De pe valeriaursan.blogspot.com
Am căutat zilele astea o carte prin turnurile mele de cărţi şi, fără intenţie anume, am descoperit „colecţia” mea de autografe de la scriitori. Pare ciudat, dar după dedicaţii poţi face un portret-robot al autorului, poţi realiza ce însemnătate are volumul pentru el, dar mai ales cât de mult îşi preţuieşte cititorii. Nu voi da exemple concrete, căci nu vreau să-mi îmbogăţesc şi colecţia de oameni care nu mă agreează – tot mai mulţi de la o vreme –, aşa că voi etala doar câteva mici observaţii.
- Categoria „Nu dau autografe”. Se interpretează fie că întregul volum este o sumă de panseuri cu valoare de dedicaţie şi că ar fi redundant să mai adaugi de mână ceva, fie că autorul consideră detestabil să-ţi semnezi exemplarele.
- Categoria „Ce volum frumos am!” Dedicaţiile acestor autori sunt adevărate tablouri caligrafice, cu litere ce au cozi îmbârligate şi, uneori, chenare baroce.
- Categoria „Dă-o naibii de carte!” O mâzgăleală stil reţetă medicală, de regulă inscripţionată pe oblic, exprimă cât de mult îşi detestă autorul volumul.
- Categoria „Cititorul nostru – stăpânul nostru preţios”. Adevărate compuneri savante cu trimiteri directe la numele cumpărătorului cărţii arată cât de mult îşi consideră autorul cititorul.
- Categoria „Dă-te naibii, că-mi eşti prieten!” Trecând peste formalul „Cu prietenie…”, unele autografe arată ca nişte note intime gen „În speranţa c-o s-o laşi mai moale cu băutura…”
- Categoria „Habar n-am ce e acela un autograf”. Autorul nu trece nici data – de regulă cea a lansării volumului, o dată cu valoare aşadar de prima emisie” –, nici locul sau oraşul.
- Categoria „Fără dedicaţie”. Autorul crede că persoana care-i solicită autograful nu e importantă, drept pentru care nu-i menţionează numele. Consideră că doar semnătura lui e suficientă. Ca la ordinele de plată. „Trece ce vrei tu acolo!”
- Categoria „Un volum perfectibil”. O adevărată proză care umple toată pagina de gardă şi trece uneori şi pe verso arată cât de mult îi place autorului să scrie.
