Comic Con, mare minune!

3 iunie 2016
Autor

Efectul Comic Con!

Probabil că n-aş fi ajuns niciodată la vreo ediţie a acestei manifestări dacă n-ar fi existat generozitatea şi entuziasmul molipsitor al lui Bogdan Ciocănea, căruia îi mulţumesc şi pe această cale. Aşa se face că, în dimineaţa zilei de 28 mai, cu căţel (eu), cu… Marian Mirescu şi Bogdan, am pornit-o în plină aventură.

Comic Con-ul e impresionant de la intrare şi până la capătul cel mai depărtat al pavilionului ultim. Rareori mi-a fost dat să văd o atât de mare aglomerare de vizitatori. Cca 95% dintre ei au vârstele până în 25 de ani şi este evident că manifestarea este dedicată acestui segment de vârstă. Standurile excelează în tricouri imprimate cu eroi de benzi desenate şi filme SF&Fantasy, se găsesc la vânzare artefacte, figurine şi costume ale personajelor celebre, iar un pavilion întreg era dedicat gamerilor – pasionaţii de jocuri electronice, meciuri comentate live extaziau o audienţă impresionantă. 25% din vizitatori erau deja costumaţi în personajele preferate, iar selfiurile cu ei făceau deliciul celorlalţi. Cozi la autografele actorilor din serii tv americane populare, precum Games of Thrones (Charles Dance, Gemma WhelanDaniel Portman) sau Lost (Mark Pellegrino)… Editurile specializate în literatura de evaziune erau şi ele prezente cu standuri – am remarcat Nemira şi Arthur –, dar, după părerea mea, nu cred că s-au bucurat cu succesul unui târg de carte. Tot ca o opinie personală, cred că nici 5% din tinerii prezenţi acolo nu vor călca în târgul de carte ce are loc în acelaşi spaţiu o săptămână mai târziu. Deşi intrarea la Bookfest e liberă, iar cea la Comic Con, în sâmbăta aceea, a fost 45 de lei!

Mai câştigată decât cartea este, la Comic Con, banda desenată. Cu vânzări superioare unui târg de carte, dar şi a oricărui salon românesc de benzi desenate, BD-ul reprezintă totuşi un segment destul de mic din manifestare. Aşa mic, cum e, el beneficiază de o „alee” a artiştilor ce dau autografe desenate oricărui produs BD achiziţionat de la standuri, de lansări şi de prezentări publice. În plus, standurile principalilor editori au fost prezente, împreună cu artiştii ce semnează seriile BD – „HAC!BD”, Terapie de basm, EATComics. Dar, pentru că o fotografie face cât o mie de cuvinte, vă las să admiraţi manifestarea, aşa cum am văzut-o eu. Vă voi fi totodată un ghid fidel.

„En route pour de nouvelles aventures”, cum zicea regretatul nostru prieten Pierre Pascal

Popas (fără succes, că era închis) la Slatina

În Bucureşti, în sfârşit!

Un belet cu noroc!

Păzea, vin craiovenii!

Poarta spre Ţara Minunilor

Încă de la intrare, efecte Star Wars pe gustul tuturor

Un autor BD craiovean, Sebastian Oacheş, prezent în antologia BD „UN1.ON”

Şi un editor: Lucian Avornicesei (EATComics)

Un alt editor important pe piaţa BD românească, Mihai Ionaşcu, căruia îi mulţumesc pentru frumoasele cuvinte spuse despre mine, public, în cadrul panelului „HAC!BD”

Echipa „HAC!BD” se prezintă

Mihai Ionaşcu, Bogdan Chelaru, Daniel Rosa Duran

Marian Coman, Andrei Moldovan

Marian Coman prezentând albumul TFB cu copertă 3D

Coada întrebătorilor pentru „HAC!BD”

Universul gamerilor

La meciurile virtuale „StarCraft”…

…şi alte jocuri

Efecte pentru toţi în lumea fantasy

…şi postere!

Efectul Comic Con!

Nebunie şi afară!

Un autor SF, rătăcit în Babilon: Lucian Dragoş Bogdan

BD-ul dacic, în trend – Mihai Grăjdeanu

Robert Obert (centru), cosmetizându-şi „Profeţia urbană” cu un autograf

Victor Drujiniu

Veteranul Puiu Manu

Pisica pătrată Alexandru Ciubotariu

Mihai Petean, din proiectul BD „Sare”

Alin Ivan – Vlady. Vampiraş iubitor de mujdei

Alex Tamba (Subteran)

Noutăţile BD notabile lansate la acest Comic Con: Albumul TFB cu copertă 3D, nr.1 din „Subteran”, albumul „Zalmoxis, Zeul Geto-Dacilor”, TdB nr. 6, antologia UN1.ON, antologia „Următorul cadru” (la care am obţinut autografe de la majoritatea autorilor), Vlady, „ApocalyptiGirl – arie pentru sfârşitul lumii”, jocul de cărţi HAC!

Ce se mai face la Comic Con? Se desenează, evident. Computerizat.

Se admiră. Desene…

Se cochetează inter-regnuri…

Se vând serigrafii…

Sebastian se pozează cu… Deadpool!

Se stă la coadă pentru autografele Gemmei Whelan…

Şi-n toată nebunia asta…

Figuri cunoscute precum Cristina Ghidoveanu şi Ileana Andreea Drop…

Florin Pîtea, scriitor SF, şi Andreea Sterea, director Editura Crux

Poză de grup: Cristina Ghidoveanu, Marian Mirescu, Florin Pîtea, Andreea Sterea

„Greii” HAC!-ului, la munca de jos: Marian Coman, Mihai Ionaşcu, Bogdan Chelaru, Andrei Moldovan

Manga năvăleşte la Comic Con: Hayo Miyazaki – opere complete

Se lansează antologia „Următorul cadru”! Xenia Pamfil, Alex Talamba, Ionuţ Popescu, Robert Obert, Alexandru Toma, Valentin Sava, Alexandru Ciubotariu

Der BeDeii dau autografe!

Şi caii îşi fac selfie, nu-i aşa?

Ieftin, domn’le! Doar 23,2 lei !!!!

Regina cu smartphone.

Star Wars, opere complete!

Vise indy

O întâlnire insolită cu Lucian Mîndruţă, veteran cititor de SF&BD

„Exterminate! Exterminate!” (Dalek mode)

Mihai Ionaşcu, pe trotineta succesului editorial BD

The Walking Dead are alive! (şi bântuie pe la Comic Con)

Cu Dan Doboş, prietenul din celălalt colţ al ţării

„Ochi negri”: Eduard Pandele şi Marian Mirescu

Bogdan, scrutând viitorul BD cu încredere

Mutanţii printre noi

Comic Con-ul s-a terminat, cavalerii pleacă acasă…

Ultimul telefon. Alo! S-a închis!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + = patru

Caută