Năbădăioasă, caricatura…

18 decembrie 2016
Autor

Vernisat săptămâna trecută într-o discreţie aproape totală, Salonul Internaţional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină” a reuşit totuşi să-şi consume cea de-a IX-a ediţie în condiţii expoziţionale mai mult decât onorabile. Meritele aparţin în primul rând Muzeului Olteniei, gazdă a manifestării, a Muzeului de Artă Craiova şi, nu în ultimul rând, Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România. Ca manifestare, salonul se află într-un picaj liber, autorităţile sprijinind doar simbolic ideea, dar nu şi financiar. Altfel, cum s-ar explica absenţa fizică a autorilor expozanţi, măcar laureaţii să fi fost de faţă la ceremonia de premiere? Nu mai spun că nici măcar tov preşedinte Popas, altădată cuiul comercial al salonului, n-a fost prezent! Sigur, se poate spune că administraţia a avut treburi mai importante de făcut, precum electoralele, altfel nu văd cum se poate realiza un salon naţional de epigrame cu vreo sută de participanţi în Bănie, iar pentru unul internaţional nu se găseşte de-un covrig şi de-un fotoliu pentru noapte celor şapte premianţi. Căci nu vreau să mă gândesc că maestrul Gabriel Bratu nu are trecere la edili doar pentru faptul că are 82 de ani.

Bun. Mi-am vărsat of-ul, ca să-l citez pe maestru cu „off-urile” lui din cel mai vechi cotidian al Craiovei, unde a bătut recordul, publicând câte unul pe zi timp de 68 de ani!

Aşadar, la vernisaj a fost prezentă presa locală şi câţiva admiratori care au aflat în ultima clipă de manifestare.

Prezentarea cea mai haioasă a avut-o Emil Ştefârţă, directorul Muzeului de Artă, din care am reţinut că:

„Salonul a fost organizat la Muzeul Olteniei şi nu la cel de Artă deoarece acesta din urmă se preocupă de promovarea grotescului, nu a caricaturii. Iar dacă de la caricatură la grotesc nu e uneori decât un pas, invers nu se există.” „Caricatura e un gen de presă, iar cum presa e în cădere liberă şi caricatura e pe moarte. Dar nu se predă! Iar la banda desenată e chiar mai rău!” „Pentru că maestrul Bratu a trecut de 80 de ani, el e un brontozaur!” Tot  directorul Muzeului de Artă a explicat şi mecanismul organizării acestui salon: maestrul Bratu, în imposibilitatea de a se deplasa, îl omoară cu telefoane pe director, care îl pisează pe muzeograful Lucian Rogneanu să listeze, panoteze şi să arajeze pe simeze lucrările din salon. Ca noutate, aşa cum a explicat şi Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei, după Craiova, expoziţia va fi plimbată în diverse oraşe din Oltenia, precum Muzeul Judeţean de Istorie din Râmnicu Vâlcea şi Muzeul Judeţean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu.

Detalii tehnice: la acest salon expun 60 de artişti din România şi din alte 12 ţări de pe 5 continente (Europa, Asia, Africa, Australia şi America de Nord) cu 130 de lucrări. Aşa cum remarcam şi la salonul trecut, e prezent, ca MIG-urile româneşti, doar un singur craiovean – MIB (Bratu, pentru cunoscători). Ceilalţi români sunt Aurel Ştefan Alexandrescu, Dragoş Anton, Marian Avramescu, Doru Axinte, Viorel Baciu, Ion Barbu, Bianca Bălăşoiu, Radu Bercea, Mihai Boacă, Ştefan Tety Boroş, Ovidiu Ambrozie Bortă, Octavian Bour, Valentin Chibrit, Cornel Marian Chiorian, Constantin Ciosu, Radu Cleţiu, Octavian Covaci, Vasile Mândră-Crăiţă, Florian Doru Crihană, Cristian Vecerdea-Criv, Adelina Crivac, Adrian Dragomirescu, Olaş Doru Ghiocel, Daniela-Elena Grapă, Sergiu Grapă, Pamfil Horodnic, Nicolae Ioniţă, Nicolae Lengher, Gheorghe Licurici, Horaţiu Mălăele, Eugen Mirea, Paul Olaru, Lucian Oiban, Vasile Olac, Constantin Pătrăşcan, Constantin Papuc, Constantin Pavel, Bogdan Petry, Gheorghe Postelnicu, Romeo Răileanu, Gabriel Rusu, Liviu Stănilă, Paula Şalar, Aurelian Iulius Șuţă-ȘAI, Virgil Tomuleţ, Nicolae Viziteu, Călin Mihai Zaharia. Gabriel Bratu şi şeful său de asociaţie – Ștefan Popa Popa’s expun hors-concours. „Stranierii” sunt: Toso Borkovic (Serbia), Henryk Cebula (Polonia), Mahesh Cumar Dubey (India), Boris Eremburg (Israel), Oleg Gutsol (Ucraina), Julien (Franţa), Raed Lhalil (Siria), Louis Pol (Australia), Igor Smirnov (Rusia), Yoemnis Batista del Toro (Cuba), Marco Ramos Trujillano (SUA), Khalil Wesam (Egipt).

Că vorbim de concurs, acesta a fost îngrijit de un juriu prezidat de Ștefan Popa Popa’s (preşedinte al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România) şi i-a avut ca membri pe Gabriel Bratu (vicepreşedinte), Elvira Romaniuc (preşedinte al Festivalului „Umor la Gura Humorului”) şi graficianul Ionel Gavrilescu, iar premiile (surprinzătoare, pentru că nu includ niciun străin) au fost pentru această ediţie următoarele:

Marele Premiu „Nicolae Petrescu-Găină” – Daniela-Elena Grapă

Premiul „Francisc Șirato” – Constantin Ciosu

Premiul „Nicolae Drăgulescu-Drag” – Vasile Mândră-Crăiţă

Premiul „Benedict Gănescu” – Octavian Covaci

Premiul „Eugen Taru” – Octavian Bour

Premiul „Silvan Ionescu” – Valentin Chibrit

Premiul „Dumitru Negrea-Gan” – Adrian Dragomirescu

Spaţiul generos şi elegant al sălii „Ștefan Ciuceanu” a Muzeului Olteniei

Spaţiul generos şi elegant al sălii „Ștefan Ciuceanu” a Muzeului Olteniei

Caricatura, în cel mai bun cadru de revistă.

Caricatura, în cel mai bun cadru de revistă.

Se pune de-o deschidere.

Se pune de-o deschidere.

Trioul de forţă al organizatorilor: Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei, caricaturistul Gabriel Bratu, Emil Ştefârţă, managerul Muzeului de Artă.

Trioul de forţă al organizatorilor: Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei, caricaturistul Gabriel Bratu, Emil Ştefârţă, managerul Muzeului de Artă.

Prietenii, prezenţi la vernisaj. În centru - artistul Ovidiu Bărbulescu.

Prietenii, prezenţi la vernisaj. În centru - artistul Ovidiu Bărbulescu.

Presa audio-video, evident...

Presa audio-video, evident...

Iubitorii de umor.

Iubitorii de umor.

În care aflăm de la domn director Emil Ştefârţă (sus) că maestrul Gabriel Bratu (jos) e un brontozaur.

În care aflăm de la domn director Emil Ştefârţă (sus) că maestrul Gabriel Bratu (jos) e un brontozaur.

Florin Ridiche şi Gabriel Bratu, la parastasul caricaturii.

Florin Ridiche şi Gabriel Bratu, la parastasul muribundei caricaturi.

Fetele, vesele...

Fetele, vesele, ca un măr, ca un păr...

Daniela-Elena Grapă (Marele Premiu „Nicolae Petrescu-Găină")

Marele Premiu „Nicolae Petrescu-Găină"

Marele Premiu „Nicolae Petrescu-Găină"

Marele Premiu „Nicolae Petrescu-Găină"

Marele Premiu „Nicolae Petrescu-Găină"

Marele Premiu „Nicolae Petrescu-Găină"

Premiul „Francisc Șirato”

Premiul „Francisc Șirato”

Premiul „Benedict Gănescu”

Premiul „Benedict Gănescu” - Octavian Covaci

Premiul „Eugen Taru” - Octavian Bour

Premiul „Eugen Taru” - Octavian Bour

Premiul „Silvan Ionescu” – Valentin Chibrit

Premiul „Silvan Ionescu”

Premiul „Dumitru Negrea-Gan” – Adrian Dragomirescu

Premiul „Dumitru Negrea-Gan” – Adrian Dragomirescu

Popas în dreptul lui Popa's

Popas în dreptul lui Popa's

Un "brontozaur"...

Un "brontozaur"...

...şi opera sa

...şi opera sa

Ladies and Gentlemen, Elvis has left the building...

That's all folks! Elvis has left the building...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


şapte - 3 =

Caută