t no use in callin’ out my name, gal
I can’t hear ya any more
I’m a-thinkin’ and a-wond’rin’ wallkin’ way down the road
I once loved a woman, a child I am told
I give her my heart but she wanted my soul
But don’t think twice, it’s all right

So long honey babe
Where I’m bound, I can’t tell
Goodbye is too good a word, babe
So I just say fare thee well
I ain’t sayin’ you treated me unkind
You could have done better but I don’t mind
You just kinda wasted my precious time
But don’t think twice, it’s all right

 

Nu-i nimic, asta e

Traducere: Florian Pittiş

Ei, şi la ce bun să-ntrebi de ce, iubito
Dacă n-ai aflat deja.
Ei, şi la ce bun să-ntrebi de ce, iubito
Acum tot n-ar mai conta
Când cocoşii tăi vor cânta în zori
Pe geam te uită, eu sunt călător
Tu eşti de vină că mă pierd din nou în nori
Dar nu-i nimic, asta e

Ei, şi la ce bun s-aprinzi acum lumina
Cea de care n-am aflat
Ei, şi la ce bun s-aprinzi acum lumina
Drumul meu e-ntunecat
Dar doream cumplit să fi găsit ceva de spus
O vorbă bună ce-napoi m-ar fi adus
Timp de vorbe multe pentru noi n-a fost de-ajuns
Dar nu-i nimic, asta e

Ei, şi la ce bun să mă mai strigi pe nume
Cum nu te-am mai auzit
Ei, şi la ce bun să mă mai strigi pe nume
Nu te-aud, am asurzit
Dar mă tot frământ şi mă gândesc pe calea mea
Iubeam o femeie, „biet copil” îmi spunea
Ei inima i-am dat, dar ea sufletu-mi dorea
Dar nu-i nimic, asta e

Şi deci, deci adio
Unde plec, păi… nu prea ştiu
Dar pe curând nu-i bun, iubito
Un adio e mai viu
Nu, nu-i timp acum de vreun vag reproş
Puteai tu multe, dar ce folos
Tu mi-ai cheltuit anii mei cei mai frumoşi
Dar nu-i nimic, asta e.

 

E bine, nu te răzgândi

Traducere: Alexandru Andrieş

N-are rost să te întrebi acum de ce, dragă,
Dacă încă n-ai aflat,
N-are rost să te întrebi acum de ce, dragă,
Nu mai contează, ce păcat…
Mâine dimineaţă când te vei trezi,
Te vei uita pe fereastră, eu nu voi mai fi,
Din cauza ta plec acum, să ştii,
Da-i bine, nu te răzgândi…

N-are rost s-aprinzi lumina, ştii prea bine,
Lumina era stinsă mereu,
N-are rost s-aprinzi lumina, ştii prea bine,
E-n întuneric drumul meu,
Tot mai vreau să cred că tu ai fi spus ceva
Să mă faci să mă opresc şi să rămân, draga mea,
Da’ prea mult n-am vorbit noi niciodată, nu-i aşa ?
E bine, nu te răzgândi…

N-are rost să mă mai strigi acum pe nume,
Cum nicicând nu s-a-ntâmplat,
N-are rost să mă mai strigi acum pe nume,
Nu te-aud, e-aşa ciudat !
Uite, umblu singur, mă plimb cu ochii-n şosea,
Am iubit o femeie, un copil, ea zicea,
Da, inima i-am dat-o, sufletul ea-l voia,
Da-i bine …hm, nu te răzgândi…

La revedere, iubito,
Unde mă duc, nu ştiu să-ţi spun,
Adio nu sună prea bine,
Mie mi-ar place “rămas bun”;
Nu zic că nu te-ai purtat cu mine frumos,
Sunt convins că puteai mai mult, însă ce folos ?
Ai cheltuit în vânt timpul meu preţios,
Da-i bine, nu te răzgândi…

 

 Nu-i nimic, asta e

Traducere: Mircea Cărtărescu

N-are rost să te gândeşti de ce, dragă
Şi nu contează, oricum
N-are rost să te gândeşti de ce, dragă
Dacă nu ştii de-acum
Când cocoşul tău cântă în zori de zi
Uită-te pe geam: eu departe voi fi
Tu eşti motivul atâtor călătorii
Nu-i nimic, asta e

N-are rost să aprinzi lumina, dragă
Lumina ta eu n-o ştiu
N-are rost să aprinzi lumina, dragă
Drumul meu e-mbeznat şi pustiu
Dar aş vrea să-mi spui sau să faci ceva
Spre-a mă răzgândi şi lângă tine-a sta
Noi nu prea am vorbit, draga mea
Dar nu-i nimic, asta e

N-are rost să mă strigi pe nume, fată
Cum n-ai mai făcut-o nicicând
Şi n-are rost să mă strigi pe nume, fată
Căci nu te-aud strigând
Mă gândesc la tine pe drumul cotit
Am iubit o femeie, un copil am iubit
Inima ţi-am dat dar sufletul mi-ai râvnit
Nu-i nimic, asta e

Merg pe drumul singuratic şi lung, dragă
Pe care mi-e atât de greu
Dar adio e un cuvânt mult prea bun, dragă
Îţi spun deci la revedere mereu
Nu spun c-ai fost nedreaptă cu mine
Poate c-ai fi putut să te porţi mai bine
Mi-am pierdut degeaba timpul cu tine
Dar nu-i nimic, asta e

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


- 5 = doi

Caută