Recidivând după… şase ani, gaşca pasionată de cea de-a noua artă a deschis, cu ocazia Zilelor municipiului Drobeta-Turnu Severin, o nouă expoziţie în oraşul natal al celor trei autori (Cristian Ciomu, Valentin Iordache şi Viorel Pîrligras), la care s-a alăturat navetistul de Mehedinţi al deceniului 8 din secolul trecut (Marian Mirescu). „BDC în Cetatea medievală a Severinului” a beneficiat de sprijinul Direcţiei locale de patrimoniu – Cetatea medievală a Severinului şi, implicit, a Primăriei municipiului Drobeta-Turnu Severin, de implicarea şi susţinerea directorului Viorel Mirea. Expoziţia a cuprins 24 de exponate şi a avut parte de un vernisaj muzical în execuţia lui Cristian Ciomu (clape) şi Cornel Popescu (instrumente de suflat), precum şi de galeria lui Dragan Predic, venit special de la Kladovo. În rest, întâlniri cu vechi prieteni – Emilian Iachimovschi şi Marian Băghină, cafele prin Severin şi întâlniri dragi cu locurile copilăriei…