Întâlnire lirică la Tradem cu Bodnarii

2 martie 2015
Autor

Manifestarea din ultima vineri a lui februarie, adică ultima repriză de poezie din iarnă, s-a ţinut cumva cam ciudat sub titulatura „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei”, ţinând cont că invitaţii au fost doi poeţi timişoreni cu rădăcini din Balş!

În fine, o reîntâlnire cu Adrian Bodnaru şi cu lirica sa este întotdeauna agreabilă, iar de data aceasta el a venit la Craiova şi cu fiica sa, legată liric de oraşul Banilor prin importantul premiu I la Concursul Naţional de Poezie „Traian Demetrescu”, ediţia 2013.

Pentru că de data aceasta n-a fost un dialog liber cu publicul, cele mai interesante au fost caracterizările făcute de cei doi unul altuia, urmate de lectura creaţiilor proprii. Adrian Bodnaru, precum ştim, promovează o lirică a cotidianului, în care metaforele apar din realităţile nelirice, dar Alexandra Botnaru îl cam taie la capitolul acesta, poezia ei clădindu-se pe o lume dură, în care cuvântul apare generator de emoţii fruste. Deh, aşa s-o vedea lumea la 18 ani!

Şi dacă „recitalul” îl veţi (re)găsi probabil în paginile viitorului număr din „Mozaicul”, reproduc, pentru edificare, câteva versuri din volumul „Cifra latină”, semnat de Adrian Bodnaru în 2013, la Editura Diacritic.

 

DLV

De câte ori mă scufund în stradă,

trag adânc în piept aerul roţii din faţă

a unei biciclete de damă.

 

Îmi ţin respiraţia până în barurile de jos,

unde se deschid portrete în cuţit

pentru perlele de fiecare zi.

 

Pe meseria asta

moştenesc frumuseţea ca un prim părinte:

din mamă în fiică.

Petrişor Militaru prezintă invitaţii în decorul „baroc” al Salonului Medieval.

Alexandra Bodnaru, vocea liricii adolescentine contemporane.

Adrian Bodnaru – subiect de caracterizare lirică făcută de fiica sa.

Un public avid de poezie bună. Printre cei aflaţi în sală: Alina Rece, Ionel Ciupureanu, Lorena Păvălan-Stuparu, Maria Dinu, Mihai Ene, Dana Micu, Emil Stanciu, Gabriel Nedelea, Cosmin Dragoste.

Linişte: recită Adrian!

Poeţii Ionel Ciupureanu şi Lorena Păvălan-Stuparu, degustând lirica bodnariană. Trage cu ochiul: Emil Stanciu.

Alexandra în recital…

…atent monitorizată de un tată poet.

Petrişor poate fi mulţumit: a ieşit o manifestare fără pată!

Câteva înregistrări video:

Adrian recitând.

Trei poezii de Alexandra:


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


şase + 3 =

Caută