SF-ul, schimbare de paradigmă

10 iunie 2018
Autor

Manuscrisul episcopului Petronius de Dan Ninoiu, Editura Pavcon, 2017.

 

 

Manuscrisul episcopului Petronius de craioveanul Dan Ninoiu a fost distinsă la Romcon 2017 cu premiul pentru cea mai bună nuvelă SF apărută în 2016. Prima particularitate a lucrării este aceea că nu ţine de segmentul SF aşa cum îl ştim în mod convenţional, ci face parte mai degrabă din fantasticul modern care cuprinde şi elemente science-fiction. A doua observaţie este că, deşi în trendul precedentelor volume ale autorului – Erezia egumenului Glicherie şi Incredibila aventură a cuviosului Achim –, nu reîntâlnim în lucrarea de care vorbim acel „mystical fiction” cu care ne-a obişnuit autorul. Atmosfera monahală şi istorică se păstrează, dar povestea capătă accente de parabolă.

Povestea celor trei călugări, atent selectaţi pentru proprietăţile lor paranormale, aşa cum ne sugerează autorul, care păzesc un manuscris secret cu Învăţătura cea Dintâi, ascuns pe o insulă situată, misterios, se pare pe lacul Sinoe, în preajma localităţilor Argamum, Tomis ori Histria, devine interesantă prin dezvoltarea universului spiritual propus. Deşi autorul apelează la poncife, lecţiile de filozofie ale părintelui Sava, apoi ale părintelui Nicandru de la Durostor, un adevărat guru, îşi au rolul lor în crearea atmosferei fantastice. Evoluţia spirituală este urmărită în mod special la fratele Teodosie, care este şi naratorul poveştii. El este cel care refuză accesul direct la manuscris, considerând că umanitatea nu trebuie să ardă etapele, ci să urce în mod firesc scările dezvoltării spirituale. Până la urmă, meciul ştiinţă-conştiinţă este astfel câştigat de cea din urmă, iar miturile îşi văd uşile deschise pentru crearea reperelor morale ale umanului. O contradicţie a laturii SF, dar cât de fascinantă în extrapolarea direcţiilor evolutive!

Mai trebuie remarcat în nuvelă limbajul arhaic, bine documentat – „Am apucat să văd cum bucata de pânză care ţinea loc de geam se clatină, ca un tremurat uşor, de parcă ar fi fost mişcate de o pală de vânt rătăcit prin uliţele urbiei, iar în spatele pânzei am desluşit o fojgăială grăbită. Cu toate astea, nici un chip nu s-a mai arătat atunci la fenestrum, aşa că am decis să îmi văd de drumul meu şi să stau cu ochii în patru la fiecare colţ de domus.”, iar micile scăpări sunt neglijabile – „…m-am agăţat de idee ca înecatul de firul de iarbă”; „Oare ar fi ieşit în careu şi şi-ar fi mărturisit în faţa tuturor păgânilor credinţa sa faţă de Dumnezeu…”.

Naraţiunea, scrisă la persoana întâi, contribuie şi ea la crearea atmosferei de mister, căci, aşa cum afirmă şi Tzvetan Todorov în Introducere în literatura fantastică, „Fantasticul se întemeiază în mod esenţial pe o ezitare a cititorului – un cititor care se identifică cu personajul principal – cu privire la natura unui eveniment straniu. Această ezitare poate să se rezolve fie prin acceptarea acestui eveniment, el fiind considerat ca aparţinând realităţii, fie decretându-se că el este rodul imaginaţiei sau rezultatul unei iluzii; altfel spus, noi suntem cei care hotărâm dacă evenimentul a avut sau nu loc. Pe de altă parte, fantasticul cere un anumit mod de lectură, în afara căruia riscăm să cădem fie în alegorie, fie în poezie.”

(Mozaicul nr.5, mai 2018)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


5 - = unu

Caută