Poezia n-are vacanţă

31 august 2014
Autor

Desfăşurată în cadrul seriei „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei”, din care am înţeles că au mai avut loc vreo patru ediţii, manifestarea de vineri, 29 august 2014, i-a prezentat audienţei pe poeţii Aurelian Zisu şi Mădălina Nica.

S-a jucat la Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova cam cu casa închisă, adică mai toate scaunele au fost ocupate atât de iubitorii de poezie, cât mai ales de alţi poeţi. Petrişor Militaru a cam transpirat în rolul de moderator şi am aflat că pe Mihaela Mazilu de la Editura Aius – prezentă cu noul număr din revista „Mozaicul” şi cu „Iubita lui Kirillov”, ultimul volum liric al lui Zisu – o mai cheamă şi Izabela.

În mod ciudat, deşi manifestarea, cu scopul declarat de familiarizare a publicului cu poezia craioveană contemporană, pune în dialog un poet tânăr şi un poet senior, aceştia urmând să citească din propria creaţie şi să împărtăşească celor prezenţi impresia pe care poezia tânără o face unui poet consacrat şi modul în care un poet tânăr receptează poezia contemporană, în realitate, lucrurile se desfăşoară altfel. Adică poeţii, până să ajungă să-şi lectureze poemele, trebuie să vorbească despre creaţia celuilalt. Iar dacă despre un poet „consacrat” – în sensul că are o operă mai mare sau mai mică în spate, în general datorată vârstei –, se pot spune multe, nu aşa stau lucrurile în cazul tinerilor care nu au debutat editorial. De aceea nici nu mă miră că Aurelian Zisu a fost în mare impas când a fost anunţat cu o zi înainte că trebuie să vorbească despre o poetă („poetesă”, cum o denumeşte el) despre care nici nu ştia cum arată (ca s-o spun pe şleau, a întrebat prima dată dacă e frumoasă)!

Oricum, până la urmă manifestarea s-a dovedit a fi interesantă şi agreabilă, în special datorită show-ului lui Zisu, show pe care-l puteţi viziona în înregistrarea de mai jos.

Mădălina Nica a impresionat prin comentariul analitic extrem de detaliat pe poezia lui Zisu, Aurelian s-a arătat oarecum speriat de prezenţa în sală a Gabrielei Gheorghişor, în calitate de critic literar (deşi mi se pare straniu că un critic ar putea să amendeze o manifestare, deci, de ce i-a fost teamă lui Zisu?), am remarcat de asemenea şi prezenţa zgomotoasă, în timpul lecturii, a „addamşilor poeziei craiovene” – cum i-a denumit Lorena Păvălan Stuparu pe poeţii Ionel Ciupureanu şi pe Alexandru Ioan. Şi, ca să fie un comentariu monden, i-am mai remarcat în sală pe Cosmin Dragoste, Luiza Mitu, Marius Dobrin, George Popescu, Nicolae Marinescu, Emil Stanciu, Haricleea Nicolau, Livia Călin, Daniela Firescu, Dana Micu, Ion Ion Ion, Cătălin Micu. I-am consemnat doar pe cei pe care îi cunosc sau am reuşit să-i identific, celorlalţi îmi cer scuze de omisiunea involuntară.

Iar ca dimensiunea poetică să fie completă, iată câteva mostre din lirica poeţilor de vineri:

 

 

În pupila Saşei,
Oleg o priveşte citind
poeme despre micile bucurii
ale celor simpli.

Zoom
pe mişcarea hârtiei şi
în irisuri falii lărgite
ca pentru obuz.
Electricitatea din aer
se aşază pe buzele
Saşei şi sfârâie
lung.

Din impuls, Oleg
răstoarnă globul de sticlă:
zăpada acoperă morţii,
artificial.

Este loc de sfârşit

fericit, se gândeşte,

căutând punctul în care
s-ar putea cuibări.
Poate aluna Saşei

de pe coapsa stângă,
poate foşnetulcărţii

încinse de ea –
curajul de a crede
în ceilalţi.

Altfel, luna
coboară, goală,
din panoul publicitar.

(Mădălina Nica – „Polaroid”)

 

 

Şoarecele din oglindă şi-a privit amurgul sceptic.

El ştia că pier tramvaie, piere Bucureştiul, vezi,

La Craiova bei din vinul nepierdut de viu, aseptic

Şi cu gloriile străzii revoltate prin monezi.

(Aurelian Zisu – din volumul „Iubita lui Kirillov”, Ed. Aius, 2012)

Petrişor Militaru, Mădălina Nica, Aurelian Zisu şi... Izabela

Petrişor Militaru, Mădălina Nica, Aurelian Zisu şi... Izabela

Lirică pe săturate!

Lirică pe săturate!

Aşa-Zisu...

Aşa-Zisu...

Degustători de poezie

Degustând poezia...

Consumând poezia

Consumând poezia...

Poezia epuizează

Poezia epuizează

Poezia lui Kirillov

Poezia lui Kirillov

Setea lui Kirillov (era doar apă...)

Setea lui Kirillov (era doar apă...)

Iubita lui...

Iubita lui...

Toaaamne, ce zisă Zisu!

Toaaamne, ce zisă Zisu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


4 + cinci =

Caută