Schumann, SF-ul românesc şi editurile

2 noiembrie 2011
Autor

Toată lumea ştie că, din cauza „rezonanţei Schumann”, adică a creşterii frecvenţei vibratorii a Pământului, cele 24 de ore de viaţă ale unei zile sunt acum doar 16 ore reale. Cu alte cuvinte, ritmul a crescut şi deja simţim acest lucru prin prisma lipsei de timp sau a oboselii sporite. Lectura unei cărţi nu mai este nici ea imaginea englezului stând confortabil într-un fotoliu, la gura şemineului în care mocneşte un foc mic dar vesel, şi citind un volum gros în timp ce soarbe alene, în răstimpuri, dintr-un ceai verde. Altfel se citeşte azi: în metrou sau în tren, cu căştile muzicale în urechi, ori seara, în pat, o pagină sau două înainte ca Moş Ene să confişte lectura. Cei care merg cu autoturismul propriu degustă audiobook-uri la drum întins. Se preferă cărţile subţiri, care se parcurg repede, iar literatura clasică rezumată în pagini puţine a devenit favorita elevilor.

Evident, nu se mai citeşte ca înainte, dar e bine că încă se citeşte.

Poate din aceste cauze, poate şi din pricină de hibe de distribuţie, editurile româneşti s-au concentrat de la o vreme doar pe târgurile tradiţionale de carte, în special pe cele bucureştene. Se lansează titluri noi care se vând ca pâinea caldă (unele), se fac reţete generoase, apoi editurile intră într-o aparentă hibernare, pregătind titlurile noi pentru următorul târg. Între cele două târguri principale – Gaudeamus şi Bookfest – o secetă frapantă.

În SF, doar Nemira mai scoate câteva volume în acest inteval, departe totuşi şi ea de ritmul cu care ne obişnuise altădată. Alte edituri nici măcar nu-şi anunţă lansările de târg, mascând sub noţiunea de „surpriză” posibilitatea de a da la tipar una sau alta din traducerile contractate. Îmi imaginez presiunile la care sunt supuşi traducătorii pentru a fi gata cu lucrările în timp util. „Rezonanţa Schumann”, bat-o vina! Şi să mai zici că nu trăim SF-ul!

Continuarea aici

carti

6 comentarii la "Schumann, SF-ul românesc şi editurile"

  1. Anna on 3 noiembrie 2011 at 7:51

    Bună dimineaţa! Aici cititor în metrou şi adormitor noaptea, în pat, cu cartea în mână şi ochelarii pe nas, cititor care a citit, în această dimineaţă, la cafea, acest post (întreg ). Nu ştiu cu rezonanţa aceea cum e, nu ştiu nici cum o fi în culisele editurilor, dar aş putea să scriu un scurt eseu nepublicabil :D despre cum îţi vine să-ţi dai palme pentru că, citind în felul acesta, îţi trebuie cam o săptămână pentru, de pildă, acel deliciu care este “Puşcăriaşul” de Kurt Vonnegut. Şi pentru că îl fragmentezi, astfel .O parte amuzantă a romanului meu ar fi “cum se uită lumea în metrou la una care citeşte şi-o umflă râsul, dimineaţa, pe la 8;45, agăţată fiind ea de-o bară”.
    Îmi amintesc (căci îmi amintesc, totuşi, ceea ce citesc) că Stephen King, în “Misterul regelui”, îi sfătuia pe tinerii scriitori să citească oriunde “prind timp” : în metrou, în tren, “pe tron” :D . Şi tot el vorbea despre “locul de scris al scriitorului”, pe care eu, una, l-am văzut ca pe un sanctuar. Şi tot Stephen King, în “Misery” a introdus acel “a găsi gaura din hârtie”, un mod foarte relevant (pentru mine) de a descrie momentul în care scriitorul găseşte mult aşteptatul şi, cu siguranţă, uneori imposibilul de găsit “şpil” care leagă, în mintea sa, scrierea sa ca pe un tot, moment de la care plecând nu se mai opreşte din scris, nu se mai îndoieşte, nu mai ezită… Nu cred că cineva, oricât de genial, poate găsi , în 20 de zile, “gaura din hârtie”…

  2. Viorel Pîrligras on 3 noiembrie 2011 at 9:23

    Asta cu cititul – unde, cum, când – e discutabilă, eu voiam să spun că nu se mai “degustă” cartea, ci se asimilează informaţia, cititul mecanic oriunde şi oricând. Pentru că şi eu, de exemplu, am sanctuarul meu de citit: locul în acel colţ din pat unde, sprijinit confortabil de o pernă şi sorbind câte o gură de cafea fierbinte, savurez lectura nederanjat. Necazul este că frecventez foarte rar acel colţ din cauza lipsei de timp.
    Cât despre cum crează scriitorii, hm, şi aici cazurile diferă. Păi aş putea să spun că acum cam toţi scriitorii îşi comit opera la… pc! Iar mulţi scriu la laptop, uneori în tren sau avion, după câte mai citesc pe ici, pe colo… Nu întâmplător am dat exemplul cu scrisul în 20 de zile, pentru că ştiu acel caz. Omul avea în cap toate şpilurile cărţii, iar când a trebuit s-o compună în 20 de zile, ca să prindă termenul de predare al concursului, s-a retras la ţară, ca să nu fie deranjat de alte activităţi şi a comis-o. Cam 10 pagini pe zi, nu? Scriitorul Mihai Grămescu (îi spun scriitorul pentru că nu ştiu dacă numele ţi-e cunoscut, iar respectivul are nişte cărţi în palmares) îmi mărturisea acum vreo 30 de ani că antrenamentul său literar este să scrie 10 pagini pe zi, fie că are, fie că nu are ce spune. Îţi dai seama că din cele vreo 300 de pagini strânse într-o lună se poate scoate ceva, măcar o idee, dacă nu pasaje sau situaţii întregi. Iar un alt caz celebru este cel al lui Simenon, care comitea, în vila sa de la periferia Parisului, câte un roman pe săptămână, din seria Maigret! Într-un interviu cu el pe care l-am citit în Almanahul literar din 78, parcă, afirma că scrie cca 60-80 pagini pe zi, direct la maşina de scris! Evident, nu cred că era ritmul său de lucru de fiecare zi, dar voiam să subliniez că există şi astfel de creatori.

  3. Anna on 3 noiembrie 2011 at 22:13

    Am înţeles la ce te refereai dar nu m-am putut abţine de la a mă da drept exemplu de încercare de adaptare :D . Nu m-am dat în vânt nici după cititul în biblioteca publică dar …iată-mă citind în metrou. Sigur că şi eu savurez lectura aceea din colţişorul meu din camera mea…

    De fapt, nu ştiu în cât timp au fost scrise cărţile pe care le citesc, nici măcar cele care îmi plac şi însemnă mult pentru mine. Şi e clar că depinde mult de genul cărţii. Într-adevăr, n-am citit pe Mihai Grămescu dar Simenon am citit. Există la el un personaj clar conturat pe care cititorii îl cam aşteptau să reapară cu dezlegarea unui nou mister. Ei… cam e un şpil aici, nu crezi ? Probabil că se poate întâmpla ca oricărui scriitor să-i iasă, uneori, şi câte o scriere “la foc automat” dar eu nu cred că asta poate deveni o regulă, deşi, cum spuneai, există şi astfel de ceatori.

  4. Marianne on 7 noiembrie 2011 at 9:49

    O carte scrisa in 24 de ore:”Une très petite surface” de Nicolas Ancion.
    “Ce texte a été rédigé en 24 heures, en public et en direct sur Internet,du 3 mars à 21 h au 4 mars 2010 à 21 h.”
    Comparaison, n’est pas raison, mais…:)

  5. Viorel Pîrligras on 7 noiembrie 2011 at 12:02

    Iată că se poate face şi mai bine! :)

  6. Viorel Pîrligras on 11 noiembrie 2011 at 15:42

    Realitatea bate ficţiunea! Am aflat între timp, cu surprindere, despre NaNoWriMo. Nu ştiţi ce este NaNoWriMo? Este un concurs care presupune scrierea unui roman într-o lună de zile! http://www.nanowrimo.org
    Iar ca surpriza să fie completă, am aflat şi că, de exemplu, acest concurs se ţine şi la Timişoara, chiar acum:
    http://krugtimisoara.wordpress.com/2011/10/09/nanowrimo-%e2%80%93-national-novel-writing-month-2011
    Cine se bagă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


8 + = noua

Caută