Romconisme (6)

3 aprilie 2012
Autor

Marian Mirescu: „Odată, când am citit o povestire la o convenţie, cred că singura dată, cineva, Dan Merişca parcă, mi-a spus că a fost ca o bandă desenată”

A vorbi despre Marian Mirescu este şi uşor şi greu, în egală măsură. Uşor pentru că am impresia că-l cunosc de o viaţă, oricum sunt peste 35 de ani de când am făcut împreună un film de desene animate. Ne împărtăşeam încă de pe atunci pasiunea pentru benzi desenate, pe care am fundamentat-o în cenaclul SF de atunci „Victor Anestin”, punând bazele a ceea ce este cunoscut ca fiind Banda Desenată Craioveană, probabil cea mai puternică şi longevivă grupare de profil din ţară. Greu pentru că multiplele ipostaze – editor, desenator, scriitor, ziarist şi traducător – fac imposibil de rezumat în câteva cuvinte uriaşa sa activitate.

Marian Mirescu a urmat studii de artă la Şcoala de Artă („Cornetti”) din Craiova, în timpul liceului, cu maestrul Ion Hagiescu, care-i prevestea o strălucită carieră de pictor. N-a fost să fie, lumea pictorilor a pierdut un colorist de excepţie, dar lumea BD a câştigat un reprezentant marcant. Activitatea sa BD s-a concretizat în creerea câtorva pesonaje, precum Bulă – cel cu căciula roşie, fie ploaie, fie vânt, extraterestrul sictirit Prz, căţelul Zorrel – un Pif autohton, profesorul Kanal – da, chiar C.Arnal în variantă Mirescu, dinozaurul Bebe – aaaaah, influenţa spielbergiană, şi Tintinul mirescian Tetin. Este binecunoscută pasiunea sa pentru opera iugoslavului Bilal, căruia i-a tradus, publicat şi chiar redesenat câteva poveşti, iar gruparea BD încă aşteaptă de la el poveşti realiste în stil bilalian, deoarece Marian Mirescu este un excelent desenator în stil realist-fantastic. Marea recunoaştere a obţinut-o în 2009, la Belgrad, unde primea, ca scenarist de data aceasta, împreună cu desenatorul Cristian Ioan Păcurariu, din Cugir, marele premiu, fiind primii desenatori străini care câştigau importantul premiu la acel festival.

Într-o ţară în care banda desenată nu este privită şi primită decât ca simplu hobby, Marian Mirescu şi-a întreţinut pasiunea şi visul editând de vreo 16 ani neîntrerupt două fanzine de profil: „Ah BD!” şi „Sanki”. Premiul pentru arte vizuale primit în acest an la ROMCON nu este decât o recunoaştere naţională întârziată a întregii sale activităţi.

Marian Mirescu. Foto: Mircea Nanu Muntean

Marian Mirescu. Foto: Mircea Nanu Muntean

Viorel Pîrligras: Cum ai receptat acordarea acestui premiu naţional?

Marian Mirescu: În plin! Propusesem o listă cu desenatori şi autori de benzi desenate, mai tineri, inevitabil, din care vreo trei meritau să li se evidenţieze activitatea prin acest premiu pentru BD, care este singular în ţara noastră, şi acesta din partea unui for SF! La Timişoara am mai primit cu ani în urmă un premiu şi pentru „AH, BD!” Alt premiu singular pentru o publicaţie asemenea… căreia i-am dedicat ultimii şaisprezece ani, la capătul cărora, aceeaşi poveste, mă bucur de existenţa unor publicaţii de gen sau conexe, multe, dar mai ales diverse. Care au încă aspect de „nişă” sau îşi caută dinadins una. Aşa că, revenind, dacă n-am avut timp să eschivez, mi-am permis în schimb să redenumesc acest premiu ca fiind „pentru întreaga activitate”, sintagma pe care ai fi vrut să o explic eu aici. Mi-am dat seama că numele celor propuşi de mine erau de fapt puţin şi deloc cunoscute în afara… cercului nostru, SF cu BD. Lucrările lor pot fi văzute de cei interesaţi care frecventează forumurile dedicate benzii desenate, sau, altminteri, din întâmplare, pe întinsa şi amăgitoarea pânză mondială. Numele acestea pot fi mai bine cunoscute dacă ar apărea pe hârtia unor reviste, pe coperta unor cărţi şi cartonul lucios al unei diplome… Şi să nu se creadă că polemizez cu entuziaştii webcomics. E altă discuţie asta…

V.P.: Ai primit, în 2010, împreună cu Cristian Ioan Pacurariu din Cugir, Marelui Premiu la International Comics Festival din Belgrad, Serbia. Nu ţi se pare că recentul premiu e o recunoaştere târzie, pe modelul românesc, a faptului că trebuie să fii întâi premiat dincolo?

M.M.: Iată de ce am făcut „corecţia” de adineauri: fiind ultimul premiu pe care-l primesc în ţară nu mai este o recunoaştere târzie! Ci ultima. În Serbia a fost altceva, a fost o cunoaştere, nu o recunoaştere: a fost primul trofeu acordat unei echipe din afara spaţiului ex-iugoslav. Cristian nici nu era cunoscut în România (ci în Franţa!), dar nici el nu ştia că în România mai sunt şi alţii care fac BD, na! Modelul ăsta nu e numai românesc, dar o problemă (sau nu?) avem: lipsa simţului critic, sau poate absenţa bunului simţ critic, făcând loc unei intoleranţe nivelatoare… În fine!

Continuarea aici.

2 comentarii la "Romconisme (6)"

  1. Maxim Mirescu :) on 3 aprilie 2012 at 21:03

    La inceput, mi-am zis cu mirare-sastisire-sfiala: “Inca unul!?” Mi-era de poftoreala si de tarnoseala: M-oi repeta, m-oi grozavi?…
    Dar repede ma dumirii ca trecuse vreme de la si intre interviurile anterioare si alta era calimera.

    Multumesc, Viorel, pentru atentie si “timing”!
    Fie-ne ochii limpezi, mintea agera si linia clara!

  2. Interviuri | Galileo Online on 4 aprilie 2012 at 10:02

    […] Cristina Czeller (premiul pentru debut), Michael Haulică (premiul pentru proză scurtă) și Marian Mirescu (premiul pentru arte […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru + = 5

Caută