Fascinaţia mutanţilor

10 aprilie 2014
Autor

Era prin 1980 sau 1981. Nu bătusem încă la porţile publicaţiilor. Pe atunci mă lega o strânsă prietenie cu răposatul/ regretatul autor SF Radu Honga, căruia îi devoram biblioteca de specialitate cu lecturile pe care le ratasem. Într-una din dimineţile de duminică pe care le petreceam în garsoniera lui de la etajul 8 al unui bloc muncitoresc din cartierul Craioviţa Nouă, mi-a arătat un fanzin SF franţuzesc ce conţinea, după spusele lui „cea mai tare bandă desenată pe care o văzuse vreodată”. Am făcut ochii cât cepele. Nu mai ştiu cum se numea publicaţia – „L’Aube enclaveé” sau „Nyarlathotep” – dar banda desenată cu titlul „Vânătorul de mutanţi” nu m-a impresionat deloc. Din contra. Era desenată de un amator al cărui nume l-am şi uitat, un desen naiv care era susţinut doar de story-ul exotic al unui scriitor – tot amator – numit Daniel Sunjara. Spun că e tot amator deoarece nu i-am mai întâlnit numele nici măcar pe google. Subiectul nu era complicat, ci recuzita: într-o lume devastată de urgii, un luptător uman ucide mutanţii cu deviaţii animalice până când întâlneşte mutantul abstract în faţa căruia cedează. În fine, i-am spus lui Radu că se poate face mai bine, iar el mi-a lansat-o ca pe o provocare. Cred că am robotit vreo săptămână sau mai mult la cele opt planşe pe care le-am făcut cu aprigă ambiţie şi am câştigat pariul (nu mai ştiu ce carte SF). Varianta mea era mult mai filmică.

Au trecut apoi anii, iar în 1989, plănuind nr. 4 din trimestrialul SF „Orion” – primul periodic românesc ce aloca spaţiul unui întreg număr genului „heroic-fantasy” – mi-am amintit de banda desenată cu pricina, ce ar fi corespuns tematic. Atâta doar că a trebuit s-o reconcep pentru formatul revistei – un A3 care permitea scene ample. Varianta a doua a fost aşadar mult mai spectaculoasă şi se pare că bine primită de publicul cititor. După ’90, Mugurel Dionisie a editat la Iaşi o revistă BD – „Snif” – şi mi-a cerut permisiunea să remonteze „Vânătorul de mutanţi” pe formatul tradiţional A4. Probabil că l-a impresionat în asemenea mod încât personajul meu apare şi dominant pe coperta singurului număr pe care l-a tipărit. Au trecut apoi vreo 20 de ani şi mi s-a mai amintit în câteva rânduri de acea bandă desenată. Probabil că fascinaţia pentru mutanţi a persistat atât de mult încât cineva mi-a cerut anul trecut dacă mai am un exemplar din acel „Orion”. Apoi, în toamna trecută, un tânăr autor BD m-a întrebat de ce nu reiau „Vânătorul…” Era ciudat, pentru că, la momentul apariţiei revistei, nu cred ca el să fi avut mai mult de 2-3 anişori.

V-am povestit toate acestea ca să să vă arăt că în momentul în care redactorul colecţiei CPSF Anticipaţia de la Nemira – Marian Truţă – mi-a comandat o bandă desenată pentru revistă, m-am gândit, evident, la o continuare a poveştii care făcuse atâtea „victime” în trecut. Aşa încât „Vânătorul de mutanţi. Guama” s-a încropit firesc şi, cu binecuvântarea conducerii editoriale, a apărut integral – 9 planşe – în numărul 16 al colecţiei. Din câte ştiu eu, este prima bandă desenată care apare în această colecţie. Deci, amatori de mutanţi, grăbiţi-vă să vă astâmpăraţi setea şi poate că robinetul fanteziei desenate va curge iar!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 2 = zece

Caută