Discuţie la un pahar şi o ceaşcă. El îmi reproşează dependenţa de cafea. Îi spun că nu, sunt doar un degustător, un gurmet al lichidului negru pe care-l cataloghez în rând cu ceaiul. Doar e tot o fiertură de plante, nu? Câtă cafea bei pe zi? mă întreabă, aşteptând să-i bag refrenul de „fără număr, fără număr…”. Trei, zic. Dimineaţa, la prânz şi după-amiaza. Apoi nu preget să-i plasez butada că beau cafea doar „ocazional”. Adică cu orice ocazie. Râde. Păi eu beau mai multă decât tine, constată dezamăgit. Da, îi spun, dar nu o savurezi ca mine. Nici nu beau orice cafea şi îi menţionez mărcile. Dai atâţia bani? se miră. Când am bani, când nu, nu. Prefer să nu beau decât să consum „motorină”. Da’ bere de ce nu bei? mă întreabă. Mă moleşeşte, îi spun. Nici nu pot bea mai mult de două pahare, ar fi prea mult lichid pentru mine. Hai, mă, dă-o dracu’, că două beri nu înseamnă nimic, le pişi până la wc. Posibil, zic, la mine nu intră atâtea. Mai vrei o cafea? mă întreabă şi face semn ospătăriţei. Nu, zic, asta a fost porţia. Băi, îmi spune, ascultă sfatul meu: las-o naibii de cafea, că nu-i bună! Nici pentru inimă, nici pentru altele… Şi îşi mai comandă o bere. A opta.
Aia din poza ar putea fi spuma de la o bere Guinness. Ar putea fi.
Ce fantasme mai ai şi tu…!