Controversatul caz Sîrbu

16 mai 2014
Autor

Am fost miercuri, pe o ploaie afurisită, la lansarea Caietelor „Ion D. Sîrbu” (Ed. „Autograf MJM”, Craiova, 2014), volumul care reuneşte comunicările susţinute de participanţi la cea de-a V-a ediţie a Colocviilor „Ion D. Sîrbu”, desfăşurate anul trecut la Craiova. În faţa unui public destul de modest în număr (evident, în principal din cauza averselor), coordonatorul volumului – Nicolae Coande şi scriitorii Jean Băileşteanu, Toma Grigorie şi Cornel Mihai Ungureanu au prezentat noua apariţie editorială, menţionând că aceasta cuprinde nu referate ştiinţifice şi de cercetare (sau nu doar de acest fel, dacă vorbim, de exemplu, de lucrarea Clarei Mareş), ci în cele mai multe rânduri evocări ale omului Ion D. Sîrbu.

Desigur, m-am amuzat să găsesc în textul lui Cornel Mihai Ungureanu şi episodul relatat de mine în mijlocul amicilor participanţi la cinemateca de la Duţuleşti, cel cu vizionarea, în anii 80, a unui film rusesc într-o sală de cinema goală în care mă aflam doar eu şi, ulterior, Ion D. Sîrbu. Nicolae Coande a părut să aibă dubii vizavi de acest episod, dar el nu este nici inventat, nici extraordinar, ci doar o chestie de culoare care nu eclipsează, spre exemplu, împrejurările în care am avut ocazia să-l cunosc mai bine pe scriitor (nu şi el pe mine, pentru că la vârsta aceea de 20 şi ceva de ani eram, ca şi acum, un bun ascultător şi observator al personajelor şi personalităţilor) – la Lectoratul francez unde se rupea în figuri galante, într-o franceză perfectă, cu madam Irene Brunet, lectora, sau la Zilele „Henri Coandă” din 1988, unde a ţinut un speech de mare spectacol, pornind de la genul SF care caracteriza manifestarea. O sală întreagă, scriitori şi fani SF din toată ţara, a fost entuziasmată, amuzată, încântată de tirada maestrului (poate mai puţin Ilarie Hinoveanu, care a aţipit la masa prezidiului).

Şi pentru că l-am umanizat într-atât pe scriitor, ţin să-mi exprim şi o opinie personală vizavi de domnia sa, chiar dacă admiratorii săi vor încrunta, indignaţi poate, sprâncenele. Ion D. Sîrbu nu mi se pare a fi nicio atât de mare victimă a regimului, niciun atât de mare scriitor. Aşa cum am şi discutat cu ceilalţi, la o cafea şi un pahar de vin, după manifestare, scriitorul n-a trăit în mizerie. Era secretar literar la Naţionalul craiovean, cu o leafă frumoasă, primea drepturi de autor consistente, că aşa se dădeau atunci, pe cărţile editate şi pe piesele jucate. Evident, ca toţi românii, chiar dacă aveai bani nu găseai de mâncare, dar asta e o altă poveste. Ca scriitor nu m-a entuziasmat, şi nu pentru că „Şoarecele B şi alte povestiri” n-ar fi avut forţa SF cu care eram obişnuit de la scriitorii profesionişti ai genului, nu, dar nici romanul „Dansul ursului” nu m-a convins. Ba încă, nici piesele pe care atunci le vizionam sistematic (alte preţuri atunci, mult mai accesibile, la teatru!) nu mi-au rămas în emoţia memoriei. Evident, există şi o explicaţie: Ion D. Sîrbu nu stătea strălucit la capitolul ficţiune. Scornelile, imaginaţia fugită de lângă realitate nu-l caracterizau. Ion D. Sîrbu era omul adevărului, ori în vremea aceea adevărul era prohibit. De aceea, opera lui cea mai importantă e cea postumă – cea memorialistică, în care scriitorul este foarte convingător tocmai pentru că spune sus, tare şi firesc adevărul despre sine şi despre viaţa sa. Fie doar şi pentru sertar, în acea epocă.

De aceea, pentru că nu am regăsit în volumul lansat textul pe care Cornel Mihai Ungureanu l-a prezentat la ultima ediţie a colocviilor, îl citez cu celebrul paradox: „Cum se face că, despre un om care a trăit toată viaţa în adevăr, nu putem să spunem acum adevărul despre turnătorii săi?”

Coperta volumului. Super-ilustraţie, semnată Mihai Barbu, din păcate, în opinia mea, nu tocmai nimerit aleasă pentru a marca textele unui colocviu.

Echipa lansării volumului: Jean Băileşteanu, Nicolae Coande, Cornel Mihai Ungureanu

Asistenţa, în rândul căreia i-am recunoscut pe Alina Rece, Ionel Ciupureanu, Mădălina Băileşteanu, Petrişor Militaru, Nicolae Pârvulescu, Nicolae Marinescu

Poetul Nicolae Coande, aici în chip de coordonator de proiect

Jean Băileşteanu, evocând aspecte vesele sau mai ciudate din viaţa lui Ion D. Sîrbu

Cornel Mihai Ungureanu l-a cunoscut pe Sîrbu doar din cărţi şi povestirile celorlalţi

Toma Grigorie concentrându-se, Mădălina Băileşteanu făcând poze, Ionel Ciupureanu… (dormind???)

Rece, regizoarea Alina Rece

Echipa s-a întregit cu Toma Grigorie

Toma Grigorie

Coande, final de lansare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu + = 9

Caută